Mormane de gunoaie lângă un cartier de vile din Târgu Jiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vara miroase îngrozitor în cartierul de vile
Vara miroase îngrozitor în cartierul de vile

O groapă de gunoi apărut peste noapte într-un cartier de vile din municipiul Târgu Jiu. Tot felul de deşeuri sunt aruncate la voia întâmplării în spatele vilelor situate în cartierul Mehedinţi.

Localnicii spun că vina aparţine cetăţenilor de etnie romă care locuiesc în zonă. Cu toate că angajaţii firmei de salubritate şi cei ai primăriei au ridicat gunoaiele în multe rânduri, deşeurile s-au adunat la loc: „Trec cu căruţele şi aruncă. A fost pusă o barieră, dar a fost sumlsă şi aruncată. Am anunţat autorităţile şi au venit poliţiştii locali, care au spus că nu pot să păzească în permanenţă terenul“. 

Un alt localnic a precizat că gunoaiele au fost ridicate de firma de salubritate în vara trecută, dar gunoaiele au fost aruncate în continuare. 

Localnicii se tem de romii din zonă care aruncă gunoaie:

„De ani de zile sunt aruncate gunoaie. Nu avem ce face. Gunoaiele de pe Luncilor şi Motrului sunt aruncate aici. Le-am spus, dar degeaba. Acum e bine, dar vara nu putem să stăm de miros. Nu putem să ne luăm la bătaie cu ei. Poliţia locală nu trece pe aici. ,  

a spus Dumitru Vugigeică“. 

Deşeuri

Mai multe depozite ilegale de gunoaie pe raza oraşului Târgu Jiu

Ionuţ Jilăveanu, şeful Serviciului de Gospodărire Comunală din cadrul Primăriei Târgu Jiu, a precizat că astfel de depozite ilegale au apărut în mai multe zone ale oraşului: „Au apărut în mai multe zone din oraş: narciselor, Făgăraş, strada Tismana. O să intrăm şi o să desfiinţăm aceste depozirte. Sunt şi terenuri private, iar curăţenia trebuie făcută de proprietar“. 

Gheorghe Sanda, comisarul şef al Gărzii de Mediu Gorj, a spus că cei care aruncă deşeuri sunt pasibili de sancţiuni contravenţionale drastice. 

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite