Dosarele crimelor comunismului vor fi redeschise de Parchetul Militar
0
Procurorii militari ar putea redeschide dosarele crimelor comunismului. Infracţiunile contra umanităţii comise de unii dintre foştii şefi de penitenciare au început să iasă la iveală în ultimii ani, în urma cercetărilor făcute de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului.
Infracţiunile comise de torţionarii de până în 1989 vor fi din nou anchetate de Parchetul Militar, care va redeschide dosarele. Procurorii militari vor beneficia şi de ajutorul Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER).
Judecătorii de la Curtea Militară de Apel din Bucureşti au decis să menţină ordonanţa procurorului general al României, de la jumătatea săptămânii trecute.
„Redeschiderea urmăririi penale în dosarele privind decesul lui Gheorghe Ursu, dispusă prin ordonanţa Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a fost confirmată astăzi, 12 noiembrie 2014, de către judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii Militare de Apel Bucureşti, care a constatat legalitatea şi temeinicia acestei măsuri.
Menţionăm că prin Ordonanţa din data de 5 noiembrie 2014, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a infirmat soluţiile de netrimitere în judecată în dosarele nr. 1304/P/2008, nr. 1043/P/2010 ale Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, precum şi nr. 179/P/2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti“, se arată într-un comunicat al Parchetului General.
Procurorii susţin că vor continua cercetările până la identificarea celor responsabili de crime contra umanităţii.
„În noul cadru procesual, cercetările vor continua pentru a lămuri, sub toate aspectele, împrejurările în care au fost comise faptele ce pot constitui infracţiuni contra păcii şi omenirii, incriminate în noul Cod penal ca infracţiuni contra umanităţii, precum şi pentru a identifica toate persoanele responsabile de comiterea acestora“, susţin procurorii.
Această ordonanţă vizează în principal redeschiderea anchetei privind moartea dizidentului Gheorghe Ursu, în urma unei solicitări venite de la fiul acestuia, Andrei Ursu.
Ancheta vizează în primul rând cercetarea fostului ofiţer de Securitate Marin Pârvulescu, considerat de Andrei Ursu principalul vinovat de moartea tatălui său.
În ordonanţa procurorului general Tiberiu Niţu, menţinută astăzi de judecătorii militari, se face referire şi la alte crime ale comunismului ce urmează să fie investigate de procurorii militari.
Andrei Ursu a declarat, vineri, că a întrerupt greva foamei pentru că a obţinut redeschiderea dosarele penale incluse în „Procesul Comunismului”, printr-o ordonanţă a procurorului general care infirmă toate deciziile de neîncepere a urmăririi penale date până acum în aceste cauze.
IICCMER a scos la iveală în ultimii ani mai mulţi torţionari care ar fi comis crime împotriva umanităţii.
Alexandru Vişinescu este unul dintre cei deja trimişi în judecată. Curtea de Apel Bucureşti a început în 24 septembrie judecarea dosarului lui Alexandru Vişinescu - acuzat de moartea a 12 deţinuţi politici în perioada în care a condus Penitenciarul Râmnicu Sărat.