Casa de Cultură Vaslui îşi închide sala de spectacole din cauza lipsei autorizaţiei ISU

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Casa de Cultură Vaslui
Casa de Cultură Vaslui

Conducerea Casei de Cultură a Sindicatelor „”Constantin Tănase”” din Vaslui a decis suspendarea tuturor activităţilor la sala de spectacole a instituţiei, din cauza lipsei autorizaţiei din partea Inspectoratului pentu Situaţii de Urgenţă Vaslui.

 Decizia vine după ce în presă au apărut informaţiile că instituţia, care găzduieşte toate balurile bobocilor din oraş, nu este autorizată privind securitatea în caz de incendiu.

Potrivit directorului instituţiei, Ionel Bordeianu, dintre toate prevederile Hotărârii nr. 915/2015, Casa de Cultură nu îndeplineste o cerinţă, cea legată de sistemele semnalizatoare şi pulverizatoarele de apă. 

„”În cartea tehnică a Casei de Cultură, sistemele semnalizatoare există, dar nu au fost încă puse în funcţiune, iar până la remedierea problemei, am decis suspendarea activităţii la sala de spectacole. Am înştiinţat printr-o notă conducerile liceelor vasluiene, având în vedere că balurile bobocilor urmau să se defăşoare în această perioadă””, a declarat  directorul casei de Cultură a Sindicatelor „Constantin Tănase” Vaslui, Ionel Bordeianu. 

Astfel, pe 13 noiembrie este programat balul Liceului “Ştefan Procopiu”, iar pe 19 noiembrie, cel de la Liceul cu Program Sportiv. Liceul “Emil Racoviţă” va organiza balul pe 20 noiembrie, iar Colegiul “Anghel Rugină”, pe 27 noiembrie. 

Directorul Casei de Cultură a aprecizat căva  face în cel mai scurt timp demersurile necesare pentru obţinerea autorizaţiei din partea ISU. Casa de Cultură a Sindicatelor ”Constantin Tănase” din Vaslui, locul unde toate liceele din municipiu organizează balurile bobocilor, funcţionează de ani de zile fără autorizaţie din partea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui. Până acum un singur liceu vasluian a organizat spectacolul pentru bobocii de clasa a IX-a. ”Clădirea Casei de Cultură a Sindicatelor Vaslui, supusă verificărilor de personalul specializat, nu se regăseşte în evidenţa noastră ca fiind autorizată privind securitatea la incendiu”, a precizat slt Ionel Roşu, purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui. Totodată, un număr de 43 de cluburi şi discoteci de pe raza judeţului Vaslui funcţionează fără a avea autorizaţie PSI, a mai precizat ISU.

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite