Legenda şarpelui împietrit de la Mănăstirea Tismana. Istoria minunii pe care ar fi înfăptuit-o Sfântul Nicodim

Pictura arhaică poate fi văzută pe versantul de lângă Mănăstirea Tismana

Pe o stâncă de lângă Mănăstirea Tismana, din judeţul Gorj, poate fi observată o pictură arhaică, mai greu de înţeles, fără aflarea poveştii care se află în spatele acesteia.

Cea mai populară pictură arhaică este executată cu o tehnică necunoscută pe stânca mănăstirii Tismana. Vechimea ei a fost însă pierdută, iar proveninenţa este asociată cu o minune a Sfântului Nicodim, prin care reuşit să împietrească printr-o rugăciune un şarpe uriaş, care venea spre chilia lui.

Strania pictură se află la doar câţiva metri de chilia aflată pe versantul muntelui, în care a meditat Sfântul Nicodim o vreme îndelungată. 

„În marginea podişului, sub masivul muntos, se deschidea o peşteră adâncă prin care curgea un izvor de apă. La o mare înălţime se afla o altă peşteră micuţă. Cuviosul Nicodim s-a urcat la acea peşteră, însă îi iese în cale un şarpe, năpustindu-se spre el. A făcut semnul Sfintei Cruci spre şarpe cu crucea de plumb ce o purta la gât, şi acesta a ieşit din grotă, s-a izbit de stâncă  şi a plesnit. Spre pomenirea acestei minuni făcute cu rugăciunea Sfântului, s-a închipuit acel şarpe, în piatra de deasupra intrării în peşteră. Astăzi se mai văd cu greu pe stâncă urmele formei de balaur, căci pe măsură ce scade credinţa în lume se şterg şi urmele minunilor. Sfântul Nicodim a făcut să piară şarpele, întruchiparea geniului răului. Element al peşterilor cabirice şi mitraice, şarpele trebuia să ia parte la aducerea jertfelor, dar rugăciunea Sfântului, face ca locul să devină curat, pentru a putea ridica aici jertfelnic lui Dumnezeu“, se arată într-o biografie a Sfântului Nicodim de pe site-ul Mănăstirii Tismana.

A stat trei zile în picioare în peştera de deasupra mănăstirii 

Pe un versant al muntelui de lângă Mănăstirea Tismana se află o mică grotă în care se spune că Sfântul Nicodim a stat timp de trei zile ca să se reculeagă. În cinstea acestui moment, aici se află o cruce care poate fi văzută de credincioşii care ajung la sfântul lăcaş. 

„Coborând Sfântul din peşteră a stat 3 zile în picioare la rugăciune, iar a treia zi, pe la miezul nopţii, s-a pogorât lumină din cer peste Sfăntul şi s-a făcut ca un stâlp de foc şi glas din lumină zicându-i: „Aici să-Mi înalţi jertfelnic în cinstea Adormirii Maicii Mele cu adunare de monahi. Darul Meu şi mila Mea şi a Maicii Mele, prin rugăciunile Tale nu va lipsi dintru acest lăcaş până la sfârşit şi iată că-Ţi dau Ţie putere peste toate duhurile necurate şi să tămăduieşti cu darul Meu toate bolile şi toate nepu­tinţele din oamenii cari vor veni la Tine în locaşul acesta cu credinţă”, se arată pe site-ul Mănăstirii Tismana.

Sfetnic al domnitorului Mircea cel Batran 

Cuviosul Nicodim a fost sfetnic devotat al domnitorului Mircea cel Bătran (1386-1418), care a făcut donaţii în bani şi moşii celor două mănăstiri. Sfântului i se atribuie şi primul manuscris cu dată sigură scris pe teritoriul ţării noastre.

S-a născut în anul 1910

Sfântul Nicodim a ctitorit mai multe biserici în Ţara Românescă, cele mai cunoscute fiind Vodiţa şi Tismana, pe care le-a condus până la sfârşitul vieţii. În jurul lui circulă nenumărate legende. Cert este că deasupra Mănăstirii Tismana există o grotă sfântă în care cuviosul a stat trei zile şi s-a rugat. Anul naşterii sfântului este 1310, iar potrivit călugărilor de la Tismana Sfântul Nicodim ar fi trecut la cele veşnice la vârsta de 96 de ani după sărbătoarea Naşterii Domnului din 1406, la 26 decembrie.

„Mulţi istorici l-au socotit ca fiind grec de neam, sau grec după tată şi sârb după mamă, chiar înrudit cu cneazul Lazăr al Serbiei. Alţii, între care şi marele cărturar Nicolae Iorga, susţin că se trăgea dintr-o familie de macedoromâni din jurul oraşului Prilep, din Macedonia. Aşa se explică de ce a venit în părţile noastre şi s-a arătat atât de mult legat sufleteşte de poporul român“, explică prof. dr. Mircea Păcurariu, autorul unei biografii a Sfântului Nicodim de la Tismana. 

S-a călugărit la mănăstirea Hilandar

Sfântul Nicodim a preferat să se retragă la Muntele Athos şi să renunţe la toate bogăţiile oferite de familia sa.

„S-a oprit la mănăstirea Hilandar, unde egumenul l-a primit ca «frate». Noul ucenic al Athosului învaţă aici temeinic limbile greacă şi slavonă, dar culege şi multe învăţături din scrierile Sfinţilor Părinţi şi ale scriitorilor bisericeşti. Credinţa lui jertfelnică, dragostea lui faţă de toţi, râvna spre cele bune şi folositoare, smerenia, posturile şi rugăciunea neîncetată l-au făcut cunoscut tuturor, încât la vremea cuvenită, după trei ani de ucenicie, a primit îngerescul chip al călugăriei, primind numele Nicodim. A fost hirotonisit ierodiacon, iar la scurt timp - preot ieromonah. Preţuit de toţi, după trecerea la cele veşnice a egumenului, soborul mănăstirii l-a ales în fruntea obştii călugareşti de la Hilandar. S-a dovedit şi în această slujire un neîntrecut gospodar şi bun îndrumător al călugărilor, ostenind zi şi noapte alături de ei, în posturi şi rugaciuni, în copierea de manuscrise şi alte îndeletniciri potrivite cinului călugăresc“, mai arată prof. dr. Mircea Păcurariu.

Ctitor de biserici

Sfântul Nicodim a plecat de la Muntele Athos şi s-a dedicat ctitoririi de biserici. A ajuns, prima dată, lângă Dunăre, în regiunea Cladova, unde a ridicat o bisericuţă cu hramul Sfânta Treime, după care a plecat, ca urmare a prigoanei călugărilor franciscani, şi a ajuns la Vodiţa, unde a ctitorit un alt lăcaş de cult.

„Dorind însă o viaţă mai liniştită, cuviosul Nicodim a plecat în ascuns de la Muntele Athos şi a venit în regiunea Cladova, la locul numit Saina, în apropiere de Dunăre (în faţa oraşului Drobeta, Turnu Severin de azi). Împreună cu ucenicii care s-au strâns în jurul lui, a ridicat acolo o bisericuţă cu hramul Sfânta Treime. Tradiţia populară sârbească îi atribuie şi întemeierea mănăstirilor Vratna şi Mănăstiriţa, în regiunea Craina. Dar, la scurt timp, această regiune a fost ocupată, pentru caţiva ani, de regele Ungariei Ludovic cel Mare, începându-se de îndată şi o puternică lucrare de răspândire a catolicismului, dusă de călugării franciscani. În aceste împrejurări, cuviosul Nicodim a trecut în ţinuturile învecinate din nordul Dunării, pe pământ românesc. Aici a ridicat o altă mănăstire, la Vodiţa, probabil pe locul unei aşezări sihăstreşti mai vechi, ca un centru de apărare ortodoxă la frontiera cu statul maghiar catolic“, notează prof. dr. Mircea Păcurariu.

Ctitorul Mănăstirii Tismana

Sfântul Nicodim a fost nevoit să plece de la Vodiţa, după ce ţinutul Severinului a fost ocupat de regatul maghiar. A căutat un loc favorabil pentru a ridica un nou lăcaş de cult şi l-a găsit pe valea râului Tismana, în nordul Olteniei.

„Încă înainte de anul 1376, ţinutul Severinului, în care era situată şi mănăstirea, a fost ocupat de regatul maghiar. În aceste împrejurări, a pornit în căutarea unui loc mai potrivit pentru a ridica un nou aşezământ de viaţă călugărească. Acest loc a fost găsit în părţile de nord ale Olteniei, pe valea râului Tismana, la poalele munţilor. Se pare că, datorită felului în care şi-a îndeplinit misiunea încredinţată la Constantinopol, s-a bucurat acum şi de anumite ajutoare materiale din partea cneazului Lazăr al Serbiei. Lucrările de zidire au durat mai mulţi ani, sub domnitorii Radu I şi Dan I, care au şi oferit o seamă de danii. Un fapt îmbucurător a fost acela că, prin anii 1383-1384, Severinul a reintrat în stăpânirea Ţării Româneşti. Cuviosul Nicodim a putut astfel să preia şi conducerea mănăstirii Vodiţa. În felul acesta, a cârmuit cu vrednicie amândouă mănăstirile, până la moarte. Tradiţia îi mai atribuie şi ridicarea primelor aşezări mănăstireşti de la Topolniţa (lângă Vodiţa), Cosuştea – Crivelnic, Gura Motrului şi Visina, toate în Oltenia, precum şi Prislopul, în Ţara Haţegului. Adevărul este că acestea au fost ctitorite de ucenici de-ai săi, dar în ele s-au ţinut aceleaşi rânduieli de viaţă monahală pe care le-a introdus el la Vodiţa şi Tismana“, arată prof. dr. Mircea Păcurariu.