Între electoral şi penal
0
Cu o viteză de melc cotrocean (fără aluzii… locative), sloganul „Fără penali în funcţii publice” a căpătat o primă concretizare, datorată unui efort multipartinic.
Legea care interzice condamnaţilor definitiv să candideze pentru funcţia supremă în stat tocmai a fost promulgată, urmând să instituie astfel întâia oprelişte electorală în calea „penalilor”. Asta dacă nu cumva intervine „reabilitarea, amnistia postcondamnatorie sau dezincriminarea”, conform amendamentului introdus pe ultima sută de metri de deputaţii jurişti, caz în care, cu reputaţia reparată, doritorii se pot avânta în competiţia prezidenţială.
Legea menţionată, respinsă de Senat în 2017, iar apoi avizată negativ de Comisiile juridică şi de administraţie din Camera Deputaţilor, n-a convins – culmea! – guvernul Orban, deşi fusese iniţiată chiar de colegii săi de partid (la acea vreme), cărora li s-au raliat şi parlamentari USR. În punctul de vedere transmis pe marginea proiectului în iunie 2020, Executivul critica felul în care fusese redactată Expunerea de motive („nu îndeplineşte exigenţele impuse în procesul elaborării actelor normative”), adăugând totodată că soluţii similare celei din propunerea legislativă – adică impunerea de restricţii la candidatură pe motiv de condamnare penală – s-au avansat în Legea 90/2001 şi în Ordonanţa de Urgenţă 57/2019, cu referire la membrii Guvernului, iar Curtea Constituţională a avut observaţii. În consecinţă, Cabinetul Orban lăsa la latitudinea Parlamentului dacă adoptă sau nu proiectul în cauză.
Şi până la urmă, iată, l-a adoptat, cu 223 de voturi pentru, 1 contra şi 22 de abţineri, acestea din urmă aparţinându-le celor care au considerat că sloganul sus-pomenit s-a modificat, din cauza amendamentului permisiv, în „Fără unii penali în funcţii publice”. Semnatarii proiectului au respins obiecţiile, arătând că n-au făcut decât să respecte cerinţele Curţii Constituţionale, pentru a nu se trezi ulterior cu legea întoarsă. Şi că, decât deloc, e bună şi forma aceasta, mai ales că nu poţi interzice unele drepturi pe viaţă. Discuţiile aprinse au alunecat şi spre necesitatea împiedicării „penalilor” să candideze nu doar la Preşedinţia României, ci şi la alegerile parlamentare şi locale, unii aleşi exprimându-şi totodată temerea că legea abia adoptată ar putea fi totuşi atacată cu succes la CCR pe motiv că „limitează un drept fundamental mai mult decât prevede Constituţia”.
Nu este însă singurul demers parlamentar cu ambiţii de reformă electorală profundă. Potrivit statisticii întocmite de fosta Comisie specială pentru centralizarea propunerilor în materie electorală, în iunie 2019 existau în circuitul legislativ 24 de proiecte referitoare la alegerea Parlamentului şi a administraţiilor locale, încă 5 vizând alegerea preşedintelui ţării, alte 7 legate de vot, plus 4 privind alegerile europarlamentare şi 4 – finanţarea partidelor şi a campaniilor electorale. Chiar şi în momentul de faţă, aleşii dezbat iniţiative cu tematică similară, cum ar fi, de pildă, aceea care limitează la maximum 3 numărul mandatelor de primar, consilier local, preşedinte al Consiliului Judeţean sau consilier judeţean, pe care le poate deţine cineva. Ajuns pe agenda Comisiei juridice din Senat, după ce a fost respins de Camera Deputaţilor, proiectul a primit aviz negativ de la Consiliul Legislativ şi de la Consiliul Economic şi Social, pe motiv că „ideile vehiculate contravin oricăror principii democratice”, încălcând dreptul cetăţenilor de a fi aleşi, iar „restricţia poate crea probleme în comunităţile mici, unde numărul persoanelor care deţin pregătirea necesară îndeplinirii acestor funcţii este redus”.
Controverse au stârnit şi alte iniţiative. Bunăoară, cea care prevede deconspirarea… strămoşilor demnitarilor şi care instituie Registrul public al lucrătorilor Securităţii, unde orice cetăţean va putea solicita informaţii privind legătura cu odioasa instituţie represivă a rudelor de gradul 1 în ascendenţă ale preşedintelui ţării, parlamentarilor, guvernanţilor, europarlamentarilor, Avocatului Poporului şi primarilor. Ideea a fost respinsă până acum în cascadă de Consiliul Legislativ, de CES, de Guvern şi de patru comisii parlamentare, subliniindu-se, între altele, că „faptele fiecăruia atrag răspunderea individuală” şi că nu pot fi stigmatizaţi copiii pentru acţiunile părinţilor lor. Cum nici proiectul legat de reprezentarea românilor din afara ţării nu a fost întâmpinat cu entuziasm, întrucât preconizează creşterea numărului de mandate parlamentare alocate diasporei, de la 2 la 37 de senatori şi de la 4 la 83 de deputaţi. Cu alte cuvinte, celor aproape 500 de aleşi din prezent li s-ar mai adăuga încă 120! Ideea a fost respinsă de CES şi de Guvern, care invocă (la fel ca şi Consiliul Legislativ) rezultatele referendumului din 2009 cu privire la limitarea la 300 a numărului parlamentarilor. Doar că, în ciuda declarării lor ca obligatorii de către CCR, rezultatele cu pricina au fost până acum ignorate cu superbie de clasa politică. Iar unde merge mia, pe jumătate, merge şi suta...
Se încarcă comentariile...
