Camera Deputaţilor. Persoanele condamnate pot candida la parlamentare

Camera Deputaţilor. Persoanele condamnate pot candida la parlamentare

Eugen Nicolicea

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor, condusă de Eugen Nicolicea (PSD), a dat, marţi, raport de respingere iniţiativelor legislative ale PNL referitoare la alegerea primarilor în două tururi de scrutin şi la interdicţia ca persoanele care au suferit condamnări penale definitive să nu poată candida la alegerile parlamentare

Ştiri pe aceeaşi temă

Proiectul privind alegerea primarilor în două tururi prevede că „dacă niciunul dintre candidaţi nu a obţinut majoritatea voturilor valabil exprimate, fapt care se consemnează în procesul-verbal încheiat de biroul electoral de circumscripţie, se organizează un al doilea tur de scrutin”.

„La al doilea tur de scrutin participă numai candidaţii clasaţi pe primele două locuri, respectiv candidaţii aflaţi în situaţie de balotaj. În al doilea tur de scrutin este declarat primar candidatul care a obţinut cel mai mare număr de voturi valabil exprimate”, mai prevede proiectul.

Cel de-al doilea proiect al PNL respins de deputaţii jurişti ar stabili o interdicţie pentru persoanele care au suferit condamnări penale definitive de a candida la alegerile parlamentare.

„Nu pot candida persoanele care, la data depunerii candidaturii, nu îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege, condiţiile prevăzute la art. 37 din Constituţia Romaniei, republicată, pentru a fi alese şi persoanele care la data depunerii candidaturii au suferit condamnări penale definitive”, prevede proiectul.

Cele două proiecte urmează să intre în dezbaterea plenului Camerei Deputaţilor. Depuse în 2017, ele au fost respinse anterior de Senat.

citeste totul despre: