Udrea, ironică pe Facebook: „Ce mai în sus şi-n jos, însuşi aerul pe care îl respiram era rezultatul corupţiei“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Elena Udrea. FOTO Mediafax
Elena Udrea. FOTO Mediafax

Deputatul Elena Udrea a transmis miercuri seară două mesaje pe contul său de Facebook în care susţine că are încredere că, în urma apelului, măsură privind arestarea preventivă pentru 30 de zile va fi ridicată.

UPDATE Deşi se află în arest preventiv pentru 30 de zile, Elena Udrea a postat deja pe Facebook cel de-al doilea mesaj. Deputatul susţine că toate acuzaţiile care i se aduc în presă nu sunt adevărate, iar apariţia lor, chiar în timp ce este arestată, nu este întâmplătoare.

„Am fost informată că presa a fost împânzită de articole în care se spune cum toate lucrurile pe care le-am făcut vreodată (de la petrecerile de ziua de naştere, până la concedii şi pantofii pe care i-am cumpărat) s-ar fi făcut cu bani care veneau din mite care se acordau la MDRT. Ce mai în sus şi-n jos, însuşi aerul pe care îl respiram era rezultatul corupţiei.

Evident că toate aceste alegaţii care apar în spaţiul public nu sunt adevărate. Nu am pretins niciodată nimic nimănui – cu atât mai puţin unor oameni pe care i-am considerat la un moment dat prieteni. Nu am primit o centimă de la nimeni, în maşină, acasă, în biroul de la minister sau de la partid. Sunt fabulaţii care sunt lansate în spaţiul public pentru a se pune asupra mea ştampila vinovăţiei. Nu-i de mirare că aceste aşa-zise „detalii picante” (deşi nereale) au fost livrate presei după ce s-a produs reţinerea mea, când pot mai greu să spun public că nu e nimic adevărat. Asta apropo şi de cei care susţin să nu se facă Justiţie la televizor şi mă acuză că am vorbit prea mult – văd însă că e bine şi acceptabil dacă sunt condamnată la televizor (pe speculaţiile şi susţinerile procurorilor, nedovedite cu probe)“, a scris Udrea pe Facebook.


„Nu poţi pune cătuşe adevărului! După acest lucru mă ghidez în această perioadă. Aşa că voi încerca, aici, pe facebook, să comunic cu voi şi să spun adevărul aşa cum îl ştiu eu”, a transmis Udrea pe contul său pe Facebook.

„Ca să nu isc vreo dezbatere, fac precizarea că nu am acces la telefon sau internet, mesajele pe care le veţi vedea fiind transmise prin intermediul avocatului”, a precizat fostul ministru din perioada guvernelor Boc. 

Deputatul PMP a adăugat că are şi două veşti, una buna şi una rea:„Vestea rea este că s-a dispus arestarea mea preventivă pentru 30 de zile. Am încredere însă că, în urma apelului, această măsură va fi ridicată. Probabil, luni. Vestea bună este că judecătorul a invalidat încă două capete de acuzare ale procurorilor care mi-au cerut arestarea în dosarul Microsoft: o acuzaţie de trafic de influenţă şi cea rămasă de spălare de bani. Practic, acuzaţiile de spălare de bani au căzut. Vă mulţumesc pentru mesajele de susţinere şi pentru încrederea voastră. Înseamnă foarte mult pentru mine în acest moment”, a adăugat fostul lider al Partidului Mişcarea Populară, Elena Udrea.

Elena Udrea a fost arestată pentru 30 de zile de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul Microsoft. Judecătorul ICCJ a admis cererea de înlocuire a măsurii controlului judiciar, dispus anterior de procurorii DNA faţă de Udrea în dosarul Microsoft, cu măsura arestului preventiv şi cererea DNA de arestare preventivă a Elenei Udrea pentru acuzaţia privind mita luată de la Dinu Pescariu, acuzaţie formulată de procurori după instituirea controlului judiciar.

Citeşte şi:

Udrea a repetat gestul cu degetul la nas la intrarea la Curtea Supremă, unde se discută arestarea ei

Elena Udrea, reţinută pentru 24 de ore: Cum i-au dispărut cătuşele de la sediul DNA până în arestul Capitalei

Traian Băsescu, despre reţinerea «Elenei»: Cred în omul acesta. Se va bate să-şi dovedească nevinovăţia

Cele mai tari glume cu Elena Udrea. Cum e văzută reţinerea anului de amatorii de virale de pe internet

De ce vorbeşte Elena Udrea despre ea însăşi la persoana a III-a: Gaddafi, Iulius Cezar, Ludovic al XIV-lea aveau acelaşi stil oratoric

VIDEO Elena Udrea, vedetă sexy în tabloidele internaţionale. „Notorie pentru relaţia apropiată cu fostul preşedinte al României“

Reacţie ironică a lui Ionuţ Budişteanu, după reţinerea Elenei Udrea: “Mai bine îi cumpăram din banii contribuabililor şi nişte cătuşe cu diamante swarovski”

Elena Udrea, reţinută în dosarul Microsoft: cum îşi petrece cele 24 de ore în arest

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite