„Gongul Thaliei“, simbolul teatrului, va fi inaugurat în Piaţa Timpului din Capitală cu ocazia aniversării lui Radu Beligan
0Radu Beligan va fi sărbătorit, sâmbătă, în Piaţa Timpului din Capitală, acolo unde se va inaugura simbolul teatrului, Gongul Thaliei. Evenimentul va avea loc la ora 12.00, pe Aleea Celebrităţilor.
Maestrul Radu Beligan, născut de ziua Sfântului Filimon, protectorul artiştilor, va fi sărbătorit, sâmbătă, în Piaţa Timpului din Capitală. La eveniment va participa şi primarul general Sorin Oprescu, care va fi prezent la inaugurarea simbolului teatrului: Gongul Thaliei.
Inaugurarea Gongului va avea loc la ora 12.00, pe Aleea Celebrităţilor, marcând în acest fel 200 de ani de istorie a teatrului în Bucureşti, dar şi longevitatea şi evoluţia spirituală a slujitorilor scenei.
Bucurestenii care vor lua parte la evenimet vor avea ocazia să-l aplaude pe Radu Beligan la cea de-a 95-a aniversare, celebrând totodată şi 75 de ani de carieră.
Sâmbătă, Radu Beligan urcă pe scenă în premiera spectacolului „Lecţia de violoncel“ de la Teatrul Metropolis, iar duminică este omagiat de echipa Teatrului Naţional Bucureşti, pentru 75 de ani de carieră, după o reprezentaţie a celebrului spectacol „Egoistul“. Tot duminică, actorului îi va fi decernat premiul drept cel mai longeviv actor încă în activitate, de către prezentatorul de televiziune Cătălin Măruţă.
În „Lecţia de violoncel“, o piesă scrisă special pentru actor, de Mona Radu, Beligan joacă alături de fiica sa, Lamia Beligan, şi de actorii Marius Manole, Tania Popa/Rodica Ionescu, într-un spectacol regizat de Felix Alexa. Spectacolul va fi pus în scenă pe 14 şi pe 16 decembrie, la Teatrul Metropolis.
Pe aceeaşi temă:
INTERVIU Actorul Radu Beligan, la 95 de ani: „Nu trebuie să renunţi niciodată la starea de elev“