Mii de hectare de pădure, date ilegal în arendă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În ultimii ani, porţiuni mari de pădure de pe malul Nistrului au fost date în arendă în condiţii dubioase FOTO: Dumitru Goncear
În ultimii ani, porţiuni mari de pădure de pe malul Nistrului au fost date în arendă în condiţii dubioase FOTO: Dumitru Goncear

Practica de transmitere în arendă de către Moldsilva a unor porţiuni din fondul forestier este una ilicită şi contravine prevederilor Codului Silvic, susţin specialiştii

În prezent, circa 11.000 de hectare de pădure sunt transmise în arendă unor persoane fizice şi juridice pentru desfăşurarea de activităţi de recreere sau în scopuri cinegetice, arată datele oficiale ale Agenţiei de Stat Moldsilva. Cele mai multe au fost date după ce, în 2008, Guvernul a aprobat Regulamentul privind arenda fondului forestier în scopuri de gospodărire cinegetică şi/sau de recreere.

Documentul nu oferă însă o bază legală pentru transmiterea în arendă a pădurilor în scopuri de recreere, la fel cum nici Codul Silvic nu conţine astfel de prevederi, susţine juristul Victor Ermurachi, coautor al studiului „Eficienţa şi transparenţa utilizării resurselor fondului forestier“, realizat de Expert-Grup şi lansat ieri.

ARENDA PENTRU 49 ANI, FĂRĂ TEMEI LEGAL

„Contractele la care am avut acces prevăd că pădurile sunt oferite în arendă pentru termene de până la 49 de ani, iar drept temei legal este invocat Codul Civil, care, de fapt, se referă la alte tipuri de terenuri: agricole, de construcţii etc. Pentru fondul forestier baza legală o constituie Codul Silvic, care nu stabileşte astfel de termene“, a precizat specialistul.

Potrivit lui Ermurachi, în cazul transmiterii în arendă a pădurilor pentru gospodărire cinegetică, Regulamentul prevede contracte pentru perioade de la 10 la 20 de ani, care ar urma să fie coordonate şi cu Ministerul Mediului, lucru ce nu se face.

CE PĂDURE VREI PE ACEEA O IEI

„Analiza licitaţiilor de transmitere în arendă a pădurilor arată că deseori acestea s-au făcut netransparent. Am constatat că mulţi dintre solicitanţi veneau la Moldsilva şi arătau ce sector de pădure vor să ia, iar preţul de arendă foarte rar era mai mare de cel nominal de 4.025 de lei pentru un hectar, stabilit în Regulament“, afirmă Victor Ermurachi.

În opinia expertului Igor Guţan, este ilicită şi practica de îngrădire a terenurilor luate în arendă. „Este o acţiune anticonstituţională, chiar dacă arendaşii se ascund după argumentul necesităţii de a proteja averea. Cel mai grav caz este cel de la Pădurea Ţiganca“, a explicat specialistul.

„AU LUAT ÎN ARENDĂ  ŞI AŞTEAPTĂ CEVA“

Tudor Botnaru, director adjunct al Agenţiei Moldsilva, a negat faptul că licitaţiile de transmitere în arendă a unor porţiuni de pădure s-au făcut netransparent. În acelaşi timp, acesta a recunoscut că instituţia se confruntă cu probleme majore în relaţia cu arendaşii.

„Suprafaţa transmisă nu este atât de mare şi ocupă mai puţin de 3% din terenurile ocupate de păduri. Problemele create însă de acestea sunt mai mari decât la restul de 97% din Fondul Forestier“, a declarat oficialul. Potrivit lui Botnaru, mai mult de 80% din cei care au luat în arendă porţiuni de pădure nu au făcut nimic din ceea ce ar fi trebuit conform angajamentelor. „În cazul a peste 700 de terenuri silvice arendaşii stau şi parcă aşteaptă ceva“, a mai spus şeful adjunct al Moldsilva.

Cât despre construcţiile ridicate de arendaşii de păduri, Tudor Botnaru a precizat că în urma unui control efectuat de Inspecţia în Construcţii s-a constatat că în cazul a 80% dintre acestea n-au fost depistate încălcări.

444.000 HA DE PĂDURE

În prezent, în Republica Moldova există peste 335.000 de hectare de pădure administrată de Agenţia Moldsilva. Alte circa 100.000 de hectare se află în gestiunea primăriilor, din care aproximativ 13.000 sunt fâşii forestiere sau spaţii verzi.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite