Agenţia de Şomaj face concurenţă serviciilor secrete: şomerii din Vâlcea vor fi monitorizaţi non-stop

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Începând cu 2016, şomeri din judeţul Vâlcea vor fi monitorizaţi non-stop cu ajutorul unui soft. Funcţionarii din cadrul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Vâlcea vor putea afla informaţii despre veniturile pe care le obţine un şomer doar cu un simplu click.

În fapt, funcţionarii AJOFM Vâlcea vor putea accesa oricând bazele de date ale unor instituţii precum ANAF, Casa Judeţeană de Pensii, Inspectoratul Teritorial de Muncă, Agenţia Judeţeană pentru Prestaţii Sociale, Oficiul Comerţului, Poşta Română sau Institutul Naţional de Statistică, pentru a afla informaţii despre o persoană care primeşte indemnizaţie de şomaj. Monitorizarea are drept scop, printre altele, eliminarea situaţiilor când un cetăţean realizează venituri suplimentare incompatibile cu statutul de şomer indemnizat. 

“Vom avea acces permanent la baza de date a acestor instituţii şi vom fi atenţionaţi de soft ori de câte ori o persoană va fi angajată la o anumită firmă, va realiza venituri suplimentare ori va primi pensie.  De asemenea, softul ne va atenţiona când o personă se înscrie la facultate sau urmează un curs de calificare. Teoretic, doar noi şi serviciile secrete vom avea acces la toate datele”, a declarat Gabriel Albinaru, director executiv AJOFM Vâlcea. 

Softul nu este programat doar să identifice rapid  un şomer care încearcă să păcălească statul, ci şi să recupereze banii rapid. 

“Vom avea un modul de executare silită a celor care încasează necuvenit indemnizaţia de şomaj. Atunci când aplicaţia depistează o persoană care a realizat venituri incompatibile cu calitatea de şomer indemnizat va genera şi un document prin care ne anunţă că persoana X a încasat nişte bani”, a mai spus Gabriel Albinaru.

Sistemul implementat de AJOFM Vâlcea este unic în ţară şi va putea fi folosit începând cu 1 ianuarie 2016. Partea bună pentru şomerii vâlceni este că, odată implementat acest soft, vor putea accesa de acasă o bază de date a instituţiei cu privire la cursurile de formare profesională care se organizează, locurile de muncă vacante, data când Agenţia va vira indemnizaţia de şomaj sau ziua când sunt programaţi la viză. 

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite