Pandurii a câştigat la Galaţi în prelungiri şi s-a calificat în sferturile Cupei României

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pandurii a reuşit să se califice în sferturile Cupei României
Pandurii a reuşit să se califice în sferturile Cupei României

Pandurii a reuşit din nou un meci spectaculos, la Galaţi, dar terminat de astădată cu happyend. Golul victoriei a fost adus de Elton în prima repriză de prelungiri.

Defensiva a fost din nou punctul slab al echipei Pandurii. Scorul a fost deschis repede, după zece minute de joc. Iulian Popa a deschis scorul în partida de la Galaţi. Mijlocaşul l-a văzut ieşit pe portarul Gliwa şi a înscris cu un lob superb de la peste 20 de metri. După numai două minute, Predescu restabileşte egalitatea, în urma unui şut de la 20 metri, profitând şi de o eroare în defensivă.  

Oţelul ratează două ocazii de a prelua conducerea prin Cernat care şutează periculos după un dribling, dar mingea este deviată de un fundaş în corner.

Tot Cernat trimite puternic de la 25 de metri şi Gliwa respinge cu dificultate în corner. Acelaşi Cernat execută lovitura de la colţul terenului, Karlik reia cu capul, dar ratează de puţin ţinta.

În min. 41, Oţelul reuşeşte să preia conducerea, în urma unor greşeli în defensiva echipei gorjene. Dan Popescu a centrat perfect, iar Cristea a trimis cu capul în plasa porţii. 

Pandurii a dominat repriza a II-a

Meciul a continuat să fie spectaculos şi bogat în ocazii de poartă. Pandurii a dominat şi şi-a creat ocazii mari de înscrie. Predescu şi Elton au trecut în două minute pe lângă deschiderea scorului. Predescu a şutat periculos de la marginea careului în urma unei combinaţii, dar portarul echipei gazdă reuşeşte să respingă în corner. La faza imediat următoare, Elton reia cu capul din faţa porţii, dar mingea trece pe lângă poartă. În min. 61, Predescu şutează de la 25 de metri, dar mingea loveşte transversala. În min. 85, Nistor şutează în bara transversală. Erico reuşeşte să marcheze cu două minute înainte de final, după ce mingea este deviată şi ajunge în faţa porţii. 

Cernat ratează în prelungiri o ocazie mare. Acesta a încercat să-l lobeze pe Gliwa, dar portarul echipei gorjene a reuşit să prindă. Iorga ratează o ocazie mare de marca, după o pătrundere în careul echipei gălăţene, însă mingea îi este „suflată“ de un fundaş gălăţean.

Erico înscrie din offsaid, dar golul este anulat. 

Elton a adus golul victoriei

Elton reuşeşte să înscrie după trei minute de la reluarea jocului. Acesta reuşeşte să introducă mingea în poartă, după ce a lovit mingea cu capul. 

În min. 118, Nistor trimite din nou mingea în bara transversală dintr-un şut de la marginea careului. 

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite