CS Mioveni, devoratoarea „granzilor“ în Cupa României. După Astra Giurgiu, a eliminat-o şi pe Dinamo

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dinamo a pierdut astăzi, scor 0-1, în faţa celor de la CS Mioveni, gruparea antrenată de către fostul atacant al „câinilor roşii", Claudiu Niculescu, în primul meci din optimile Cupei României.

Unicul gol al întâlnirii a fost marcat de Roberto Ayza, în minutul 23, după o eroare uriaşă a defensivei dinamoviste, o neînţelegere între fundaşul Bărboianu şi goalkeperul Marc.

Finalul s-a jucat pe contre, cu ocazii uriaşe mai ales în dreptul argeşenilor. Este prima victorie a lui Claudiu Niculescu, ca antrenor, în faţa fostei sale echipe. 

„Îmi pare rău pentru Dinamo, dar sunt profesionist şi îmi fac datoria faţă de clubul de care sunt plătit. Le urez să câştige derby-ul de vineri, cu Steaua. Aşteptăm tragerea la sorţi din Cupă destul de lejer, pentru că ne-am depăşit deja obiectivul, suntem în sferturi", a declarat după meci, la Sport.ro, Claudiu Niculescu, antrenorul argeşenilor.

„E o înfrângere dificilă, plecată drept favoriţă în această fază a competiţiei, antrenată bine de către un tehnician care sunt convins că va ajunge mare. Am avut ocazii, dar n-am reuşit să marcăm", a spus şi Flavius Stoican, la Sport.ro.  

În faza precedentă a Cupei României, gruparea argeşeană reuşise o surpriză la fel de mare, prin eliminarea Astrei, deţinătoarea trofeului.

Fc Mioveni ocupă locul 5 în liga secundă, cu 14 puncte după nouă etape, la nouă puncte în spatele liderului Metalul Reşiţa.

Citeşte şi 

Program, rezultate şi clasamente ale grupelor din preliminariile EURO 2016

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite