VIDEO „Războiul poliţiştilor” de la Olt continuă: judecătorul de Cameră Preliminară nu a găsit nereguli în dosar

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Procesul dintre cei doi angajaţi ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt, poliţista „violată” Melania Renghea şi fostul ei superior direct Gheorghe Barbu, va continua în instanţă. Trimis la judecătorul de Cameră Preliminară în urmă cu o săptămână, acesta a considerat că actele de urmărire penală au fost corect întocmite şi, cum nu a mai fost depus nimic la dosar între timp, a dat undă verde continuării cauzei.

Retrimiterea în instanţă pe rolul Tribunalului Olt a dosarului poliţistei Melania Celestina Renghea (29 de ani), acţionată în instanţă de fostul ei superior direct Gheorghe Barbu după ce acesta ar fi încercat să o violeze în maşina ei în luna decembrie 2012, face ca speranţele angajatei M.A.I. de tergiversare a dosarului să fie curmate. De acum înainte este doar o problemă de zile până când verdictul va fi anunţat. Poliţista este acuzată de tentativă de omor calificat asupra fostului ei superior direct şi, dacă va fi găsită vinovată, riscă până la 20 ani după gratii. La ultimul termen de acum nici o săptămână, judecătorul cauzei a fost nevoit să supună procesul noilor prevederi ale Codului Penal intrate în vigoare la începutul acestei luni şi să trimită cauza la judecătorul de Cameră Preliminară.

Astfel, până luni – 24 februarie, cele două părţi implicate în proces – Melania Renghea şi Gheorghe Barbu (fostul ei subordonat direct pe care l-a înjunghiat în dec. 2012), ar fi putut face un ultim gest înainte ca judecătorul de Cameră Preliminară să ia o decizie (să întoarcă dosarul la Parchet sau să dispună continuarea traseului pe rolul Tribunalul Olt): să mai depună vreo cerere sau excepţii de la probele din timpul derulării dosarului. Niciuna dintre cele două părţi nu a mai depus însă vreun document la dosar. Dacă ar fi făcut-o, acest lucru ar fi însemnat o nouă tergiversare a procesului. De acum este doar o problemă de zile până când judecătorul cauzei va pronunţa verdictul.

"Judecătorul de Cameră Preliminară a dat o încheiere prin care a anunţat că a verificat legalitatea de sesizare din oficiu şi a constatat că actele de urmărire penală au fost corect întocmite şi, de asemenea, că procedurile procesuale penale au fost respectate. Cum niciuna dintre părţi nu a  mai depus acte noi la dosar, judecătorul de Cameră Preliminară a decis retrimiterea cauzei la judecătorul iniţial, ceea ce înseamnă că procesul va continua”, a declarat magistratul Ionel Grigorie, purtător de cuvânt al Tribunalului Olt. Următorul termen a fost fixat pe 17 martie.

Conducerea IPJ Olt, demisă de acuzaţii de viol ale poliţistei

Reamintim că poliţista a recunoscut, în faţa instanţei, fapta de care este acuzată, şi anume că l-ar fi înjunghiat cu un cuţit, în propria ei maşină, pe fostul ei comandant direct - Gheorghe Barbu (retrogradat între timp – n.a.), în seara de 26 decembrie 2012, în faţa casei acestuia din satul Bărăşti din comuna Morunglav. Motivul: acesta ar fi încercat să o violeze. După seara respectivă, amândoi au ajuns la Spitalul Judeţean din Slatina cu diverse răni: el – cu o plagă înjunghiată în faţa anterioară a abdomenului inferior şi una pe faţa anterioară a genunchiului stâng, iar femeia – cu contuzii abdominale. Poliţista s-a ales de atunci cu acuzaţia de tentativă de omor calificat. La acel moment, Renghea era însărcinată în trei luni.

Cu două zile înainte de incident, poliţista a depus o plângere la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism Craiova - la adresa lui Gheorghe Barbu, plângere în care îl acuza pe acesta de viol şi şantaj. Poliţista susţinea că fostul ei şef ar fi profitat sexual de ea de multe ori, ba chiar ar fi “pasat-o” şi altor bărbaţi, printre care poliţişti şi procurori din judeţ, printre care poliţişti şi procurori din judeţ. Acuzaţiile ei în acest sens au fost infirmate de procurori, dar acuzaţiile ei s-au soldat cu demiterea întregii conduceri a IPJ Olt, plus cea a lui Gheorghe Barbu.
 

Mai puteţi citi, din acelaşi ciclu:

Poliţista „violată” Melania Renghea şi-a bătut tatăl, apoi i-a luat maşina

VIDEO  Procesul poliţistei „violate” Melania Renghea, aproape de final

Soţul poliţistei Melania Renghea, acuzat şi amendat că şi-a bătut socrii

VIDEO  Poliţista Melania Renghea vrea să scape de acuzaţia de tentativă de omor

Poliţista Melania Renghea, trimisă oficial în judecată pentru tentativă de omor calificat

Slatina

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite