Igor Dodon anunţă că va veni la Bucureşti „la timpul potrivit”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO colaj Adevărul
FOTO colaj Adevărul

Igor Dodon a decis să-i răspundă omologului său român, Klaus Iohannis, cu aceeaşi monedă. Întrebat când va vizita România, preşedintele moldovean a spus că „la timpul potrivit”, răspuns oferit anterior şi de către liderul de la Cotroceni, atunci când a fost întrebat dacă acceptă invitaţia lui Igor Dodon de a vizita Republica Moldova.

„După cum cunoaşteţi eu am adresat o invitaţie oficială domnului Iohannis. Suntem disponibili atunci când dumnealui consideră oportun. Cred că avem despre ce discuta. Imediat cum va fi dat curs acestei invitaţii, cu plăcere suntem gata să-i primim la noi în ospeţie”, a declarat Igor Dodon marţi, 12 decembrie, în cadrul unei conferinţe de presă de prezentare a raportului pentru un an de activitate în funcţia de şef de stat.

Referitor la vizita preşedintelui moldovean la Bucureşti, Igor Dodon a precizat: „Dacă va fi momentul potrivit vom merge. Cum a răspuns domnul Iohannis? La timpul potrivit. Când va fi timpul potrivit vom merge”.

Amintim că preşedintele României, Klaus Iohannis, a comentat vineri, 24 noiembrie, invitaţia omologului său moldovean, Igor Dodon, de a vizita Republica Moldova şi de a avea cu acesta o întrevedere bilaterală. Liderul de la Cotroceni a evitat să ofere un răspuns exact, subliniind că îl va da „in due time”.

„O să primească un răspuns. Cum se spune în limbajul diplomaţilor: „in due time” (la timpul potrivit)”, a declarat Klaus Iohannis, la Bruxelles, unde participă la cel de-al cincilea Summit al Parteneriatului Estic.

Igor Dodon a avut o întrevedere luni, 30 octombrie, cu ambasadorul României la Chişinău, Daniel Ioniţă. În cadrul întâlnirii, şeful statului i-a înmânat diplomatului român o scrisoare oficială pentru preşedintele Klaus Iohannis, prin care îl invită să viziteze Republica Moldova. Dodon consideră că între preşedintele român şi cel al Republicii Moldova „trebuie să fie închegată o comunicare responsabilă şi constructivă”. 

„Chiar dacă avem opinii diferite pe unele subiecte sensibile pentru agenda bilaterală, dar noi avem foarte multe lucruri comune, noi avem despre ce discuta. Noi avem foarte multe momente comune în istoria ţărilor noastre, trebuie să recunoaştem acest lucru”, a afirmat Igor Dodon joi, 23 noiembrie, la o ediţie specială de la NTV-Moldova.

Preşedintele moldovean a spus că nu vede nicio problemă ca doi lideri a două state pe care i-au ales majoritatea cetăţenilor să se întâlnească şi să discute. 

„Am venit cu această invitaţie oficială. Sunt gata în orice moment, în funcţie de agendă, poate să vină când doreşte, şi pe data de 1 decembrie, poate să vină şi pe 27 martie dacă tare doreşte”, a notat Dodon.

De asemenea, Igor Dodon a mai adăugat că este gata şi el să meargă în România, inclusiv pe 1 decembrie sau 27 martie.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite