FOTO VIDEO Bătrâni leşinaţi şi copii călcaţi în picioare: mii de credincioşi s-au înghesuit pentru a săruta moaştele Sf. Constantin Brâncoveanu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Osemintele lui Brâncoveanu au fost aduse de la Bucureşti de la Biserica “Sfântul Gheorghe-Nou” din Bucureşti, cu ocazia comemorării a 300 de ani de la moartea domnitorului
Osemintele lui Brâncoveanu au fost aduse de la Bucureşti de la Biserica “Sfântul Gheorghe-Nou” din Bucureşti, cu ocazia comemorării a 300 de ani de la moartea domnitorului

Chiar dacă aveau tot timpul la dispoziţie, credincioşii veniţi la Potlogi, la sărbătoarea solemnă ocaziată de împlinirea a 300 de ani de la moartea lui Constantin Brâncoveanu, s-au călcat în picioare şi mai aveau puţin să răstoarne foişorul în care se erau depuse moaştele domnitorului martir. Copiii au scăpat cu greu din mulţime, ajutaţi doar de jandarmi.

Voluntarii Crucii Roşii Dâmboviţa, dar şi asistenţii de la Ambulanţa Dâmboviţa au acordat ajutor medicale pentru zeci de bătrâni care au leşinat din cauza căldurii dar şi a îmbrâncelilor.

"Mi s-a făcut rău de la căldură maică. Sunt şi bolnavă, am astm. Mi s-a făcut rău şi de la toată nebunia asta. Oamenii nu înţeleg să stea liniştiţi la rând pentru a săruta moaştele. Nu mai aveam aer acolo în mijloc. Eram strânsă de nu mai puteam să respir", ne-a povestit o bătrână de 78 de ani, care a fost îngrijită de voluntarii Crucii Roşii Dâmboviţa.

Osemintele lui Brâncoveanu au fost aduse de la Bucureşti de la Biserica “Sfântul Gheorghe-Nou” din Bucureşti. Tot astăzi a fost resfinţită şi biserica Parohiei Potlogi, recent restaurată, ctitorie a Sfântului Voievod Martir. 

“Acest eveniment duhovnicesc face parte din suita de manifestări dedicate celor trei sute de ani de la jertfa martirică a Sfinţilor Brâncoveni şi reprezintă un prilej de a ne aduce aminte de valoarea extraordinară a credinţei în viaţa înaintaşilor noştri şi a noastră, de ataşamentul faţă de Ortodoxia strămoşească şi de aportul spiritual, cultural, diplomatic, artistic şi comunitar, deosebit al Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu în istoria noastră naţională”, le-a spus credincioşilor prezenţi la Potlogi, ÎPS Nifon, arhiepiscopul şi mitropolitul Târgoviştei.

Racla Sfântului Voievod şi Martir Constantin Brâncoveanu de la Biserica Sfântul Gheorghe Nou din Bucureşti a fost adusă în procesiune la Potlogi, judeţul Dâmboviţa (Arhiepiscopia Târgoviştei). 

Aceasta a fost însoţită de o delegaţie a Arhiepiscopiei Bucureştilor condusă de Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop Vicar Patriarhal împreună cu Părintele Profesor Emil Cărămizaru. 

Tot astăzi, moaştele vor fi readuse la Biserica Sfântul Gheorghe Nou, km. “Zero” al României. 

Racla cu moaştele Sfântului Voievod Constantin Brâncoveanu este din argint aurit şi lemn de paltin şi a fost confecţionată de către măicuţele de la Mănăstirea Pasărea, ea cântărind 86 de kilograme.

Portretul unui martir

Constantin Brâncoveanu este una dintre marile figuri ale istoriei şi un sfânt în calendarul Bisericii Ortodoxe. Domnitorul a refuzat să renunţe la creştinism şi a fost decapitat. Moaştele Sfântului Constantin Brâncoveanu au fost purtate în procesiune, miercuri, pe străzile Capitalei. Anul acesta se împlinesc 300 de ani de la moartea domnitorului martir şi a fiilor săi.

Coborâtor din Craioveşti şi Cantacuzini, Constantin Brâncoveanu s-a născut în 1654, într-una dintre cele mai puternice şi mai avute familii din ţară.

În 1688, a urcat în scaunul de domnie. A avut una dintre cele mai lungi şi mai stabile domnii din istoria Ţării Româneşti. A întărit economia şi a fost un protector al artelor.

Constantin Brâncoveanu a fost şi unul dintre cei mai mari ctitori de biserici şi de mănăstiri din Ţările Române. În Bucureşti a ridicat trei biserici în vremea domniei. Printre ele, Biserica Sf. Gheorghe Nou, care s-a păstrat în inima Bucureştiului şi este una dintre cele mai frumoase mostre de arhitectură brâncovenească.

Mănăstirea Hurezi şi ansamblul de la Mogoşoaia au definit o arhitectură care va purta numele domnitorului: stilul brâncovenesc.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite