Râmnicenii vor circula cu autobuze noi. Societatea ETA S.A va recepţiona cele opt mijloace de transport public în luna octombrie
0
Societatea ETA S.A. din Râmnicu Vâlcea va achiziţiona opt autobuze noi în valoare totală de 5 600 000 lei, fără TVA. Recepţia finală a mijloacelor de transport în comun ar putea fi programată în luna octombrie.
Potrivit conducerii societăţii de transport public din Râmnicu Vâlcea, săptămâna viitoare va avea loc pre-recepţia autobuzelor. Atunci. reprezentanţii ETA se vor întâlni cu cei ai firmei care a câştigat licitaţia pentru achiziţionarea autovehiculelor.
Autobuzele sunt produse la comandă şi au o capacitate de 94 de locuri. Persoanele cu dizabilităţi vor putea circula şi ele cu aceste autobuze întrucât producătorul a prevăzut şi un spaţiu pentru fotoliul rulant şi rampă manuală.
Maşinile sunt produse în China şi au o garanţie de 3 ani, perioada de funcţionare fără reparaţii generale fiind de 8 ani.
Pentru achiziţionarea acestor mijloace de transport, societatea ETA S.A contractează un împrumut de pe piaţa bancară. 30 % din garanţia cerută de bancă va fi garantată de primăria Râmnicu Vâlcea