FOTO VIDEO „Se întorc morţii acasă”, o carte răvăşitoare cu subiect împrumutat din realitate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autorul este profesor la Facultatea de Jurnalism din Bucureşti şi unul dintre jurnaliştii împortanţi din anii ’90.

Timp de zece ani scriitorul a stat din nou retras prin sihăstrii şi locuri tainice, numai de el ştiute şi după o carte care a făcut senzaţie a revenit cu o nouă carte ce se anunţă a fi cu mult mai răvăşitoare decât cea dintâi.

Un subiect “împrumutat tot din realitate“, cum spune autorul, având ca personaje principale un călău şi victima sa.

Un fost torţionar comunist şi cea mai opresată victimă a lui se întâlnesc după zeci de ani, fiecare cu viaţa sa terifiantă, spre a trăi împreună o experienţă “de legendă”.

Incredibilul văzut de aproape, uneori chiar din interior, descris cadru cu cadru, într-o formulă literară neobişnuită, va face din cartea scriitorului Cornel Constantin Ciomâzgă nu doar un best-seller, ci istorie prin… istoria restituită astfel.

"Această temă pe care domnul profesor a pus-o în carte, a victimei şi călăului, nu este o temă nouă, dar este preluată şi transformată în altceva. Pentru că este o temă care pleacă de la realitate. Este pentru prima dată când citesc cu aşa mare atenţie, cu emoţie încordată despre torţionari şi despre victimele lor, despre suferinţă", a spus la lansare Teodora Fîntânaru, directorul bibliotecii Judeţene, care a prezentat volumul

"Cărţile mele se nasc şi există dintr-o realitate existenţială. Nu am avut infatuitatea să-mi doresc să devin scriitor de carte, deşi în c ea mai mare parte a vieţii mele mi-am câştigat existenţa de ope urma condeiului. Nu mi-am dorit asta, poate, din perspectiva fărâmei acelea de ruşine care a mai rămas încă în fiinţa mea, ea însăşi cotropită de cele ale lumei acesteia", a spus şi autorul, care timp de mai bine de două ore a susţinut o adevărată lecţie despre viaţă şi suflet.

Focşani

Top articole

Partenerii noștri

image
stiripesurse.ro

Ultimele știri
Cele mai citite