Cu ce se va confrunta România pe plan extern în 2017?

Cu o tendinţă de fond şi cu trei mari procese electorale. Tendinţa este cea inaugurată de BREXIT şi, într-un fel sau altul, cu mai mică sau mai mare intensitate, amplificată în acest moment pe multe pieţe politice din UE: izolaţiunismul, teama de „străini”, dorinţa de a „ne lua ţara înapoi” şi de a ieşi din chingile considerate mult prea dure şi constrângătoare impuse de reglementările specifice pieţii unice europene.

În speranţa că, singuri fiind, capabili şi obligaţi de a lua decizii autonome, se va putea cumva face o deschidere spre alte pieţe, în alte condiţii de negociere şi, eventual, cine poate, folosind reţele mai vechi din perioada colonială.

Tendinţă motivată de un nivel înalt al imigraţiei şi, evident, de spaima produsă de primul mare val de anul trecut de migranţi ilegali, cu toate fenomenele negative asociate pătrunderii lor necontrolate pe pieţele europene.

Tendinţa asta nu s-a născut de curând, ea exista în subteran şi devenea activă şi foarte vocală în momentele de criză economică. Numai că, spre deosebire de acum, în general ea a fost gerată, preluată, chiar exploatată electoral de partidele tip mainstream, deci în termenii unei „corectitudini politice” care a făcut ca, de fiecare dată, măsurile de răspuns să fie doar paleative mai mult sau mai puţin funcţionale. Fără a se vorbi, din aceleaşi raţiuni, de faptul că, în paralel, în jurul marilor metropole, deja de jumătate de secol încoace, începeau să se dezvolte zonele-satelit, ghetourile sărăciei, violenţei, traficului de droguri, cele în care se aglomerau din ce în ce mai mulţi imigranţi sau urmaşii lor din generaţia a doua sau a treia. Răbufnirile periodice de violenţă erau considerate doar fenomene pasagere, iarăşi fără ca cineva să dorească să recunoască faptul că aceste comunităţi au crescut exponenţial de la o generaţie la alta şi, geografic vorbind, au ales să se extindă către interiorul marilor centre urbane, cucerind stradă după stradă, cartier după cartier.

Proces care continuă nestingherit şi acum. Evident, asta a fost posibil datorită unui sistem legislativ care a a permis, timp de decenii, acordarea de de state respective a unor largi şi foarte substanţiale privilegii pentru cei consideraţi drept „dezmoşteniţii soartei”. De la alocaţiile sociale la asistenţa complexă (medicală, financiară pentru inserţie socială, cursuri gratuite pentru învăţarea limbii şi apoi a unei meserii etc.). Cu excepţia momentelor „revoltelor urbane”, lucrurile au putut fi controlate până acum, când s-a combinat situaţia deja existentă cu valul de migraţie de peste 1.200.000 de oameni care au năvălit în Europa, cu ameninţarea potenţială a altor milioane care încearcă în continuare forţarea căilor de acces înspre Europa.

Ce a apărut nou şi care dă neliniştitoare substanţă acestui an 2017?

Pentru prima oară, la nivel de sistem, s-au suprapus planurile de alertă. Sigur, cel mai evident plan a fost cel al migraţiei ilegale. Dar acesteia i-a fost conexată rapid, în campania pentru referendumul din UK, şi alte grupuri de migranţi. La fel de importantă este - şi va fi cu siguranţă începând cu viitorul imediat - problematica migraţiei economice interne, adică milioanele de oameni plecând mai ales din ţările sărace şi lipsite de perspective rapide de dezvoltare din Europa Centrală şi de Est, acceptând orice umilinţă, orice propunere de lucru, oricât de înjositoare ar fi ea în raport cu pregătirea şi statutul social avut în ţara de origine. Cu alte cuvinte, cei care au acceptat statutul milioanelor noastre de „căpşunari”, ba chiar s-au declarat şi mulţumiţi că li se deschidea perspectiva de a obţine cetăţenia ţărilor în care se refugiaseră pentru o bucată de pâine oarecum mai albă şi mai consistentă.

Nimic rău s-a spus căci, în definitiv, şi chiar aşa era, disperaţii din lumea noastră de est-europeni nu făceau decât să reproducă asumarea de statut inferior de care avuseseră parte, succesiv, algerienii, marocanii, turcii, portughezii, spaniolii... Sigur că da, numai că, din păcate pentru ai noştri, migraţia din estul european, spre deosebire de celelalte amintite, s-a produs pe curbă descendentă a economiilor din UE. Curbă apoi rapid descendentă, contemporană cu criza economică şi socială care nu încetează să zguduie Occidentul începând cu 2008... Mai adăugaţi un element, poate înalt subiectiv, dar extrem de real şi dureros: „căpuşarea” acestei migraţii economice, mai ales în cazul românilor, de un val paralele şi poate chiar la fel de amplu, cel al contemporanilor noştri de etnie romă care au reuşit să stârnească furie, exasperare şi reacţii violente de respingere în toate zonele unde ne-au reprezentat cu cinste, furând, cerşind, spărgând case sau bancomate... Ştiţi foarte bine istoria.

Şi totuşi, ce este cu adevărat nou?

Este lecţia britanică, propunerea de control dur şi chiar nemilos al cotelor de migraţie. Cu perspectiva ca, din cauza intenţiei de a proteja piaţa britanică, foarte mulţi dintre cei cei care se află muncitori sau ilegali în Marea Britanie să fie trimişi acasă. Pur şi simplu, despre asta va fi vorba. Şi vor fi mulţi. Neaşteptat de mulţi, pe baza unei legislaţii la care acum se lucrează şi din care ajung fragmente la Bruxelles.

Această problemă, a „străinilor” în general şi, mai ales, cum veţi vedea deja în următoarele săptămâni, „a celor care pun o presiune intolerabilă pe sistemele de securitate socială, sunt cauze ale terorismului, violenţei, creşterii climatului de insecuritate”, va deveni una dintre temele centrale, poate chiar cea mai importantă, a viitoarelor campanii electorale care prefaţează alegerile din următoarele luni din Olanda, Franţa şi Germania.

Vă mai amintiţi, poate, că românii şi bulgarii au fost aleşi să ilustreze toate spaimele evocate ca argument în favoarea BREXIT. Dacă ceea ce am auzit la Bruxelles este corect, s-ar putea ca acelaşi tip de argumentaţie să fie ales şi acum, dat fiind succesul din etapa precedentă.

Presiunea este enormă şi nu cred că politicienii vor mai putea propune jumătăţi de măsură. Asta la modul general, căci dacă perspectiva este o ridicare la putere a dreptei extremiste şi populiste, atunci repede nu ne va mai fi dat să vorbim despre Europa asta de o ştim acum. De ce? Simplu. Liderii partidelor de acest gen din Olanda, Franţa şi Germania propun măsuri radicale de tipul celor anunţate de britanice, politici ultraprotecţioniste, închiderea frontierelor şi, la modul general, un grad de toleranţă foarte aproape de zero.

Exagerare? Nu. Absolut deloc, căci, altfel, argumentează ei, situaţia ameninţă să scape definitiv de sub control. Şi vom ajunge, în din ce în ce mai mult părţi ale Europei, la mişcări ca cea despre care colegii de la Prague Daily Monitor scriau ieri: Ministerul ceh de Interne plănuieşte introducerea unui proiect legislativ care să permită ca posesorii legali de arme să le poată folosi pentru auto-apărare în caz de atac terorist cum au fost cele cu camioane în Nisa sau Berlin. Iar legea ar trebui să intre în vigoare înainte de alegerile generale din luna octombrie... ştiind că, la o populaţie de 10,5 milioane de locuitori, există 300.115 de posesori legali de arme în Cehia, 241.000 deţinând permisul de tip E pentru protecţia vieţii şi proprietăţii, fiind înregistrate 798.424 de arme de toate categoriile, inclusiv 357.338 de pistoale semiautomate, revolvere şi puşti.

Contra-argumentul că se produce o nemeritată şi periculoasă confuzie între diferite categorii de migranţi, între grupuri de populaţie cu origini şi aşteptări diferite şi provenite din cu totul şi cu totul alte medii culturale şi cu metalităţi opuse celor bănuiţi sau/şi acuzaţi de terorism şi violenţe, este pe cât de real, pe atât de inutil în caz de criză socială severă, de disrupţii majore de sistem sau de implozie a UE.

În 2017, România se va confrunta cu o piaţă europeană care se transformă cu o viteză extraordinară. 

De aceea, diplomaţia românească va avea un an extrem, extrem de greu şi de dificil deoarece va fi parte din negocierile pentru Brexit, va trebui să-şi precizeze poziţia privitoare la aderarea Turciei (urmează Summitul UE-Turcia) căci, în caz de eşec, pot veni în Europa cel puţin cei 3 milioane de refugiaţi din taberele existente pe teritoriul acestei ţări. Şi va trebui să vedem cum vom evolua în climatul geopolitic complet nou pe care-l prefigurează o foarte posibilă şi rapidă înţelegere stratosferică Trump-Putin.

În fine, ca să vedeţi că cel puţin unii gândesc încă la modul pozitiv, cei de la Bruxelles, mai precis Consiliul UE, merge mai departe în dezvoltarea Directivei privind condiţiile de intrare şi rezidenţă a cetăţenilor din terţe ţări sosiţi în scopul de obţinere a unor locuri de muncă de foarte înaltă calificare (ataşez textul documentului cu circulaţie limitată în finalul acestui text). Deci nu migraţiei în general şi în orice condiţii, dar, cum să nu, DA migraţiei de creiere. De ei va fi oricând nevoie, aşa cum va fi în continuare favorizat furtul de creiere din sărmanele ţări din estul european. Cel care a dovedit că nu ştie să se protejeze, sarcină de care, poate, se va ocupa vreodată cineva, căci altfel, veţi vedea cine va fi obligat să se întoarcă acasă în termenii noilor legislaţii protecţioniste ale pieţelor muncii europene. 

În 2017, România se va confrunta cu o piaţă europeană care se transformă cu o viteză extraordinară. Nimeni nu va mai avea milă de nimeni, partenerii strategici de odinioară pot să dispară sau să-şi schimbe fundamental abordările. Va rezista cine va avea capacitatea de a demonstra o ofertă specifică de valoare pentru grupurile de forţă care vor începe să funcţioneze, într-un fel de noi Antante Europene.