Fascinanta istorie a fabricii de chibrituri din Timişoara: în 1900, producea zilnic 40 de milioane de beţe de chibrituri şi 150.000 de cutii

Dorotea Momir, unul dintre cei mai mari colecţionari de cutii de chibrituri din România, s-a apucat să scrie istoria fabricii de chibrituri din Timişoara.

Una dintre cele mai vechi fabrici de chibrituri de pe actualul teritoriu al României s-a aflat în Timişoara austro-ungară. Dorotea Momir, conuscută colecţionară de cutii de chibrituri, s-a apucat să cerceteze şi să rescrie istoria acestei fabrici.

A căutat informaţii şi poveşti despre oamenii care au lucrat acolo şi s-a pus pe treabă, oferind deocamdată numeroase informaţii, pe site-ul ei. Dorotea Momir chiar plănuieşte să scrie şi o carte.

„Cea mai veche fabrică de chibrituri din Ardeal şi din Banat a funcţionat la Timişoara. Înfiinţată în anul 1883, a funcţionat până în anul 1963. Apoi, au transferat utilajele la fabrica de la Brăila, aici luând fiinţă o nouă fabrică de chibrituri modernizată. Astăzi, la Timişoara a rămas doar coşul fabricii, care are inscripţionat cuvântul «Gyufagyar», ceea ce în limba română se traduce prin «fabrică de chibrituri»“, a declarat Dorotea Momir, pentru “Adevărul”.

Fabrica de chibrituri s-a aflat pe malul canalului Bega, pe Splaiul Tudor Vladimirescu, vizazi de Solventul. Din exterior se văd doar coşul fabricii şi corpuri de clădiri construite de fosta fabrică Tehnolemn după preluarea Fabricii de Chibrituri, coşul fabricii rămânând intact şi fiind vizibil de la distanţa.
 

Exporturi în ţările balcanice şi Asia

Dorotea Momir a găsit numeroase informaţii scrise de istorici din Timişoara de altădată. Iată ce scria Berkeszi  István, în „Monoigrafia Timişoarei din 1900”, tradus de Dorotea Momir.

„Mai nou a luat amploare fabricaţia de chibrituri. Fabrica  de Chibrituri Timisoara a fost fondată în anul 1883 de către Steiner Károly junior. După ce a trecut de mai multe ori prin proprietatea a diferite persoane în anul 1899, a fost transformată într-o societate acţionară, moment din care a înregistrat un progres considerabil. Preşedintele întreprinderii era baronul Nikolits Fedor, iar director Szana Zsigmond.

Dacă până în urmă cu câţiva ani fabrica importa din Austria beţele de chibrituri şi cutiile, acum toate acestea le realizează singur din lemnul autohton. Fabrica are 56 diverse tipuri de maşini şi 300 de muncitori. Producţia zilnică este de 40 de milioane de beţe de chibrituri, 150.000 de cutii de chibrituri şi 50.000 de ambalaje de hârtie.

Produsul fabricii cel mai preferat de public este chibritul marca EMKE, comercializată sub protecţia societăţii de educaţie publică din Ardeal, care a micşorat mult importul chibriturilor din Austria. Fabrica donează 5% din câştigul net societăţii Emke, ceea ce înseamnă  anual circa 5.000 de coroane.

Exportul de produse este în creştere, momentan exportând în ţările balcanice dar şi în Asia”.

Cutie de chibrituri fabricată la Timişoara la sfârşitul secolului al 19-lea

Se utilizau anual 500 de vagoane de lemn

A urmat o traducere după Ármin Barát: care scria în “Die königliche Freistadt Temesvár”, în anul 1902: “Acum un an şi jumătate, fabrica a obţinut prima maşină inventată în Belgia şi fabricată în Germania, care are o lungime de 22 m şi care produce chibriturile suedeze într-un proces continuu de producţie unic. Pentru confecţionarea cutiilor şi prelucrarea lemnului le stau la dispoziţie instalaţii mecanice măreţe.  

Fabrica produce zilnic 40 milioane de beţe de chibrit, 250.000 de cutii şi 90.000 de plicuri. Pentru aceste cantităţi colosale se utilizează anual 500 vagoane de lemn, ceea ce înseamnă 50.000 de metri steri. Fabrica produce din aceasta 120.000 kg de hârtie; se prelucrează cca. 80.000 kg de clei, amidon din cartofi şi amidon din cereale. Se pare că această intreprindere cuprinde cele mai variate industrii. Două cazane cu suprafaţa de încălzire de 160 m² şi trei maşini cu aburi asigură forţa motrice necesară...". 
 

Producţie anuală de 300 vagoane de diverse sortimente de chibrituri

O altă traducere realizată de Dorotea Momir provine de la Borovszky Samu, “Istoria judeţului Timiş şi a Timişoarei”, scrisă în 1913.

“Prima Fabrică de Chibrituri, Unsoare de Căruţă şi Produse Chimice din Timişoara S.A. s-a constituit în anul 1894, pe o suprafaţă de 8.000 metri pătrţi. Fabrica prelucrează anual 420 de vagoane de lemn ca materie primă. Produce o varietate mare de sortimente şi mărimi de chibrituri suedeze, chibrituri cabinet şi chibrituri cu fosfor, cremă de pantofi, cremă de piele şi arme, creme de lustruit şi esenţă de albăstreală. Specialităţile fabricate au fost, chibriturile marca EMKE, crema de pantofi EMKE, chibriturile de siguranţă. Sunt utilizate încontinuu 3 cazane de aburi şi 120 de diverse maşinării, şi 400 de muncitori. Forţa motrice este asigurată de un cazan de aburi de 120 cai putere.

Producţia anuală este de 300 vagoane de diverse sortimente de chibrituri, 30 de vagoane de unsoare de căruţă, 5 vagoane de grăsimi şi creme de lustruit, 90,000 de duzini de cremă de ghete şi 20.000 de duzini de albăstreală. 
 

Realizează export în Turcia, Egipt şi Bulgaria. Piaţa internă acoperă întreaga ţară, Ungaria. Cu utilajele moderne şi capacitatea de producţie pe care o are, se situează pe primul loc, între fabricile de acelaşi profil”. 

Dorotea Momir are o colecţie de peste 5.000 de cutii de chibrituri

Dorotea Momir a găsit o referinţă despre Fabrica de chibrituri într-un articol apărut în ziarul  Nădejdea din Timişoara, în 27 aprilie 1921, la scurt timp de la instaurarea administraţiei româneşti: 

“În perioada de dinainte de 1918, Fabrica de chibrituri din Timişoara, era sucursala Societăţii Anonime Solo din Viena şi purta denumirea de Szikra, în româneşte Schântea. Sub regimul ungar avea dreptul comerţului liber în ce priveşte producţia. La data apariţiei articolului era monopolizată de Stat, fabrica având obligaţia a-i ceda toată producţia, iar scurt timp Statul o va prelua în  tot complexul ei. Avea una dintre instalaţiile cele mai moderne. Toate maşinile erau de provenienţă din Gemania. Alături de fabrica de chibrituri mai era instalată o fabrică de chimicale, care producea şi crema de ghete, vax, vânăţele şi altele. Numărul muncitorilor era 240, bărbaţi şi femei. Câştigul unui muncitor era de 30-40 lei la zi. Afară de aceasta ei mai primeau alimente în preţ redus... Statul prelua stocul întreg de chibrituri şi îl plasa pe piaţă prin Depozitele de tutun din Timişoara, Târgu-Mureşului, Oradea-Mare şi Deva. Statul prelua chibriturile cu 20 bani – cutia, şi o vindea pe piaţă cu 50 bani. Profitul la zi era 66.000 lei", scria ziarul Nădejdea.

În 1963 a încetat fabricarea chibriturilor

În anii socialismului, economia Timişoarei a cunoscut o dezvoltare economică şi socială rapidă, devenind unul din cele mai dezvoltate centre industriale ale României. Prin comasarea unor întreprinderi, în locul intreprinderilor de proporţii relativ mici, au apărut mari intreprinderi industriale.

Turnul rămas din fabrica de chiibrituri din Timişoara FOTO: Dorotea Momir
 

Industria de prelucrare a lemnului reprezentată în trecut prin Fabrica de chibrituri şi numeroase ateliere de tâmplărie,  a fost reprezentată, la sfârşitul anilor 60, Intreprinderii de stat „Tehnolemn” si Cooperativa „Mobila Banatului”.

Intreprinderea „Tehnolemn”, este rezultatul nationalizării în 1948 a mai multor ateliere particulare de tâmplărie, precum şi a comasării acesteia în anul 1962 cu Fabrica de chibrituri. 

În anul 1963 a incetat fabricarea chibriturilor, secţia respectivă s-a reprofilat pentru producţia de scaune pliante, destinate în exclusivitate pentru export. 

Citiţi şi:
 

Femeia cu chibriturile. Un „virus” luat acum 50 de ani a transformat-o în cea mai mare colecţionară de cutii de chibrituri din România