Graţierea corupţilor a scos românii în stradă. Peste 1.000 de persoane au protestat în Piaţa Victoriei din Capitală

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 1.000 de persoane au ieşit miercuri seară în Piaţa Victoriei din Capitală, indignate de faptul că membrii comisiei juridice din Senat au votat graţierea unor fapte de corupţie.

UPDATE 22.50 Protestatarii din faţa Guvernului au început să plece, iar circulaţia din Piaţa Victoriei a fost reluată.

Manifestaţia a durat aproximativ patru ore.

UPDATE 22.15 Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, afirmă, pe Facebook, că „dezaprobă categoric" amendamentele adoptate, miercuri, de Comisia juridică a Senatului, privind graţierea persoanelor condamnate pentru corupţie, şi că va avea o discuţie cu membrii PSD din Comisie pentru ca forma finală a raportului să nu conţină aceste prevederi.

UPDATE 21.35 Peste 1.000 de persoane protestează în Piaţa Victoriei, circulaţia fiind blocată în faţa Guvernului, unde s-a format şi un cordon de jandarmi. 

„Dragnea, eşti boier / Vei fi şef de palier“, scrie pe una dintre pancarte.

UPDATE 21.05 Circulaţia a fost blocată pe bulevardul care face legătura între Lascăr Catargiu si Aviatorilor, iar manifestanţii s-au apropiat de clădirea Guvernului, huiduind, după ce au spart gardul care împrejmuia locul în care se aflau protestatarii.

FOTO Inquam Photos / George Calin

image

Câteva zeci de persoane s-au adunat şi în pieţele centrale din Sibiu, Cluj-Napoca şi Braşov, pentru a protesta faţă de amendamentele la Legea graţierii, adoptate de Comisia juridică din Senat, prin care condamnaţii pentru dare sau luare de mită şi pentru trafic de influenţă vor fi graţiaţi.

În jur de 30 de sibieni s-au strâns în Piaţa Mare şi au scris cu litere foarte mari, pe asfalt, cuvântul "#Rezist".

Şi la Cluj-Napoca, aproximativ 20 de oameni au ieşit în Piaţa Unirii, având cu ei un banner pe care scrie "27 de ani de corupţie. Cât mai #rezistăm?”

La Braşov, aproximativ 30 de persoane s-au adunat în faţa Prefecturii şi au purtat banderole cu "#Rezist". Ei nu au scandat lozinci, şi nici nu au avut pancarte, protestul terminându-se după aproape două ore.

UPDATE 21.00 Numărul manifestanţilor din Piaţa Victoriei a trecut de 800, iar lumea continuă să vină de la gurile de metrou. La ora 21.00 a fost reluat un gest devenit simbolic la protestele din iarnă: manifestanţii au aprins luminile telefoanelor, ca un semnal de alarmă faţă de votarea amendamentelor care graţiază corupţii. Se scandează „Nu scăpaţi!“. Alţii poartă pancarte pe care scrie „Parlament penal, marş la tribunal!“, „Nu graţierii" şi „PSD, ciuma roşie!".

Oamenii spun că nu se aşteptau ca propunerea să fie votată de Comisia Juridică a Senatului, aceasta fiind principala nemulţumire care îi va scoate în stradă zilnic. Manifestanţii vor să mute, însă, locul protestelor, din Piaţa Victoriei în faţa Palatului Palrmanetului, pentru că acolo au fost votate amendamentele. 

UPDATE 20.10 Bucureşteni nemulţumiţi de graţierea faptelor de corupţie continuă să vină în Piaţa Victoriei, unde s-au strâns în jur de 500 de persoane.  

Concret, oamenii sunt nemulţumiţi că senatorii au votat graţierea corupţilor. Mai precis, aceştia au votat miercuri un amendament la Legea graţierii, potrivit căruia persoanele condamnate pentru luare sau dare de mită şi trafic sau cumpărare de influenţă vor fi graţiate. Modificarile au fost votate cu cinci voturi „pentru” şi trei „împotrivă”.

Oamenii s-au adunat în faţa Guvernului şi îi încurajează pe trecători sa nu rămână indiferenţi şi să se alăture protestului. Sunt foarte mulţi tineri, dar şi oameni în vârstă pregătiţi cu pancarte pe care stau scrise mesaje precum „Nu suntem o naţie de hoţi", "Nu scăpaţi", "Vine vara bine-mi pare! Vrem corupţii la-nchisoare", dar şi deja celebrul motto "#rezist“

La manifestaţie sunt şi mulţi copii. 

Protest Piata Victoriei 3 mai FOTO Alexandra Constanda

„Vin după o tură de 14 ore, la mine deja nu mai e cu «fără violenţă», vreau să trecem la bătaie, să le dăm o mamă de bătaie şi apoi să pot să dorm liniştită", spune, în glumă, o doamnă de aproximativ 40 de ani.

Premierul Sorin Grindeanu a postat un mesaj pe Facebook, prin care reiterează că amendamentele votate astăzi nu au susţinerea Guvernului. 

Protestul a fost convocat pe Facebook, pe pagina "Corupţia Ucide".

„Când legea devine fărădelege, rezistenta este o datorie! Ne schimbăm azi programul şi ne revedem în stradă”, este apelul postat pe pagina de Facebook.

Acţiunea "NU graţierii corupţilor - OUG 13 revine. Si noi!" era anunţată cu începere de la ora 19:00 şi până la 23:59.

S-a înregistrat şi un incident când o maşină ieşită de la Guvern a trecut peste linia continuă, manifestanţii apostrofându-l pe şofer că este plătit din bani publici şi că trebuie să respecte legea.

Şi clujenii au anunţat că protestează, miercuri faţă de graţierea corupţilor. „Cluj - NU graţierii corupţilor - OUG 13 revine. Şi noi!“ este denumirea evenimentului creat pe Facebook unde a fost anunţat miercuri, 3 mai, un protest la Cluj. Acolo este menţionat şi motivul care-i scoate pe oameni în stradă:

USR "susţine protestele" faţă de amendamentele adoptate de Comisia juridică a Senatului, privind graţierea persoanelor condamnate pentru corupţie, şi va face acest lucru "în Parlament şi în stradă", pentru a se opune deciziilor luate de PSD.

Liderul PMP, Traian Băsescu, şi liderul senatorilor PSD, Şerban Nicolae, au propus graţierea condamnaţilor pentru corupţie, iar Comisia Juridică a Senatului a fost de acord. PNL, USR şi UDMR s-au împotrivit, însă votul Opoziţiei este inutil, în condiţiile în care majoritatea PSD-ALDE domină Parlamentul. Premierul Sorin Grindeanu nu susţine amendamentele propuse de colegul său de partid.

     

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite