Şevciuk vede Acordul de Asociere cu UE ca parte a războiului geopolitic. „Nu vom trăda Rusia”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liderul nerecunoscut de la Tiraspol, Evgheni Şevciuk, susţine că necesitatea invocată de europeni privind implementarea Acordului de Liber Schimb cu UE pentru agenţii economici din regiune face parte din războiul geopolitic împotriva Transnistriei, Rusiei şi ai aliaţilor acestora.

Potrivit novostipmr.com, Şevciuk a ţinut recent un discurs pentru a se adresa populaţiei din regiune în care a subliniat faptul că „recunoaşterea la nivel internaţional a Transnistriei este crezul naţional al actualei puteri”. Şeful administraţiei ilegale de la Tiraspol a acuzat „duşmanii din interior şi din exterior” de situaţia în care se află regiunea, afirmând că aceşti inamici manipulează populaţia pentru a o lipsi de viitor şi de un stat independent.   

„Noul regim de comerţ liber cu UE este parte a unui mare război geopolitic îndreptat împotriva Transnistriei, Rusiei şi ai aliaţilor. Preţul cedării noastre va fi pierderea statalităţii şi a libertăţii fiecărui locuitor al republicii moldoveneşti transnistrene. Indiferent cum ne vor ameninţa, nu ne vor impune să ne trădăm nici pe noi, să trădăm statul nostru sau Rusia”, a declarat Evgheni Şevciuk.

Potrivit unei analize publicate de dniester.ru, Şevciuk prezintă Moscovei situaţia din Transnistria în culori roz şi precum că totul este „sub control”, însă „nu mai poţi ascunde ceea ce este evident”. „În problema transnistreană este prezent foarte puţin din aspectul geopolitic. Chestiunea transnistreană este văzută de Rusia doar în contextul politicii moldoveneşti. Rusia poate manifesta interes pentru Transnistria din punct de vedere a extinderii şi menţinerii cu succes a influenţei în Balcani. Dar totul are loc invers. Nici succese, nici influenţă, numai escrocherii acoperite cu lozinci tari proruse”, notează sursa citată.

Republica Moldova

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite