CEC susţine interzicerea panourilor publicitare electorale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comisia Electorală Centrală va susţine proiectul de lege privind interzicerea panourilor publicitare electorale. În opinia preşedintelui CEC, există alte metode de comunicare cu alegătorii.

Preşedintele CEC, Iurie Ciocan, consideră că interzicerea panourilor publicitare electorale va contribui pozitiv la dezvoltarea procesului de comunicare dintre politicieni şi alegători.

Totodată, el afirmă că excluderea acestora, va crea condiţii echitabile pentru concurenţii electorali, între cei îşi pot permite astfel de publicitate, din punct de vedere financiar şi cei care nu-şi pot permite.

„Excluderea panourilor publicitare în perioada electorală reprezintă o practică reuşită în statele membre ale Uniunii Europene, un exemplu recent fiind campania electorală pentru alegerile locale generale din România”, a menţionat preşedintele CEC.

Subliniem că marţi, 14 iunie, Iurie Ciocan a avut o întrevedere cu deputatul Valeriu Ghileţchi. Subiectul discuţiei a fost proiectul de lege privind modificarea şi completarea Codului electoral ce se referă la excluderea din campaniile electorale a panourilor publicitare. Ghileţchi fiind autorul proiectului.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite