Confirmare: bărbatul găsit ieri mort pe Meseş este pacientul fugit din spital în 30 septembrie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cadavrul a fost găsit ieri de un pădurar FOTO Arhivă
Cadavrul a fost găsit ieri de un pădurar FOTO Arhivă

Cadavrul găsit în cursul zilei de marţi, 19 noiembrie, în pădurea de pe Meseş, aparţine lui Marinel Galoş, bărbatul de 58 de ani din Zimbor, care a dispărut în 30 septembrie din salonul în care era internat la Spitalul Judeţean.

Criminaliştii care au făcut cercetările la faţa locului au avut din start suspiciunea că trupul neînsufleţit găsit este cel al bărbatului din Zimbor, întrucât victima era îmbrăcată cu o pijama, iar în zona capului prezenta urme ale unei intervenţii chirurgicale (pacientul fusese transferat la spitalul din Zalău după ce suferise o intervenţie chirugicală în zona craniană la o clinică din Târgu Mureş).  Aceste constatări i-au determinat pe poliţişti să aprecieze că cadavrul îi apaţine lui Marinel Galoş, aşa că în cursul acestei zile, familia bărbatului s-a prezentat la morga spitalului judeţean şi l-au identificat. După efectuarea autopsiei cadavrului, se va stabili cauza morţii.
 

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite