Oficial. Chişinăul are o nouă majoritate parlamentară. Mariana Durleşteanu, candidatul PSRM-ŞOR la funcţia de premier

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO IPN
FOTO IPN

Şeful fracţiunii parlamentare a Partidului Socialiştilor, Corneliu Furculiţă, a anunţat joi, 11 februarie, despre crearea noii majorităţi parlamentare dintre Partidul Socialiştilor şi deputaţii din aşa-numita Platforma „Pentru Moldova”, controlată de fugarul Ilan Şor.

Majorităţii parlamentare s-au alăturat şi deputaţii controversaţi Vladimir Andronache şi Eugen Nichiforciuc, care anterior au făcut parte din anturajul lui Vlad Plahotniuc, iar actualmente sunt acuzaţi de deputaţii PAS şi Platforma DA că şi-ar continua schemele de corupţie.

Mai mult decât atât, noua majoritate parlamentară a propus-o oficial pe Mariana Durleşteanu la funcţia de prim-ministru. Pentru candidatura acesteia şi-au pus semnătura 54 de deputaţi.

Potrivit precedurilor, candidatura Marianei Durleşteanu va fi propusă preşedintelui ţării, Maia Sandu, care este obligată de o hotărâre a Curţii Constituţionale din august 2020 să semneze decretul de desemnare a candidatului la funcţia de premier propus de o majoritate parlamentară.

Maia Sandu încă nu şi-a anunţat poziţia faţă de ultimele evenimente politice.

Amintim că joi, 11 februarie, a eşuat procedura de învestire în funcţie a Guvernului Gavriliţa, după ce acesta nu a obţinut votul de încredere al Parlamentului.

Liderul PSRM, Igor Dodon, a anunţat joi, 11 februarie, că socialiştii o propun pe Mariana Durleşteanu la funcţia de prim-ministru, pentru a pune capăt crizei politice, despre care Igor Dodon spune că este provocată de preşedintele Maia Sandu, şi pentru a asigura guvernarea ţării până la organizarea alegerilor parlamentare anticipate. 

Imediat după anunţul lui Igor Dodon, deputaţii controlaţi de Ilan Şor au comunicat că sunt gata să sprijine această iniţiativă, ceea ce înseamnă ca există suficiente voturi ca Mariana Durleşteanu să fie noul prim-ministru al Republicii Moldova.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite