Robert Negoiţă, testat pozitiv cu SARS-CoV-2: N-am avut niciun simptom până aseară
0Primarul Sectorului 3 Robert Negoiţă a dezvăluit miercuri pe Facebook că a fost testat pozitiv cu SARS-CoV-2. Acesta a precizat că până aseară, când a început să se simtă rău, nu a avut niciun simptom şi că în prezent urmează un tratament.
„Dragii mei, vin de această dată cu o postare diferită de ceea ce ne-am obişnuit. În cursul zilei de azi, am fost testat pozitiv pentru Sars-CoV-2.
Nu am avut nicio problemă specială de sănătate, vreun simptom specific, până aseară când am început să mă simt rău. O durere de cap ce nu a cedat pe parcursul nopţii şi o stare generală de slăbiciune şi moleşeală. Dat fiind că starea de rău a continuat, dimineaţă, m-am prezentat pentru a fi testat. Din păcate, rezultatul este pozitiv. Am primit tratament pe care îl voi urma, bineînţeles. Mă simt mai bine, durerea de cap este tot mai scăzută, dar, desigur, trebuie să fiu atent şi în zilele următoare.
Vă doresc tuturor multă sănătate, în primul şi în primul rând!
Şi să ştiţi că, şi dacă nu voi fi pe teren în această perioadă, rămân activ aici, aşa cum ne-am obişnuit şi sunt permanent în contact şi cu colegii mei. În acest sens, fac un apel către cei care ştiu că am interacţionat în ultimele zile să fie atenţi la orice semn sau simptom şi chiar să se testeze dacă au suspiciuni că ceva ar putea să nu fie în regulă”, a relatat Negoiţă pe Facebook.
Fostul social-democrat candidează pentru un nou mandat la primăria Sectorului 3, unde este considerat favorit, într-o alianţă cu partidul lui Victor Ponta, Pro România.