S-a reluat navigaţia pe Dunăre. Şi ecluza română de la Porţile de Fier I este în funcţiune
0
Ecluza română de la hidrocentrala Porţile de Fier I a intrat în funcţiune din data de 7 februarie, de la ora 17,00, cu navigaţia spre aval, anunţă Administraţia Fluvială a Dunării de Jos RA Galaţi.
De asemenea, începând aceeaşi dată datorită faptului că nu mai există poduri de gheaţă, precum şi a îmbunătăţirii condiţiilor hidrometeorologice, s-a deschis navigaţia pe timp de zi a navelor şi convoaielor fluviale de la barajul Porţile de Fier până la kilometurl fluvial 480.
Totuşi, reprezentanţii Administraţiei Fluviale atrag atenţia că deplasarea navelor şi convoaielor se va efectua pe răspunderea conducătorilor de nave şi convoaie având în vedere faptul că semnalizarea plutitoare a fost deplasată de pe poziţie de către formaţiunile de gheaţă. Până la instalarea în teren a semnalizării plutitoare de către Administraţie, se recomandă folosirea de către conducătorii de nave şi convoaie a hărţii electronice publicată de către AFDJ RA Galaţi pe site www.afdj.ro.
Căpităniile de port pot opri navigaţia, dacă nu sunt întrunite condiţiile de siguranţă a navigaţiei în zonă.