Municipalitatea a fost nevoită să apeleze la această drastică măsură după ce locatarii blocului cu patru etaje de lângă liceul “Ion Minulescu” nu au înţeles să aibă grijă de imobil, deşi pentru modernizarea acestuia au fost cheltuiţi bani frumoşi în urmă cu aproape nouă ani. Reprezentanţii primăriei au impus ca termen al demolării imobilului 14 zile.

Lucrările de demolare au demarat în cursul zilei de luni – 19 noiembrie, după o săptămână în care firma angajată de primărie ca să demoleze blocul cu patru etaje şi-a pus la punct organizarea de şantier. Cei care au avut, luni, drum prin zona liceului “Ion Minulescu” din Slatina nu au putut să nu audă şi, apoi, să nu vadă excavatorul care “îşi făcea de cap” lângă blocul G-6 de pe strada Aleea Castanilor, cocoţat pe un munte de pietriş.

Un praf alb provenit de la molozul rezultat în urma “operaţiei” utilajului este de-acum omniprezent. O plasă înaltă de aproape doi metri îngrădeşte zona de jur-împrejurul blocului. Simpli trecători sau chiar locatari ai zonei ori ai blocurilor din imediata apropiere au putut fi văzuţi privind cu o oarecare nostalgie cum utilajul menţionat muşca adânc din bloc cu fiecare întindere a braţului. Pentru a-şi uşura munca, toată tâmplăria termopan a fost îndepărtată. Cu toate acestea, chiar şi în prima zi a lucrărilor de demolare au lucrat în interior muncitori pentru a îndepărta ce mai poate fi utilizat din imobilul transformat în ultimii nouă ani într-un veritabil focar de infecţie.

“Vechii locatari şi-au făcut-o cu mâna lor”

Localnicii zonei nu regretă ceea ce se întâmplă acum cu blocul G6. “Ei (vechii locatari, n.a.) au de pierdut, nu alţii! Cine i-a pus să îşi bată joc de ce au avut??... Au distrus şi blocul, şi locul. Scandalurile se ţineau aproape noapte de noapte, muzica dată la maxim, nu mai era de trăit, să ştiţi! Copiilor noştri le era frică să mai treacă pe lângă blocul ăsta, trebuia să ocolească ca să nu se ia cineva de ei pus pe harţă. Păcat de banii cheltuiţi aici, au călcat în picioare ce au avut de-a gata!”, a spus Mariana Albu, locatară a unuia din blocurile din apropierea şantierului apărut parcă peste noapte în cartier.

Pentru ca lucrurile să decurgă cât se poate de liniştit, municipalitatea a alocat în acest an aproape 866.000 lei pentru reamenajarea unui vechi imobil de pe strada Constructorului. Aici au fost aranjate corespunzător 48 de locuinţe sociale tip garsonieră, unde au fost mutaţi locatarii bun-platnici din blocul G-6. restul de până la 53 - câţi număra blocul demolat acum, a trebuit să se descurce cum au putut. Pe 19 septembrie a.c., consilierii locali au aprobat într-o şedinţă extraordinară mutarea locatarilor.

“Nu ne este nici nouă uşor să demolăm acest bloc în care s-au investit, la un moment dat, o sumă însemnată, dar nu totul a depins de noi. La urma urmei, vechii locatari şi-au făcut-o cu mâna lor din momentul în care nu au înţeles să respecte ceea ce au avut pe mână. Degeaba am încercat noi în timp să facem diverse lucrări de reparaţii sau i-am evacuate pe datornici, totul a fost în zadar, fapt pentru care am ajuns la această soluţie finală: să îl demolăm”, a declarat viceprimarul Minel Prina.

„Nu a fost vina tuturor că blocul ajunsese cum este…”

De cealaltă parte, o parte din vechii locatari ai blocului aruncă vina pe foştii vecini. Emanuela P., chiriaşă în blocul demolat acum, spune că “tot răul va fi spre bine”.

“E adevărat că blocul ajunsese să arate într-un hal fără de hal, dar nu a fost vina tuturor, să ştiţi. Erau doar câţiva care făceau scandal în bloc, dar nu te puteai pune cu ei că, apoi, aveai tu de tras dacă le spuneai ceva. Noi am mai încercat cu poliţia, dar… Oricum, e mai bine unde suntem acuma, totul e nou, sunt alţi oameni cazaţi. Ce ne pare rău este că am fost mutaţi la marginea oraşului, dar, decât să stăm sub cerul liber, tot e bine. Acum să vedem cât ne putem păstra serviciul că e greu să trăieşti cu şase milioane pe lună şi trei copii”, a spus aceasta.

                                                       

Parc de castani în locul fostului bloc

Blocul G-6 pe care primăria îl demolează este cunoscut în oraş ca fiind un “cuib” al ilegalităţilor, al exceselor şi al mizeriei. În anul 2003, municipalitatea de atunci a cheltuit pentru modernizare 380.000 de dolari - echivalentul a circa zece milioane lei vechi, bani proveniţi de la Guvernul Elveţiei. Suma a fost cheltuită pentru termoizolare, tâmplărie termopan, modernizare grupuri sanitare, instalaţii electrice etc. Din păcate, la scurt timp însă, locatarii imobilului – în mare parte cetăţeni de etnie rromă – au vandalizat blocul. În plus, au crescut datoriile locatarilor la întreţinere şi nu numai.

În locul blocului supus demolării urmează a fi amenajat un parc. Acesta va fi populat numai cu specii de castani, în concordanţă cu numele străzii unde se se va afla: Aleea Castanilor. Firma care “lucrează” la blocul G-6 aparţine fostului director de la Serviciul de Gospodărire a Apelor Olt, Adrian Motorga, care va primi pentru prestaţia sa suma de 50.000 de lei.

 

Imagini din aceeasi galerie
  • Imagine de la faţa locului... (Foto: Mugurel Manea)
  • Foştii chiriaşi nu au înţeles să aprecieze ce au avut şi au făcut multe distrugeri (Foto: Mugurel Manea)
  • Blocul G6 urmează a dispărea din peisaj în curând... (Foto: Mugurel Manea)
  • Intrarea în blocul G6 de pe strada Aleea Castanilor... (Foto: Mugurel Manea)
  • Blocul G6, în prezent... (Foto: Mugurel Manea)
  • Zonele de acces şi împrejurimile blocului G-6 arată deplorabil (Foto: Mugurel Manea)
  • Imagine de la faţa locului... (Foto: Mugurel Manea)
  • Întregul perimetru a fost înconjurat cu un gard de siguranţă (Foto: Mugurel Manea)
  • La faţa locului lucrează deocamdată doar un utilaj, cocoţat pe un munte de pietriş... (Foto: Mugurel Manea)
  • Simpli trecători sau locuitori ai zonei, cu toţii s-au oprit cel puţin câteva secunde pentru a privi cu uimire la demolarea "blocului-problemă
  • Imagine de la faţa locului... (Foto: Mugurel Manea)
  • Imagine de la faţa locului... (Foto: Mugurel Manea)
  • La demolare ca la spectacol...  (Foto: Mugurel Manea)
  • Firma demolatoare are prevăzut un termen de finalizare a lucrării de 14 zile (Foto: Mugurel Manea)
Distribuie imaginea