Absenţi în masă la BAC-ul de toamnă. Cinci absolvenţi ratează examenul din cauza izolării sau a spitalizării

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Zeci de absenţi la sesiunea de toamnă a Bacalaureatului FOTO. Shutterstock
Zeci de absenţi la sesiunea de toamnă a Bacalaureatului FOTO. Shutterstock

Aproape 80 de candidaţi au lipsit în judeţul Olt de la prima probă a sesiunii de toamnă a Bacalaureatului, cea la Limba şi literatura română. Alţi cinci nu s-au putut prezenta în centrul de examen din cauza stării de sănătate.

Sesiunea a doua a examenului de Bacalaureat a debutat în judeţul Olt cu 78 candidaţi absenţi din cei 250 înscrişi. Alţi cinci candidaţi nu s-au putut prezenta pentru că fie sunt plasaţi în izolare - doi dintre ei, fie se află în spital - alţi trei. Nu s-au înregistrat, în schimb, tentative de fraudă, deşi la nivel naţional au fost eliminaţi din examen 45 candidaţi. Cei prezenţi au trecut, toţi, „proba termometrizării“, în vigoare şi în această sesiune.  

Subiectele şi baremul de corectare au fost afişate pe site-ul oficial subiecte.edu.ro, astfel că absolvenţii îşi pot deja evalua lucrarea.

Iată care este în continuare calendarul examenului:

 25 august: proba obligatorie a profilului 
 26 august: proba la alegere a profilului şi specializării 
 27 august: proba la Limba şi literatura maternă 
„Echivalarea şi recunoaşterea competenţelor lingvistice şi digitale se vor derula în zilele de 28 şi 31
august, respectiv 1 septembrie. În acest sens, comisiile de bacalaureat din unităţile de învăţământ
liceal vor calcula mediile candidaţilor şi vor asigura echivalarea/recunoaşterea nivelurilor de competenţă la probele de profil din cadrul examenului naţional de bacalaureat (2020), potrivit metodologiei specifice.
Afişarea primelor rezultate înregistrate la probele scrise va avea loc în data de 2 septembrie (până la ora 12:00) şi va fi urmată de etapa depunerii contestaţiilor, în aceeaşi zi, în intervalul orar 14:00 - 20:00“, a anunţat inspectoratul Şcolar Judeţean Olt.

Rezultatele candidaţilor vor fi publicate prin anonimizarea numelui şi a prenumelui, în conformitate cu prevederile specifice în vigoare (Regulamentul general privind protecţia datelor - RGPD), au mai prezentat oficialii IŞJ. 
Contestaţiile pot fi depuse atât în format fizic, cât şi electronic. În cel din urmă caz, candidaţii completează, semnează şi depun/transmit electronic inclusiv o declaraţie-tip în care se menţionează faptul că au luat cunoştinţă că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei poate modifica, după caz, nota iniţială, prin creştere sau descreştere. Pentru candidaţii minori, declaraţia-tip este semnată şi de către părinţii/reprezentanţii legali ai acestora.

Rezultatele finale, după soluţionarea contestaţiilor (3-4 septembrie), vor fi comunicate sâmbătă,
5 septembrie.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite