1996, 2004, 2009 şi 2014. Ce putem învăţa din patru înfrângeri?

Guernica, de Pablo Picasso

În cei douăzeci şi cinci de ani de la instaurarea democraţiei în România, stânga a pierdut cele mai multe alegeri pentru preşedinţia României, două treimi, chiar dacă FSN, PDSR şi PSD au câştigat cele mai multe scrutine, fie că vorbim de alegeri locale, parlamentare sau europarlamentare.

Ion Iliescu, politicianul magnet al românilor anilor `90, liderul revoluţiei şi preşedintele tranziţiei, a fost singurul reprezentant al stângii care s-a impus în trei campanii electorale, 1990, 1992 şi 2000, fiind învins o singură dată, în 1996.  Adrian Năstase, Mircea Geoană şi Victor Ponta au pierdut trei alegeri prezidenţiale pentru stânga şi PSD, dreapta obţinând trei mandate consecutive în perioada 2004-2019.

PSD, încotro?

În urmă cu şase săptămâni, alături de colegii din TSD Cluj, am organizat un dialog politic, „Stânga, încotro?”, care i-a avut ca invitaţi, pe universitarii Eniko Vincze, Ioan Hosu, strategul în comunicare politică Radu Magdin, jurnalistul şi ecologistul Mihai Goţiu şi activistul civic Adrian Dohotaru.

Ulterior, TSD a organizat la Sulina, o şcoală de vară, CEX, unde s-au dezbătut mai multe teme. Suprapunând prologul acestui text, cu cele două evenimente descrise mai sus, vă redau câteva consideraţii despre cum cred că trebuie să arate PSD şi generaţia următoare de politicieni de stânga.

„Comuniştii din PSD”

Chiar dacă Patriarhul Teoctist, prin ale sale scrieri, îl omagia pe Nicolae Ceauşescu, recunoscându-i „înţeleapta cârmuire” sau „faptele de glorie, eroismul în slujba păcii” (Buletinul Oficial al Patriarhiei Române, nr. 1-2 1989), chiar dacă Mugur Isărescu, Andrei Marga, Emil Boc, Valeriu Stoica, Theodor Stolojan nu s-au stânjenit în a lăuda contribuţiile de seamă ale tovarăşului Ceauşescu la victoria comunismului, după 1989, doar politicienilor de stânga le-a fost imputată moştenirea comunistă, chiar dacă unii dintre aceştia nu aveau nici măcar 18 ani la Revoluţie.

Pe de altă parte, este adevărat că alături de PD, PDSR a fost continuatorul FSN, cu o structură de conducere aşezată în jurul preşedintelui Ion Iliescu, om de stânga care a fost acuzat că nu s-a delimitat abrupt de comunism, chiar dacă a fost liderul Revoluţiei Române.

În 2014, tema comunismului a recidivat. Nu s-a luat în considerare că Victor Ponta avea 17 ani în 1989... iar Klaus Iohannis 30 de ani. Au fost mulţi tineri născuţi după Revoluţie care au votat împotriva „comunistului Ponta”, cărora le-a fost inoculată cu multă pricepere această temă falsă...

Poate eluda PSD fantoma comunismului?

De la identitate vizuală, până la clarificare doctrinară, PSD se poate regenera, anchilozarea în vechi şi frica de schimbare fiind cele mai periculoase maladii pentru acest partid. PSD are nevoie de un rebranding şi de o clarificare doctrinară, de stânga progresivă.

•      Prima şi cea mai rapidă schimbare poate fi cea a identităţii vizuale, cei trei trandafiri şi culoarea roşie, generând trecut, conservatorism identitar şi chiar dacă nu ne place comunism. Este ca la ţigări, roşu pentru cele tari, albastru pentru cele mai uşoare. PSD are nevoie de o culoare care să fie percepută ca fiind mai plăcută, mai uşoară, care să nu amintească de „moştenirea comunistă”. Nuanţa de roşu a Partidului Socialist Francez sau movul mişcării PODEMOS sunt câteva exemple potrivite, apoi în locul celor trei trandafiri, simbolul clasic socialist cred că poate fi mult mai util.
•      PSD nu mai trebuie să-şi mai asume mesaje politice naţionaliste sau parteneriate cu politicieni compromişi moral, precum Vadim Tudor sau Gheorghe Funar. Nu trebuie să mai jucăm rolul de pompier, într-o ţară fără incendii!
•       Stânga trebuie să transmită mesaje segmentate socio-cultural, specifice comunităţilor. Sunt mândru că sunt baptist, oltean, informatician, hipster, homosexual, arădean, ortodox sau maghiar şi abia apoi, dacă vreau, pot fi mândru că sunt român. Sentimentul naţional nu se cultivă printr-un mesaj unitar-confuz, ci în baza asumării libere şi conştiente a intereselor comunităţilor componente ale unei naţiuni.
•     Ecologia este o componentă doctrinară consacrată a stângii occidentale, problemele de mediu fiind în atenţia liderilor de stânga. Roşia Montană şi gazele de şist sunt subiecte care trebuie abordate în spritul interesului public, iar poziţia PSD faţă de aceste proiecte trebuie să fie una fermă, de respingere, care să ţină cont de pericolele care pot fi aduse mediului înconjurător.
•      PSD trebuie să promoveze o relaţie echilibrată, corectă între stat şi confesiuni. Chiar dacă nu este stipulat în Constituţie, termenul laic, nu trebuie asumat rigid-doctrinar, dar trebuie îmbrăţişat acţional. Haideţi să construim credinţă în suflete, nu ziduri de catedrale!
•      Este nevoie de un PSD care să claxoneze  excesele corporaţiilor faţă de angajaţi, o stângă care să tragă un semnal de alarmă asupra scăderii capitalului autohton, sufocat de marile corporaţii.
•      Ar fi interesant ca la şcolile de vară ale TSD, distracţia specifică vârstei noastre să fie dublată de dezbatere. Să vorbim despre „critica valorii”, aşa cum s-a dezvoltat în Germania, în jurul revistei Krisis, despre curentul „decroissance” care pare să conştientizeze urgenţa schimbării, nu doar a modalităţilor de distribuire a bogăţiei capitaliste, ci şi a ideii de însăşi bogăţie şi a concepţiei despre viaţă sau despre stânga dulce, calea a treia, etc.

PSD şi Trasilvania

Timp de 25 de ani, FSN, PDSR şi PSD au fost votate mai puţin în Transilvania, Maramureş şi Banat, decât în restul spaţiului extracarpatic. Practic alegerile electorale din 2004, 2009 şi 2014 le-am pierdut masiv în Ardeal!

Dar cum să nu fie stimulată politica urii contra stângii în Ardeal când Gheorghe Falcă (primar al Aradului din 2004), George Scripcaru (primar al Braşovului din 2004), Mircea Hava (primar al municipiului Alba Iulia din 1996), Emil Boc (primar al Clujului, cu o întrerupere de trei trei ani, din 2004), Dorin Florea (primar al municipiului Târgu Mureş din 2000), Klaus Iohannis (primar al Sibiului din 2000) şi exemplele pot continua, au demonizat tot ce a fost legat de PSD...

Pe de altă parte, este cât se poate de evident că executivul vechiului PD, de exemplu, se baza pe primari, mai mult decât pe parlamentari sau miniştrii, iar politicienii-primari din Transilvania aveau tot atât de multă influenţă cât cei din Oltenia, Moldova sau Bucureşti.

Marea dramă a PSD în raport cu Transilvania, Banat şi Maramureş este subreprezentativitatea liderilor ardeleni în Biroul Politic Naţional! Practic, la o populaţie de 33% din totalul României, Transilvania este subreprezentată în PSD, în mare măsură, în baza votului politic. Oare câţi politicieni din Ardeal fac parte din BPN?!

Cum să creşti lideri ardeleni de stânga dacă mereu cei din sud le reproşează scorul? Oare există curaj în PSD, pentru reprezentativitatea regională în BPN, în baza criteriului demografic şi nu politic? Oare când PSD va avea în fruntea partidului măcar un secretar general din Transilvania, dacă nu un preşedinte executiv sau preşedinte?

Următoarele luni vor da un răspuns acestei dileme şi sper eu unul pozitiv.

Poate câştiga stânga alegerile din 2019?

Este o întrebare al cărui răspuns este condiţionat de asumarea unei reforme radicale, fără compromisuri, în baza unor principii, nu a unor persoane.  Este nevoie de proiecte, descentralizare, de o relaţie mai apropiată cu intelectualii de stânga.

Idei care să explice că stânga nu înseamnă comunism şi suferinţă, Stalin şi Ceuşescu. Pentru că stânga înseamnă măreţia şi generozitatea lui Mahatma Ghandi, Martin Luther King sau Nelson Mandela, sensibilitatea, munca şi talentul unor personalităţi, precum: Pablo Neruda, Charlie Chaplin, Pablo Picasso, John Lennon, Albert Einstein sau George Orwell!

Dar până în 2019, în Transilvania anului 2015, alături de colegii din TSD, am ridicat mănuşa, prin două proiecte pilot: deStânga şi TSD Transilvania.