Cea mai mare bancă din Republica Moldova suspectată de implicare în spălarea a circa 100 de milioane de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
banca client suparat

Într-o investigaţie publicată de Moldavskie Vedomosti se constată că doar în prima jumătate a anului 2012 prin conturi bancare de la Moldova-Agroindbank deschise de diverse firme, dar nedeclarate la Fisc, s-au spălat sume impresionante de bani.

"Numai în prima jumătate a anului 2012, Moldova-Agroindbank a deschis conturi ilegale persoanelor juridice în sumă de circa 100 de milioane de lei. Fiind în cârdăşie cu autorităţile fiscale, banca s-a ales doar cu o amendă de 100 de mii de lei“, scrie publicaţia Moldavskie Vedomosti.

În acelaşi context autorul menţionează că procedura de deschidere a unui cont bancar pentru o persoană juridică în Republica Moldova, precum şi în alte ţări, este indisolubil legată de înregistrarea acestuia la autorităţile fiscale.
"Conform procedurii, autorităţile primesc informaţii despre originea capitalului angajat în economie. În cazul în care contul nu se înregistrează - acesta va fi, de fapt, invizibil, lucrând doar pentru proprietar şi pentru bancă. Prin acest cont, este posibil de spălat - câştigat ilegal fonduri, obţinute prin corupţie, fraudă şi scheme criminale, trafic de droguri, comerţul cu sclavi şi alte operaţiuni criminale“, se arată în sursă.

Publicaţia constată că Fiscul a fost "atât de bun la inimă" încât i-a aplicat instituţiei o amendă de 100.000 de lei, deşi avea tot dreptul să ceară 30 de milioane de lei.

Administraţia celei mai mari bănci din Republica Moldova nu a comentat deocamdată acuzaţiile.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite