Impresionanta colecţie de peste 2.000 de şerveţele adunate din toate colţurile lumii de o învăţătoare. „Orice lucru, oricât ar fi de neînsemnat, trebuie păstrat“

O învăţătoare din Ţăndărei, Laurenţa Natu, a făcut o pasiune pentru banalele şerveţele. În ultimii 15 ani, a acumulat suficiente pentru a-şi alcătui o colecţie impresionantă. Cele mai preţioase sunt câteva şerveţele aduse de prieteni din străinătate

Laurenţa Natu, o învăţătoare de 62 de ani, din Ţăndărei, judeţul Ialomiţa, deţine şerveţele franţuzeşti, belgiene, nemţeşti, iar unele sunt aduse tocmai din îndepărtata Australia. Fiecare dintre aceste piese sunt unicat şi au inscripţionate pe ele simboluri ale ţărilor din care provin. „La început eram foarte pasionată şi colecţionam orice şerveţel mi se părea mai special. Încă mai adun, sporadic. Acum nici nu mai ştiu numărul lor, dar s-au adunat peste 2.000. Pe cele mai multe le păstrez într-o cutie mare, mare“, spune învăţătoarea. 

Chiar dacă are 62 de ani, încă profesează. Pasiunea pentru meserie o ţine la catedră, iar obiceiul de a colecţiona diverse obiecte l-a insuflat şi unora dintre elevii săi. Este convinsă că aceste mici bucurii îi fac zilele mai frumoase. În copilărie, a început timid să adune nasturi, cutii de chibrituri, ambalaje de dulciuri.

„Mereu am considerat faptul că orice lucru, oricât ar fi de mic şi de neînsemnat trebuie păstrat. Pot spune că sunt o adevărată colecţionară pentru că, de când mă ştiu, adun tot felul de mărunţişuri pe care alţii nu le vor. Mie îmi place acest lucru şi sunt convinsă că mulţi oameni ar fi mai fericiţi dacă ar avea această pasiune“, consideră Laurenţa Natu.

Sunt ordonate după formă, dimensiune şi culori

Banalele şerveţele din hârtie au devenit cu adevărat preţioase pentru învăţătoarea din judeţul Ialomiţa în urmă cu 15 ani. Totul a pornit în urma unei discuţii pe care a avut-o cu o colegă de serviciu, la o masă, într-un restaurant din Bucureşti.

„Colega mi-a mărturisit că ea este colecţionară de şerveţele. M-am uitat la ea cu neîncredere. M-am întrebat în sinea mea de ce ar face cineva asta. Dar, până la urmă, am zis să încerc şi eu.“

Aşa se face că în scurt timp şi-a transformat casa într-un adevărat muzeu al şerveţelor de hârtie. Fiecare piesă este frumos aşezată, după formă, dimensiune şi culori. „Am depus mult efort ca să le adun în toţi aceşti ani. Pe unele le-am găsit eu, altele mi-au fost aduse de prieteni. Sunt foarte încântată de colecţia pe care o am şi vreau să devină tot mai mare“, spune ea.

Ferite de praf şi de lumina Soarelui

Multe dintre piesele colecţiei de şerveţele sunt păstrate cu grijă într-o cutie de carton. Pentru că se pot deteriora uşor, învăţătoarea le ţine aliniate şi depuse cu grijă. Praful sau lumina soarelui le pot îngălbeni. O adevărată fantezie a culorilor şi formelor invadează sufrageria când Laurenţa Natu deschide cutia ca să-şi expună şerveţelele curioşilor. Acestea sunt aşezate în funcţie de modelul care este desenat pe ele. Astfel, cutia conţine „anotimpurile“, „florile şi fructele“, precum şi personaje din desene animate şi imagini celebre din diverse colţuri ale lumii. 

În total, colecţia Laurenţei Natu cuprinde peste 2.000 de şerveţele de hârtie. Cele mai preţioase sunt câteva şerveţele aduse de prieteni de peste mări şi ţări. Unele dintre ele sunt şi o lecţie de geografie şi de cultură. De exemplu, cele din Franţa au desenat pe ele turnul Eiffel, iar cele australiene au reprezentat steagul ţării–continent. „Pentru că prietenii mei sunt fascinaţi de colecţia pe care o am, mă ajută mereu să strâng cât mai multe piese. Aşa că mi-au adus multe din ţările pe care ei le-au vizitat. Le primesc pe toate cu bucurie“, spune colecţionara. Pe lângă faptul că îşi face o mare bucurie atunci când în colecţie se mai adaăugă un şerveţel, cea mai mare mulţumire a învăţătoarei este atunci când elevii săi îi urmează pasiunea.

„Toate şerveţelele mele sunt perechi“

Laurenţa Natu este tristă, totuşi, că nimeni din familia sa nu îi împărtăşeşte dragostea pentru colecţionarea de şerveţele. Are doi fii, unul de 39 de ani şi celălalt de 37 de ani, şi o nepoţică de 4 ani. „Băieţii mei nu au nicio treabă cu şerveţelele, însă mereu m-am gândit că s-ar putea să am nepoate. Aşa că toate şerveţelele mele sunt perechi. M-am gândit că voi lăsa cândva moştenire colecţia mea şi atunci am zis ca toate să fie în dublu exemplar“, spune Laurenţa Natu.

42 de ani la catedră

Învăţătoarea Laurenţa Natu a ajuns în Bărăgan în 1977, imediat după absolvirea Liceului Pedagogic din Turnu Măgurele. Originară din Teleorman, a primit la acea dată repartiţia în judeţul Ialomiţa. În Bărăgan s-a acomodat uşor, era tânără, dornică de a descoperi lumea. Aici şi-a întemeiat o familie, aici are o parte din suflet. A început să lucreze la o şcoală din comuna Mihail Kogălniceanu, iar din anul 1986, predă în oraş, la Ţăndărei.

Când a ajuns în Ialomiţa avea 20 de ani şi o mare pasiune pentru meseria pe care şi-a ales-o. Nici acum, deşi în 2018 s-a pensionat, nu poate renunţa la catedră. Recunoaşte că prichindeii sunt universul său şi fără ei nu şi-ar imagina viaţa. „Nu ştiu cât voi mai continua să lucrez, sper să am destulă putere şi de acum înainte. În meseria noastră, dacă pui suflet, e foarte greu să te desparţi de copii. Acum am terminat anul cu clasa pregătitoare. Ei sunt preferaţii mei“, spune învăţătoarea.

Cu o carieră de peste 40 de ani la catedră, pasionată de meserie, Laurenţa Natu se mândreşte cu generaţii întregi de copii. Povesteşte că uită de toate grijile când îmbrăţişează un prichindel, iar din sala de clasă îşi ia energia pentru a merge în fiecare zi mai departe. „Mă gândeam cu groază ce aş face acasă dacă ies la pensie. Copiii mă ţin în priză, mă motivează, mă simt în largul meu cu ei. Învăţăm, ne distrăm, suntem o echipă. Şi ei mă îndrăgesc, îi simt aproape de sufletul meu. Există o chimie pe care nu mi-o pot explica. E ceva mai presus de cuvinte, funcţionăm impecabil.“

În cei 42 de ani de activitate, nu mai poate ţine numărul copiilor pe care i-a educat. Îşi aminteşte însă cu plăcere de fiecare generaţie şi trăieşte cea mai mare fericire atunci când foştii elevii vin să o revadă.