VIDEO UPDATE Ziua 15 de proteste faţă de proiectul minier de la Roşia Montană. Peste 12.000 de oameni au mărşăluit în Capitală

0
Publicat:
Ultima actualizare:
BUCUREŞTI: Ziua 15 de proteste în Capitală, împotriva exploatărilor de la Roşia Montană FOTO Mediafax
BUCUREŞTI: Ziua 15 de proteste în Capitală, împotriva exploatărilor de la Roşia Montană FOTO Mediafax

Peste 10.000 de oameni au mărşăluit pe bulevardele din Capitală, blocând centrul Bucureştiului, în cea de-a cincisprezecea zi de protest consecutiv faţă de proiectul de exploatare minieră de la Roşia Montană. În acest timp, minerii care s-au blocat în subteran la Roşia Montană au ieşit din mină după aproape o oră de la momentul în care premierul Victor Ponta a coborât să discute cu ei.

UPDATE Aşa cum s-a întâmplat şi la primul marş de amploare din Bucureşti de la mobilizarea generală din 8 septembrie, când estimările au variat între 8.000 şi 15.000 de participanţi, acelaşi lucru s-a întâmplat şi la protestele de duminică seară, 15 septembrie. Nefiind un protest aprobat de autorităţi, Jandarmeria Capitalei este reţinută în a oferi cifre exacte. Estimările jurnaliştilor sunt de peste 12.000 de oameni ca o medie şi un maximum de 15.000, în timp ce organizatorii vorbesc de peste 20.000 de oameni sau chiar 30.000. Din cauza faptului că nu există estimări ale oficialităţilor singura modalitate prin care protestatarii ar putea fi număraţi este prin intermediul filmărilor video, motiv pentru care redăm mai jos un clip de peste 20 de minute în care unul dintre participanţi la marş a filmat întreaga coloană în zona intersecţiei Budapesta.  

Peste 10.000 de oameni au ieşit pe bulevardele centrale din Bucureşti duminică seara. S-a scandat „Avram Iancu suntem toţi”, „Nu corporaţia face legislaţia” sau „Roşia, roşia vine revoluţia!” în fruntea mulţimii manifestanţii s-au ţinut de mâini şi s-au unit într-un lanţ uman. La fel ca şi duminica trecută, foarte mulţi părinţi au participat la proteste alături de copiii lor, plimbaţi în cărucioare. Mulţimea a răsunat în centrul Capitalei: „România, trezeşte-te!”

UPDATE 23:13 Jumătate din Bulevardul Magheru a fost blocat de manifestanţi. Mulţimea se întinde de la Biserica Catolică până aproape de piaţa Sfântu Gheorghe. Aproximativ 10.000 de persoane au ieşit în stradă.

UPDATE 22:50 Mulţimea a ajuns în Piaţa Universităţii şi continuă să vină dinspre Piaţa Unirii. 

UPDATE 22:30 Bulevardul Unirii este blocat complet, iar circulaţia este oprită. Numeroase persoane filmează şi fotografiază amplul protest, în timp ce în centru răsună: "Uniţi, salvăm Roşia Montană". O pacartă îl înfăţişează pe Victor Ponta cu urechi de Mickey Mouse. 

UPDATE 22:15 Protestatarii au trecut de liceul Gheorghe Şincai şi se îndreaptă spre Piaţa Unirii. Bulevardul este, în continuare, blocat. pe străzi se află în jur de 13.000 de protestatari. Locatarii din zonă au ieşit din scări şi au început să aplaude. Mulţimea trece pe lângă Dristor Kebab, iar pe partea dreaptă a carosabilului nu se ciculă deloc, în timp ce pe contrasens se circulă cu dificultate. Oameni de pe margine continuă să se alăture mulţimii în ritmul tobelor şi al peturilor. 

Pe una dintre pancarte scrie: "Aici e aurul spiritual al României". 

rosia montana

FOTO Facebook

UPDATE 21.40 Circulaţia în centrul Capitalei este blocată pe traseul marşului, după aproximativ două ore şi jumătate coloana de manifestanţi ajungând la Piaţa Timpuri Noi. Bulevardul este, în continuare, blocat. pe străzi se află în jur de 13.000 de protestatari.

În fruntea coloanei de manifestanţi sunt câţiva părinţi cu copii în cărucioare, iar în spatele acestora este un banner foarte mare, ţinut de cei din primul rând, pe care scrie "Salvaţi Roşia Montană", sunt desene cu copii, copaci şi animale.

Mulţimea scandează, bate din tobe ritmic, scandează "Uniţi, salvăm Roşia Montană" şi se îndreaptă către centru.  oamenii scandează: "Nu mai vrem corupţie, facem revoluţie!" şi "Ieşiţi din casă dacă vă pasă!"

UPDATE 21.15 Un echipaj de la Antena3 a încercat să transmită în direct, din mijlocul protestelor, dar jurnaliştii au fost huiduiţi şi înjuraţi de manifestanţi, astfel că au decis să plece din mulţime. Oamenii au trecut de Facultatea Titu Maiorescu strigând: „Ieşiţi din casă, dacă vă pasă”” şi ”Victoraş, ai grijă de copilaş!” 

ponta ilegal FOTO Vice

Foto VICE Romania

Protestul se întinde de la Biblioteca Naţională Samsung până la Magazinul Cocor Chanel FOTO Facebook/Vlad Ursulean

rosia montana foto vlad ursulean
Ziua 15 Proteste rosia montana in bucuresti FOTO Mediafax

Foto Mediafax 

rosia montana foto vlad ursulean

FOTO Facebook/Vlad Ursulean

UPDATE 20.52 Vârful mulţimii a ajuns la staţia de metrou Timpuri Noi, se fac opriri periodice în care se scandează. Oamenii au ieşit la balcoane, unii zâmbesc, alţii aplaudă şi strigă alături de protestatari, iar alţii îşi închid geamurile. În capătul din faţă al mulţimii a avut loc un mic incident între manifestanţi şi jandarmi, dar care s-a stins repede. Mihai Bumbeş, unul dintre liderii protestelor spune: „Nu-i băgaţi în seamă, sunt agitatori!

rosia montana 15 septembrie

Foto Cătălin Georgescu

UPDATE 20.35 Mulţimea se îndreaptă către Pasajul Mărăşeşti. Protestatarii din Capitală au ajuns pe Bulevardul Nerva Traian. 

Eugen David, preşedintele Alburnus Maior, alături de alţi localnici opozanţi ai proiectului minier au venit în Capitală pentru a participa la proteste. 

Your browser does not support iframes.

UPDATE 20.10 Piaţa Unirii a fost eliberată, dar mulţumea îşi continuă traseul spre Piaţa Alba-Iulia. Numărul protestatarilor creşte, printre ei aflându-se şi oameni veniţi de la Roşia Montană care sunt împotriva proiectului de minerit. În tot acest timp, prim-ministrul Victor Ponta a discutat cu minerii care se blocaseră în subteran. 

Premierul Victor Ponta a ieşit din subteran după aproape o oră împreună cu cei 33 de mineri. Premierul a spus că i-a convins pe protestatari promiţându-le că parlamentarii din comisia specială vor veni la Roşia Montană pentru a vorbi cu ei

Toţi oamenii care pot să decidă trebuie să vină să vadă cu ochii lor şi după aia să decidă. Îi voi cere lui Crin Antonescu să vină la Roşia Montană. Le-am promis că vine comisia aici, altfel o să intre la loc. O să mă duc peste toţi parlamentarii să vine încoace şi să îi bage în seamă şi pe oamenii aştia."  a declarat Victor Ponta

În Capitală se strigă: Nu corporaţia face legislaţia!

UPDATE 19.56 Din Piaţa Unirii se pleacă spre Piaţa Alba-Iulia. Sunt aproximativ 10.000 de oameni care s-au adunat pentru a protesta faţă de proiectul minier Roşia Montană. Manifestanţii flutură steaguri imense, iar ritmul se ţine în continuare cu PET-uri, tobe şi fluiere.

Oamenii de pe margine reacţionează diferit, unul dintre ei spune: „Aşa ar trebui să fie ocupat Bucureştiul de fiecare dată”. Piaţa Unirii a fost complet blocată, iar acum tot bulevardul dintre Alba Iulia şi Piaţa Unirii este blocat pe un sens, oamenii forţează şi al doilea sens de mers. 

Ca şi în zilele trecute, protestul decurge fără conflicte, mulţimea este păzită, pe cât posibil, de poliţişti şi de jandarmi. În spatele mulţimii merg cel puţin trei dube ale jandarmeriei. 

proteste rosia montana unirii - vice romania

FOTO Vice Romania 

UPDATE 19.40 Protestatarii au ajuns la Unirii, în timp ce la Roşia Montană, minerii continuă protestele. 

Premierul Victor Ponta a ajuns la galeria minieră Cătălina Monuleşti. Oamenii scandează "Victor Ponta nu uita, Gold-ul e soluţia", 

UPDATE 19.10 Aproximativ 5000 de oameni s-au strâns în Piaţa Universităţii şi au ocupat carosabilul fără incidente. Mulţimea a pornit în marş spre Unirii, de această dată. Se scandează ”Ieşiţi din casă, dacă vă pasă!”

Manifestanţii aflaţi în zona fântânii de la Universitate au forţat cordonul de jandarmi şi au ajuns pe stradă, blocând circulaţia pe ambele sensuri ale Bulevarului Nicolae Bălcescu, până în zona hotelului Intercontinental.

Protestatarii scandează "Roşia Montană nu e de pomană", "Uniţi, salvăm Roşia Montană" şi au pancarte pe care scrie "Soarta Roşiei Montana = Soarta României", "Mă voi lega cu lanţuri de 24 de karate", "Victoraş! Ai grijă de copilaş, Gabriel", unele dintre aceste mesaje fiind scrise şi în limba engleză.

Aceştia vor merge în marş, pe traseul Bd. Ion C. Brătianu - Bd. Unirii - Bd. Nerva Traian - Calea Văcăreşti - Bd. Tineretului - Bd. Dimitrie Cantemir - Bd. Ion C. Brătianu - Piaţa Universităţii.

rosia montana proteste ziua 15
rosia montana proteste ziua 15

În jurul orei 18.00, câteva sute de oameni se aflau lângă Fântână, în Piaţa Universităţii. O mobilizare generală smilară a mai avut loc cu o săptămână în urmă, în mai multe oraşe din ţară şi care a culminat cu un marş de circa 10 kilometri prin centrul Bucureştiului la care peste 10.000 de oameni au participat şi care s-a terminat cu ocuparea intersecţiei Piaţa Universităţii în întregime.

rosia montana proteste ziua 15

Your browser does not support iframes.

De data aceasta, mai mulţi localnici din Roşia Montană, în frunte cu Eugen David, preşedintele Asociaţiei Alburnus Maior, principalul opozant al proiectului minier, s-au alăturat manifestanţilor din Piaţa Universităţii.

Potrivit site-urilor de socializare, protestele vor avea loc simultan în peste 30 de oraşe din România şi alte peste 40 din lume. În Bucureşti, plecarea mulţimii se va face în jurul orei 19:00 din Piaţa Universităţii înspre cartierele Tineretului şi Timpuri Noi via Ion C. Brătianu - Bulevardul Unirii - Bulevardul Nerva Traian - Calea Văcăreşti - Bulevardul Tineretului - Bulevardul Dimitrie Cantemir - Budevardul Ion C. Brătianu - Piaţa Universităţii

Revendicările protestatarilor sunt ca parlamentarii să voteze cu „nu“ legea ce dă undă verde proiectului de exploatare minieră de la Roşia Montană, anularea contractului dintre Guvern şi Roşia Montană Gold Corporation, interzicerea mineritului pe bază de cianuri în Roşia Montană şi România şi includerea Roşiei Montane în patrimoniul Unesco.

Proteste şi în ţară împotriva exploatării de la Roşia Montană

CLUJ NAPOCA

Peste 5.000 de manifestanţi s-au adunat şi în centrul Clujului ca să-şi manifeste nemulţumirea faţă de intenţia Guvernului de a începe exploatarea aurului la Roşia Montană. La protest participă şi Oana Boc, soţia primarului Emil Boc.

IAŞI

 “Nu cianurii, nu plagiaturii!”, “Iaşul nu înghite cianura!” sunt câteva dintre mesajele scrise pe pancartele fluturate de aproximativ 600 de ieşeni care au participat la un marş împotriva exploatării de la Roşia Montană.

TIMIŞOARA

Mai puţini decât în precedentele două duminici, dar la fel de zgomotoşi, aproximativ 300 de timişoreni s-au strâns în centrul oraşului.

ALBA IULIA

Sute de oameni au protestat duminică şi la Alba Iulia şi Cîmpeni, acolo unde participanţii la protest au afişat pancarte anti-guvernamentale şi anti-RMGC.

SIBIU

Aproximativ 500 de sibieni au ieşit duminică în stradă pentru a protesta la adresa începerii exploatării miniere de la Roşia Montană.

TULCEA

La Tulcea, în această seară s-a organizat primul protest împotriva exploatărilor de la Roşia Montană. Printre organizatorii protestului la care s-au strâns în jur de 70 de manifestanţi se numără şi nepotul lui Crin Antonescu, avocatul Cristian Antonescu.  

BISTRIŢA

Pe ploaie şi frig, zeci de bistriţeni au vrut să arate că sunt alături de ceilalţi protestatari din ţară şi din străinătate, ieşind în stradă cu pancarte, bannere şi chiar trompete. Printre mesajele promovate de către protestatari s-au numărat: „Vrem informare, nu manipulare” sau „Roşia Montană nu-i locală, când cianura-i naţională”.

Pe aceeaşi temă:

Proteste paralele la Universitate, faţă de proiectul Roşia Montană şi eutanasierea câinilor

Ziua 13 de proteste faţă de proiectul de la Roşia Montană. Manifestanţii au împânzit străzile din Centrul Istoric

UPDATE Ziua 12 de proteste faţă de proiectul de la Roşia Montană. Mulţimea s-a mutat în pasaj

Ziua 11 de proteste faţă de proiectul de exploatare minieră de la Roşia Montană. Manifestanţii au blocat din nou Bulevardul Elisabeta

Câteva sute de protestari s-au adunat miercuri seară, pentru a unsprezecea zi la rând, în Piaţa Universităţii pentru a manifesta împotriva proiectului minier de la Roşia Montană. Oamenii au blocat din nou un sens din Bulevardul Regina Elisabeta, lângă Universitate.

VIDEO A zecea zi de proteste faţă de proiectul de exploatare minieră de la Roşia Montană: concert de muzică clasică pe Bulevardul Regina Elisabeta

UPDATE VIDEO A opta zi de proteste faţă de exploatarea de la Roşia Montană. Marşul prin Capitală a adunat peste 10.000 de oameni

FOTO Protest pe biciclete pentru Roşia Montană. Mii de persoane au scandat în faţa sediului TVR

UPDATE FOTO VIDEO A treia zi de proteste faţă de exploatarea minieră de la Roşia Montană: peste 1.000 de oameni au fost în Piaţa Revoluţiei

Bucureştenii s-au adunat pentru a treia zi în Piaţa Universităţii la fântâna de lângă Facultatea de Arhitectură. Dacă în prima zi 4.000 de oameni au mărşăluit pe Bulevardul Nicolae Bălcescu, luni, Bulevardul Regina Elisabeta a fost blocat, protestatarii eliberând strada după circa şase ore de proteste.

Zgonea i-a trimis o scrisoare lui Băsescu pe subiectul Roşia Montană: „Un referendum este binevenit“

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat marţi că i-a trimis o scrisoare preşedintelui Traian Băsescu, în care a arătat că este de acord cu referendumul propus de şeful statului pe tema Roşia Montană.

Băsescu, despre Roşia Montană: „Când aş primi legea la promulgare, nu aş promulga-o înainte de referendum“

Preşedintele Traian Băsescu a declarat marţi că, în situaţia în care populaţia se va fragmenta pe tema Roşia Montană, nu va promulga legea înainte de organizarea unui referendum.

FOTO VIDEO Sute de clujeni au protestat din nou faţă de proiectul de la Roşia Montană, au cerut demisia a trei miniştri şi au blocat circulaţia aproape două ore

Sute de clujeni au venit cu familiile şi prietenii ca să protesteze, în Piaţa Unirii, faţă de proiectul minier de la Roşia Montană, în semn de solidaritate cu manifestanţii din Bucureşti. Ei au cerut demisia miniştrilor Mediului, Culturii şi al celui delegat pentru Proiecte de Infrastructură, adică demisia Rovanei Plumb, a lui Daniel Barbu şi a lui Dan Şova. În centru, circulaţia a fost blocată aproape două ore.

Roşia Montană: Ungaria cere României să respecte reglementările europene în domeniul minelor de aur şi „patrimoniul cultural şi de mediu”

Guvernul maghiar cere ca autorităţile române să respecte atât regulile europene în domeniul minelor de aur, cât şi „bunurile de mediu şi culturale” aflate în pericol din cauza proiectului de la Roşia Montană, afirmă luni două ministere de la Budapesta într-un comunicat, citat de MTI.

Primarul Clujului cere Guvernului să retragă proiectul de lege despre Roşia Montană

Primarul Clujului, totodată şi fost premier, Emil Boc, a declarat azi, 4 septembrie, într-o conferinţă de presă, că solicită Guvernului retragerea proiectului de lege privind Roşia Montană întrucât este neconstituţional. Bos susţine că prin el se oferă unei companii private atribuţii de utilitate publică care trebuie să aparţină numai Guvernului sau autorităţilor publice.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite