Onorica Abrudanu ar putea reveni în PDL

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Onorica Abrudanu, prima femeie subprefect din Sălaj
Onorica Abrudanu, prima femeie subprefect din Sălaj

Prima femeie subprefect din Sălaj, Onorica Abrudanu, ar putea reveni în partidul care a propulsat-o în a două funcţie din Prefectură. Deocamdată, se implică în campania pentru Referendum alături de democrat-liberali, dar va da cât de curând un răspuns şi pe marginea reînscrierii în partid.

Onorica Abrudanu, fostul subprefect al Sălajului, ar putea reveni în PDL, după ce în prima parte a acestui an între ea şi partidul care a propulsat-o în funcţia – apolitică – de prefect au apărut mai multe frecuşuri, ce au culminat cu declaraţiile unor lideri judeţeni potrivit cărora n-ar mai fi dorită în formaţiunea democrat-liberală. Contactat de noi, preşedintele PDL Sălaj, Lucian Bode, a admis această posibilitate. „M-aş bucura să vină sau să revină în partid orice om care poată se aducă un plus de valoare. Iar Onorica Abrudanu este, în opinia mea, un astfel de om”. Bode a precizat că, deocamdată, Onorica Abrudanu colaborează cu PDL în calitate de simpatizant, ea fiind invitată, de altfel, să participe în această calitate la şedinţa biroului permanent judeţean de miercuri, 11 iulie, de la Zalău, în care s-a stabilit strategia de campanie pentru referendumului din 29 iulie.
Onorica Abrudanu ne-a confirmat, la rândul său, că a fost contactată de conducerea PDL şi a declarat că, deocamdată, nu a luat nicio decizie cu privire la o eventuală reînscriere în partid. „Încă sunt multe semne de întrebare, multe probleme de rezolvat la nivelul PDL. Oricum, mă onorează şi mă bucură că cei de la PDL s-au gândit la mine”, ne-a mai declarat ea.

"În politică never say never"


Fostul subprefect de Sălaj a precizat că va lua „în cel mai scurt timp” o decizie în această privinţă şi a sugerat că un eventual răspuns pozitiv ar fi condiţionat de susţinerea de către PDL a candidaturii sale la un mandat de deputat în colegiul Zalău, pe care vrea să îl obţină la alegerile parlamentare din toamnă. „Cert este că voi candida la aceste alegeri pentru un mandat de deputat în colegiul Zalău. Rămâne de văzut din partea cărui partid”, a completat ea. Faptul că acest partid ar putea fi PDL, în ciuda vorbelor grele care s-au spus, de-o parte şi de alta, în acest an, demonstrează, în opinia Onoricăi Abrudan, câ în politică se poate întâmpla orice. "Nu degeaba se spună că în politică never say never (niciodată să nu spui niciodată)", completează fostul prefect.


Ea precizează, însă, că nu vrea să intre în conflict cu nimeni - aici intrând în primul rând eventualele alte persoane care şi-au dori susţinerea PDL pentru mandatul de deputat din colegiul Zalău - pentru că vrea să păstreze "o notă de bun simţ şi în politică".

Discuţiile despre candidaturi, după referendum


De cealaltă parte, Lucian Bode a precizat că discuţiile despre candidaturile pentru alegerile parlamentare vor avea loc abia în luna august. „Singurul obiectiv pe care îl avem acum este câştigarea referendumului. Discuţiile despre candidaturi le vom avea în luna august, când intenţiile candidaţilor vor trebui dublate de o strategie de campanie. Repet, asta se va întâmpla în luna august, pentru că nu vreau să ne mai desemnăm candidaţi cu o săptămână înainte de alegeri”, a subliniat preşedintele PDL Sălaj.


Deocamdată, Onorica Abrudanu se implică, alături de PDL Sălaj, în campania pentru Referendumul din 29 iulie. "Cert este că îl susţin pe preşedintele Traian Băsescu, pentru că este inadmisibil ce se întâmplă în ultima vreme. Voi şi participa, alături de PDL, la mitingul de sâmbătă de la Cluj", ne-a declarat ea.

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite