Cristina Petre, despre iubirea care te poate face să trăieşti în basme. Recenzia unei cărţi în care personajul principal este chiar autoarea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
cristina petre mai am nevoie de timp

“Mai am nevoie de timp că să vorbim!” este un roman autobiografic, ce scoate în prim plan povestea reală a scriitoarei, Cristina Petre, o tânără în vârstă de doar 22 de ani, din Călăraşi, dar stabilită în Bucureşti. Aceasta nu este fascinată doar de proză, ci şi de versuri. Cartea scoate în prim-plan, în primul rând, experienţele  personale, care s-au transformat în lecţii de viaţă ce au modelat şi dezvoltat personajul principal.


“Mai am nevoie de timp că să vorbim!” cuprinde un cumul de clipe şi sentimente pe care cu toţii ajungem să le cunoaştem la un anumit moment. Sunt expuse diferite alegeri pe care le facem în viaţă, care într-un mod sau în altul ajung să ne dăuneze sau ne bucure. Printre personajele principale, se numără însăşi scriitoarea, care îşi expune întreaga poveste cu lejeritate şi sinceritate. 

cristina petre mai am nevoie de timp

     

În carte se vorbeşte despre modul în care noi, oamenii, ajungem să trecem de la pragul inocenţei la un prim pas al maturităţii. Lucrurile, situaţiile şi sentimentele pe care ajungem să le cunoaştem pentru prima dată sunt cele care ne formează pentru viitor. Sunt cele care ne definesc în viitoarele noastre acţiuni şi contacte faţă de alţi oameni.

        

Iubire imposibilă

Povestea principală este legată despre o iubire aproape imposibilă, care nu ajunge niciodată să se îndeplinească. Cel puţin nu în acesta primă carte. O poveste dintre Cristina şi Ciprian, care pune accentul pe faptul că anumite decizii trebuie luate la momentul potrivit şi, în acelaşi timp, exemplifică prin experienţa expusă cum iubirea nu aşteaptă după nimeni.   

         

Cristina este o femeie independentă, aceasta fiind o schimbare ca urmare a unor situaţii care au pus-o la încercare trăind şi împărtăşind o iubire la distanţă cu un doctor din Irlanda, Ciprian. O iubire ce a prins rădăcini în perioada copilăriei, dar care a fost scoasă la suprafaţă după ani buni.

         

"Este acea poveste de iubire care chiar pare poveste, până când ajungi cu picioarele pe pământ şi realizezi că uneori iubirea este oarbă şi te poate face să trăieşti în basme. Şi ce sunt basmele, dacă nu irealităţi? Pe parcursul cărţii, cele două personaje ajung să împărtăşească momente virtuale, unele mai siropoase, altele mai sexuale, dorinţe şi cuvinte de mult nespuse. Împart o relaţie printr-un site de socializare, care dovedeşte mai târziu că distanţa îţi poate da tăria uneori să iei decizii pe care nu ai fi capabil să le iei într-un moment <<face to face>>. <<Mai am nevoie de timp>> este o carte de suflet, cel puţin pentru mine şi care mă ajută să-mi reamintesc în fiecare zi cât de fricoşi sau falşi pot fi unii oameni atunci când vine vorba de iubire şi cât de superficială poate deveni sinceritatea unui moment", spune Cristina Petre.

cristina petre mai am nevoie de timp

Cristina lucrează în marketing şi resurse umane şi se descrie ca o persoană foarte pasionată de ceea ce face, fie că vorbeşte de job, scris, iubit sau gătit. "Sunt un om căruia îi place să se implice, să se dedice şi care încearcă să-şi croiască un alt drum, prin toate drumurile deja pavate de societate", spune ea.

De la ce a pornit ideea cartii?

Ideea cărţii a apărut de nicăieri. Eram într-o zi, în faţa laptop-ului şi derulam câteva conversaţii cu unul dintre personajele cărţii, şi am spus că acele replici sunt demne de o carte. Şi aşa a pornit totul. Acele replici, sentimentele mele şi pasiunea pentru scris, puse toate la un loc, au dus la conceperea acestei cărţi de care sunt tare mândră.

Cum de ai avut curaj să te dezvălui total în această carte?

Trebuie să recunosc faptul că la început mi-a lipsit curajul, însă în timp, scriind despre mine, ceea ce nu este deloc uşor, am ajuns să mă cunosc mult mai bine, să îmi materializez conştientizările, alegerile, până şi sentimentele care erau destul de zbuciumate la acel moment. Pentru mine, faptul că m-am dezvăluit în această carte, înseamnă de fapt că m-am acceptat aşa cum sunt, cu bune şi cu rele, şi vorbesc de o acceptare de care mulţi fug ruşinaţi. Pentru mine e o bucurie că oamenii mă vor putea citi exact aşa cum sunt, fără superficialităţi.

Nu te vei simţi incomod când oamenii îţi vor citi intimităţile?

Absolut deloc. Intimaţiile mele, în mare parte nu sunt diferite de ale altor oameni. Mai ales dacă mă refer la cei care au dezvoltat o relaţie virtuală. Consider că transparenţa faptelor pe care le-am descris, ar trebui să îi facă să îşi conştientizeze propriile trăiri şi să le dea o importanţă mai mare. Dacă intimitatea momentului şi cea a sentimentului nu are importanţă, atunci consider că nu ne trăim viaţa în cel mai corect mod, ci ne lăsăm acaparaţi de lucruri care ne controlează. Ironic, nu? Ironic cum unele persoane se lasă controlate şi renunţă la poziţia de oameni liberi în acţiuni şi sentimente.

Cum te simţi acum că ţi-ai expus povestea la o vârstă atât de fragedă?

În primul rând, nu vârsta îmi defineşte fragilitatea. Şi în acelaşi timp, nu vârsta îmi defineşte conştientizările în urma experienţelor pe care le-am avut până acum. De fapt, eu sunt norocoasă că am reuşit să trec prin diferite situaţii şi să întâlnesc oameni care m-au învăţat lecţiile potrivite şi m-au ajutat să îmi lărgesc aria perspectivelor. Sunt sigură că mai am multe de învăţat, dar ca şi răspuns la întrebare, mă simt foarte fericită.

Cristina spune că nu se va opri aici. Anul viitor are de gând să lanseze o carte de poezii în limba engleză. "Nu îmi găsesc cuvintele potrivite prin care aş putea să conving oamenii de sentimentul pe care ţi-l poate dezvolta un hobby căruia te dedici. La mine aşa a început, ca un hobby. Până l-am aprofundat şi am realizat că mă defineşte. Asta vreau să fac, să scriu. Le spun tuturor să citească şi să scrie, dacă asta simt că trebuie să facă şi, în acelaşi timp, să pună mai mult accent pe lucruri care chiar contează pentru ei şi îi fac fericiţi. Să se facă auziţi, dar nu ca ecouri, ci ca o întreagă fanfară", conchide tânăra scriitoare.

Romanul va fi lansat pe 17 decembrie, la sediul editurii, din Sectorul 1, Bucureşti. 

Pe Cristina Petre o puteţi găsi pe Facebook, dar şi pe blogul său, iar cartea sa poate fi comandată de aici.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite