Staţiile CFR, închise circulaţiei feroviare – ţinta hoţilor de fier vechi
0
Patrimoniul CFR ajunge uşor, uşor, la fier vechi. Pentru că nu mai este folosită de multă timp, Staţia CFR de la Puciaosa a intrat în atenţi hoţilor care au început să o dezmembreze bucată cu bucată.
Poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Transporturi Feroviare Fieni au fost sesizaţi că persoane necunoscute au sustras din triajul Staţiei Căi Ferate Pucioasa, închisă circulaţiei feroviare, material mărunt de cale ferată.
“În urma activităţilor desfăşurate, poliţiştii au identificat autorii în persoana numiţilor R.M., de 59 de ani şi Z.M., de 46 de ani, ambii din oraşul Pucioasa, materialul sustras fiind recuperat în totalitate. Pe numele acestora, poliţiştii au întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat. Totodată, poliţiştii au stabilit că cei doi sunt principalii suspecţi în cazul altei infracţiuni de furt săvârşite în luna decembrie 2012”, a declarat inspector Alexandra Nicolae, purtătorul de cuvânt al IPJ Dâmboviţa.
Din fericire, componentele de cale ferată au fost recuperate de poliţişti de la o societate de valorificare a meterialului feros.