Război pe maidanezi, între Federaţia pentru Protecţia Animalelor şi Asociaţia Municipiilor din România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reprezentanţii Federaţiei Naţionale pentru Protecţia Animalelor (FNPA) îi acuză pe cei de la Asociaţia Municipiiilor din România (ANR) că au „intervenit“ pentru modificarea anumitor părţi din normele legii care permite eutansierea maidanezilor.

Carmen Arsene, preşedintele FNPA, spune că primarul Piteştiului, Tudor Pendiuc, a făcut presiuni pentru modificările aduse normelor de aplicare a legii maidanezilor. „ANSVSA-ul înghite toate dorinţele AMR care mutilează astfel normele, fără nicio logică, aducând mari deservicii cetăţenilor, animalelor, bugetelor locale, dar mari servicii primarilor şi celor implicaţi direct“, precizează Arsene.

Una dintre nemulţumirile pe care le are Federaţia ţine de faptul că în norme este specificat faptul că primarii pot captura câini maidanezi şi de pe raza altor localităţi. De fapt, spune Arsene, „există un motiv clar care îi face pe primari să se lupte şi pentru câinii din alte oraşe“.

De asemenea, femeia zice că şi programul adopţiei maidanezilor a fost modificat, iar intervalul orar a fost micşorat, „tot la intervenţia ANR“.

Lista nemulţumirilor pe care FNPA le are nu se opreşte aici, continuând cu o altă precizare din norme referitoare la faptul că ANSVSA-ul trebuie să publice pe site o listă cu preţuri pentru costurile estimative în ceea ce priveşte hrana sau medicamentele necesare maidanezilor.

„AMR-ul modifică: lista poate fi, doar cu titlul  „informativ”! Rămâne astfel aceeaşi uşă deschisă pentru primăriile interesate, de a încheia contracte cu firme favorite pentru achiziţionare de servicii şi produse la preţuri exorbitante“, se specifică într-un comunicat de presă trimis de FNPA.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite