Procurorii au extins urmărirea penală în cazul judecătoarelor care au anulat pedeapsa cu închisoarea a lui Dinel Staicu
0Procurorii anticorupţie au extins urmărirea penală în cazul judecătoarelor Veronica Cîstroiu, Bădescu Liliana şi Dumitriţa Piciarcă în dosarul în care sunt acuzate că au anulat pedeapsa cu închisoarea primită de Dinel Staicu. De asemenea, anchetatorii au dispus sechestru asigurator pe mai multe bunuri ale magistraţilor.
Astfel, potrivit ordonanţei de extindere a urmăririi penale, în sarcina celor trei judecătoare se efectuează urmărirea penală şi pentru infracţiunea de fals intelectual, care se adaugă infracţiunilor de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit şi favorizarea infractorului, reţinute anterior în sarcina celor trei judecătoare.
Pentru toate cele trei infracţiuni menţionate (fals intelectual, abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit şi favorizarea infractorului), s-a pus în mişcare acţiunea penală, pe motiv că există probe din care rezultă presupunerea rezonabilă cu privire la săvârşirea faptelor.
Cu privire la infracţiunea de fals intelectual, în documentul citat se menţionează că cele trei judecătoare ar fi falsificat, cu prilejul redactării, decizia penală pronunţată în dosarul în care era anchetat Dinel Staicu.
Concret, decizia viza admiterea contestaţiei în anulare depuse de Dinel Nuţu (fost Staicu) faţă de o hotărâre prin care, anterior, un alt complet al aceleiaşi instanţe îl condamnase definitiv la 7 ani de închisoare.
„Falsificarea s-a realizat prin atestarea unor fapte şi împrejurări necorespunzătoare adevărului constând în aceea că au consemnat, în mod nereal, că obiectul tuturor dosarelor penale luate în considerare la invocarea autorităţii de lucru judecat a avut la bază aceeaşi sesizare, cu acelaşi conţinut, aceeaşi situaţie de fapt (cesiune de creanţe şi obţinerea de credite), acelaşi prejudiciu (107.175.372.000 lei, respectiv 80.536.563.000 lei), aceleaşi părţi, aceleaşi societăţi comerciale, acelaşi probatoriu, aceeaşi parte civilă (Banca Internaţională a Religiilor S.A.)”, au precizat anchetatorii.
Procurorii au mai arătat că cele trei judecătoare ar fi transformat calea de atac extraordinară a contestaţiei în anulare într-o prelungire a procesului penal, creând practic un nou grad de jurisdicţie, respectiv un al patrulea grad de jurisdicţie, neprevăzut de lege.
Sechestru asigurator pus pe mai multe bunuri ale judecătoarelor
Ca urmare a admiterii contestaţiei în anulare, Dinel Nuţu (fost Staicu) ar fi obţinut un avantaj patrimonial, constând în desfiinţarea obligaţiilor civile, în cuantum de 18.839.684,5 de lei, către Banca Internaţională a Religiilor (BIR) şi în anularea obligaţiei de a executa pedeapsa definitivă din dosarul penal în care acesta fusese condamnat pentru complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, în formă continuată.
De asemenea, procurorii au dispus şi instituirea sechestrului asigurator, până la concurenţa sumei de 18.839.684,5 de lei, asupra unor bunuri şi conturi bancare aparţinând celor trei inculpate, după cum urmează:
- Veronica Cîrstoiu: conturi bancare pe care este titulară, două apartamente, două terenuri intravilane în suprafaţă de peste 3.000 de metri pătraţi şi un teren extravilan de 1.800 de metri pătraţi.
- Dumitriţa Piciarcă: conturi bancare pe care este titulară, un apartament şi două imobile aflate în coproprietate.
- Liliana Bădescu: un autoturism marca Volkswagen Touareg şi un apartament.
Celor trei judecătoare li s-a adus la cunoştinţă acuzaţiile şi noua calitate procesuală.
Dumitriţa Piciarcă şi Liliana Bădescu sunt judcătoare la Curtea de Apel Bucureşti, în timp ce Veronica Cîrstoiu a fost demisă de la această instanţă pe 20 august 2013.
Judecătoarele, urmărite penal şi pentru abuz în serviciu şi favorizarea infractorului
Pe 13 februarie 2014, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au precizat că judecătoarele Veronica Cîrstoiu, Dumitriţa Piciarcă şi Liliana Bădescu sunt, din nou, urmărite penal pentru abuz în serviciu şi favorizarea infractorului.
„Procurorii au reluat urmărirea penală faţă de acestea după infirmarea rezoluţiei de scoatere de sub urmărire penală, dispusă pe 7 august 2012, pe motiv că soluţia adoptată iniţial în cauză este nelegală. Efectuarea urmăririi penale dispuse faţă de cele trei suspecte are în vedere existenţa unor date şi probe din care rezultă indicii rezonabile potrivit cărora, în calitate de judecătoare la Curtea de Apel Bucureşti, cele trei şi-au îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu, cu prilejul emiterii deciziei penale care admitea contestaţia în anulare depusă de Nuţu (fost Staicu) Dinel faţă de o hotărâre prin care, anterior, un alt complet al aceleiaşi instanţe îl condamnase definitiv la pedeapsa închisorii pe o durată de şapte ani”, preciza DNA.
Procurorii anticorupţie susţin că, urmare a admiterii contestaţiei în anulare, Dinel Staicu „a obţinut un avantaj patrimonial, constând în desfiinţarea obligaţiilor civile, în cuantum de 18.839.684,5 lei, către Banca Internaţională a Religiilor, (prin lichidator judiciar RVA Insolvency Specialists SPRL), cu caracter definitiv, cu consecinţa vătămării intereselor legale ale părţii civile”.
„Efectele aceleiaşi hotărâri judecătoreşti s-au constituit într-un ajutor efectiv dat condamnatului Nuţu (fost Staicu) Dinel, căruia i s-a anulat obligaţia de a executa pedeapsa definitivă din dosarul penal nr. 14165/4/2006, în care acesta fusese condamnat pentru complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor,în formă continuată”, se mai arată în comunicatul citat.
La admiterea contestaţiei în anulare, explică DNA, cele trei judecătoare au invocat autoritatea de lucru judecat, respectiv că, anterior pronunţării definitive a pedepsei de condamnare a lui Staicu de către Curtea de Apel Bucureşti, o altă instanţă de judecată , respectiv Curtea de Apel Craiova, ar fi pronunţat o decizie opusă, favorabilă condamnatului, pentru aceleaşi fapte.
DNA subliniază că, daţă de această împrejurare, procurorii, în ordonanţa prin care se dispune efectuarea urmăririi penale, au apreciat că cele trei suspecte, în calitatea lor de magistrat, şi-au îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu, deoarece hotărârile judecătoreşti ale celor două instanţe (Curtea de Apel Bucureşti şi Curtea de Apel Craiova ) nu privesc aceeaşi faptă.
Astfel, spun anchetatorii, hotărârea judecătorească a Curţii de Apel Craiova a avut ca obiect o procedură de contestare a legalităţii şi temeiniciei unei rezoluţii prin care s-a dispus, cu referire la Dinel Staicu, neînceperea urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală, asocierea pentru săvârşirea de infracţiuni şi spălare de bani.
Pe de altă parte, hotărârea judecătorească a Curţii de apel Bucureşti a avut ca obiect judecarea cauzei în care, printre alţii, Dinel Staicu a fost trimis în judecată pentru complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, mai arată DNA.
„În aceste condiţii, se arată în ordonanţă, diferenţele existente între cele două cauze ar fi de natura evidenţei, neexistând nici măcar o suprapunere de acte materiale. Astfel, faptele au fost comise în perioade de timp diferite (iulie 1999 - februarie 2000 şi, respectiv, 10 ianuarie 2001 – martie 2002), au primit încadrări juridice diferite şi privesc activităţi de serviciu desfăşurate în mod nelegal în cadrul unor societăţi comerciale diferite (Banca Internaţională a Religiilor şi, respectiv, Banca Populară Rich Bank Cooperativa de Credit), singura legătură existentă între cele două cauze fiind cea a subiectului activ Nuţu (fost Staicu) Dinel”, mai precizează procurorii.
În plus, se arată în ordonanţă, pe calea extraordinară de atac a contestaţiei în anulare, cele trei judecătoare ar fi procedat la o rejudecare unei hotărâri definitive, criticând motivarea instanţei de recurs - completul care pronunţase condamnarea definitivă. Aceasta, deoarece excepţia autorităţii de lucru judecat se invocase şi în faţa instanţelor de apel şi recurs, cele care au pronunţat hotărârile de condamnare, dar nu fusese admisă ca argument de respectivele instanţe.
Cîrstoiu, trimisă în judecată alături de fiul ei
Veronica Cîrstoiu a mai fost trimisă în judecată, în stare de arest, într-un alt caz privind fapte de corupţie. Aceasta a fost trimisă în judecată împreună cu fiul său, Florin Cergan, Dinel Staicu, avocatul Lucian Băgia şi Carmen Ioana Popescu.
Procurorii au arătat, în rechizitoriul trimis instanţei, că, în cursul lunii februarie 2012, judecătoarea a primit, prin intermediul avocatei Adriana Dascălu, aproximativ 630.000 de euro de la Dinel Staicu, pentru a pronunţa, împreună cu ceilalţi doi membri ai completului de judecată de la Curtea de Apel Bucureşti, o soluţie de admitere a contestaţiei în anulare formulate de Dinel Staicu, în dosarul în care acesta fusese condamnat la şapte ani de închisoare pentru fraudarea Băncii Internaţionale a Religiilor.
Citeşte mai multe ştiri pe aceeaşi temă:
Cele trei judecătoare care au decis anularea pedepsei lui Dinel Staicu în dosarul „BIR” (Banca Internaţională a Religiilor), Veronica Cîrstoiu, Dumitriţa Piciarcă şi Liliana Bădescu de la Curtea de Apel Bucureşti, sunt, din nou, urmărite penal pentru abuz în serviciu.
Fiul judecătoarei şpăgare Cîrstoiu, trimis în judecată pentru ucidere din culpă
Florin Cergan, fiul judecătoarei Veronica Cîrstoiu, a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului General fiind acuzat de ucidere din culpă după ce în urma unui accident produs de acesta au murit trei persoane.
Judecătoarea Veronica Cîrstoiu de la Curtea de Apel Bucureşti şi fiul ei Florin Cergan au fost arestaţi pentru 29 de zile, vineri, fiind acuzaţi de procurori că au primit mită ce depăşeşte 1 milion de euro, sumă record vehiculată până acum în justiţie. Dosarul magistratului care a anulat anul trecut condamnarea lui Dinel Staicu la şapte ani de închisoare în cazul fraudării Băncii Internaţionale a Religiilor.
Judecătoarea Veronica Cîrstoiu, de la Curtea de Apel Bucureşti, arestată preventiv vineri seara pentru 29 de zile, pentru luare de mită şi trafic de influenţă, se poate lăuda cu o avere considerabilă. Potrivit declaraţiei de avere din 12 iunie 2012, judecătoarea deţine cinci terenuri şi două apartamente.
Nu i-a mers bine nici ca preot şi nici ca avocat nu pare să îşi fi găsit calea. Fostul preot Florin Cergan, cel care în 2011 a omorât un alt preot, pe soţia sa şi pe fiica lor, într-un accident rutier petrecut în Târgovişte, este acum cercetat pentru complicitate la trafic de influenţă, după ce mama sa, judecătoare, este acuzată că a primit un milion de euro mită.
Sofica Dumitraşcu, judecătoare la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) s-a întâlnit luni dimineaţă cu procurorii anticorupţie pentru a fi audiată ca martor în dosarul în care magistratul Veronica Cîrstoiu de la Curtea de Apel Bucureşti, aflată în arest preventiv, este acuzată de complicitate la trafic de influenţă şi luare de mită pentru soluţii favorabile în dosare.
Motivarea Justiţiei. Dinel Staicu, perseverenţă infracţională şi dispreţ faţă de lege
Dinel Staicu a dovedit perseverenţă infracţională şi a tratat ca pe o „marfă“ soluţia dorită, dând mită magistraţilor peste un milion de euro, după cum se arată în motivarea deciziei de arestare a omului de afaceri. Acesta a fost arestat pe 14 august 2013, în dosarul în care judecătoarea Cîrstoiu este acuzată că ar fi luat mită pentru a anula condamnarea cu executare primită de afacerist în dosarul fraudării Băncii Internaţionale a Religiilor.
Procurorii anticorupţie au audiat-o vineri pe judecătoarea Veronica Cîrstoiu şi i-au adus acesteia la cunoştinţă faptul că i-au pus sechestru asigurător pe o parte din bunurile ce se regăsesc în declaraţia de avere, până la suma despre care susţin că a primit-o aceasta drept mită.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) ia în discuţie miercuri recursul judecătoarei Veronica Cîrstoiu şi al fiului acesteia, Florin Cergan, la decizia prin care au fost arestaţi preventiv de magistraţii Curţii de Apel Bucureşti (CAB), pentru luare de mită şi complicitate la trafic de influenţă.
Procurorii anticorupţie au decis, marţi, reţinerea lui Dinel Staicu în dosarul în care judecătoarea Veronica Cîrstoiu este acuzată că ar fi luat mită pentru a anula condamnarea la şapte ani de închisoare cu executare primită de afacerist în dosarul fraudării Băncii Internaţionale a Religiilor. Staicu a recunoscut că fratele său le-a dat milionul de euro judecătoarelor şpăgare, prin intermediul avocatelor sale.
Aranjarea părului cu ambele mâini şi afişarea unui zâmbet, la cinci minte de la începerea şedinţei de judecată. Acesta era semnul prin care judecătoarea Veronica Cîrstoiu, judecătoarea de la Curtea de Apel Bucureşti, anunţa că acceptă şpaga. Mituitorul şi intermediarul se aflau în sală şi receptau semnalul. Judecătoarea şpăgară şi fiul ei au fost vineri arestaţi preventiv pentru 29 de zile.
În motivarea deciziei Curţii de Apel de arestare preventivă a judecătoarei Veronica Cîrstoiu şi a fiului acesteia pentru luare de mită şi complicitate, magistraţii menţionează că mita iniţială cerută ar fi fost de 2,5 milioane de euro. Intermediarul „tranzacţiilor“ era avocata Adriana Dascălu, cea care a pretins mita de la Dinel Staicu, lăsând să se creadă că are influenţă asupra mai multor magistraţi, printre care şi Veronica Cîrstoiu.
Judecătoarea Veronica Cîrstoiu de la Curtea de Apel Bucureşti şi fiul ei Florin Cergan au fost arestaţi pentru 29 de zile, vineri, fiind acuzaţi de procurori că au primit mită ce depăşeşte 1 milion de euro, sumă record vehiculată până acum în justiţie. Dosarul magistratului care a anulat anul trecut condamnarea lui Dinel Staicu la şapte ani de închisoare în cazul fraudării Băncii Internaţionale a Religiilor.
Judecătoarea Veronica Cîrstoiu, de la Curtea de Apel Bucureşti, arestată preventiv vineri seara pentru 29 de zile, pentru luare de mită şi trafic de influenţă, se poate lăuda cu o avere considerabilă. Potrivit declaraţiei de avere din 12 iunie 2012, judecătoarea deţine cinci terenuri şi două apartamente.
Magistraţii Curţii de Apel au decis arestarea preventivă pentru 29 de zile în cazul colegei lor, judecătoarea Veronica Cîrstoiu, acuzată de luare de mită. Aceeaşi pedeapsă a primit şi fiul ei, pe care procurorii îl acuză că ar fi intermediat primirea a 50.000 de euro de către mama sa de la mai multe persoane care doreau soluţii favorabile în unele dosare şi care ar fi dat anterior un milion de euro. Decizia de vineri seară nu este definitivă.