Şi, totuşi, care au fost mai civilizaţi: dacii sau romanii. Cum s-a tranşat marea confruntare între culturile total diferite
0
Momentul confruntării dintre daci şi romani a fost ciocnirea a două civilizaţii cu seturi de valori şi caracteristici profund diferite, o naţie urbană pe de o parte, care avea deja tehnici de încălzire a locuinţei prin pardoseală şi armată profesionistă, şi, pe de altă parte, un popor care trăia predominant în aşezări rurale, dar viteaz până la sacrificiu dacă circumstanţele o cereau.
„Confruntarea dacilor cu romanii a fost o ciocnire între două civilizaţii care aveau carateristici diferite, seturi de valori proprii, puteri economice şi militare diferite. O confruntare între o civilizaţie preponderent urbană, cea romană, şi una rurală, cea dacică, ceea ce nu înseamnă un lucru rău, ci un alt mod de a se raporta la lume şi la mediul înconjurător. Ce este cel mai interesant este faptul că, din această confruntare, s-a născut, după câteva sute de ani, printr-un proces lent şi natural, un nou popor, poporul român“, sintetizează arheologul Bogdan Ciupercă, de la Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova, „întâlnirea“ dintre daci şi romani.
Cele două războaie daco-romane din 101-102 şi 105-106, conduse de Decebal şi Traian, nu au fost, nici pe departe, punctul zero al întâlnirii dintre cele două civilizaţii. Dacii şi romani erau de mult timp în contacte economice, atestate de descoperirile arheologice de pe teritoriul ţării noastre, dar şi în relaţii de alianţă, dovadă pacea avantajoasă încheiată de Decebal cu împăratul Domiţian, în anul 89, după o primă încercare a romanilor de campanie în Dacia.
Dorinţa romanilor de a-şi consolida graniţele şi incursiunile pline de răzvrătire ale lui Decebal au dus, într-un final, la marea confruntare dintre cele două civilizaţii. Tendinţele de a exacerba sau, dimpotrivă, de a minimaliza, importanţa uneia sau a alteia dintre cele două culturi ajunse în conflict fac, în epoca modernă, obiectul unor curente naţionaliste şi, de multe ori, a unor istorii alternative.
Arheologul Bogdan Ciupercă FOTO Dana Mihai
„Pe de o parte, de la romani avem numeroase izvoare arheologice, inclusiv scrise, pe când în cazul dacilor, izvoarele istorice sunt destule de sărace. Dacii nu au produs surse scrise, iar mărturiile despre ei sunt doar din contacul cu alte civilizaţii, adică o istorie incompletă. Suntem în faţa unui puzzle imens, pe care nu îl vom termina niciodată, dar în care fiecare nouă piesă ne ajută să mărim imaginea de ansamblu. Misiunea noastră este să decodificăm informaţiile rămase şi să înţelegem cum acţionau, cum gândeau aceste popoare, să încercăm să ne explicăm de ce făceau ceva şi nu altceva. Marele pericol este să aplicăm seturile de valori de astăzi şi comportamentul nostru, pe trecut“, spune Bogdan Ciupercă.
Un stat puternic centralizat versus un stat fragil
Cercetătorii din domeniu susţin că a compara cele două civilizaţii este similar a pune în balanţă merele cu perele, perspectiva corectă fiind, de fapt, modul distinct de abordare al administraţiei, economiei, politicii, religiei etc, al celor două popoare.
Astfel, la momentul „întâlnirii“, romanii aveau un stat puternic centralizat, cu o foarte bună administrare, experienţă dobândită în lungul timp al expansiunii teritoriale de la un singur oraş de pe colinele Romei până la Imperiu. În faţa unor realităţi inerente, romanii au fost nevoiţi să-şi dezvolte un bun spirit de organizare care să le permită să ţină sub control teritoriile cucerite. Disciplina a atins toate domeniile statului roman, de la economie, până la administraţie, armată sau infrastructură.
Fotografie a unui sistem de încălzire prin pardoseală, prin instalaţie cu hypocaust, descoperită în castrul roman din Drajna, Prahova. FOTO expusă la Muzeul de Istorie şi Arheologie Prahova
Pe de altă parte, dacii nu au avut continuitate în menţinerea unui stat centralizat. Modelul statului dac era al unor triburi care se uneau ca stat în jurul unei personalităţi puternice, cum a fost Burebista. „Un exemplu concludent este faptul că, după asasinarea împăratului Iulius Cezar, în 44 î.Hr., Imperiul Roman a continuat să meargă mai departe la fel de puternic şi fără schimbări, pe când, după asasinarea lui Burebista, statul dac se dispersează, pentru a se reuni sub Decebal, în faţa pericolului roman. Un astfel de stat este caracterizat de o anumită fragilitate“, explică arheologul Bogdan Ciupercă.
Inginerii orăşeni versus agricultorii şi meşteşugarii din satele dace
Provocările diferite ale celor două state şi-au pus amprenta şi asupra îndeletnicirilor celor două popoare. Pentru a stăpâni Imperiul, romanii au fost preocupaţi să dezvolte infrastructura din provinciile cucerite, creând o reţea de drumuri care să faciliteze schimbul de mărfuri, oameni şi informaţii. Inginerii romani construiau permanent, forţa de muncă fiind asigurată, pe timp de pace, de armata profesionistă a imperiului.
„Păstrând proporţiile, romanii au inventat autostrăzile, drumuri cu staţii de poştă şi distanţe măsurate exact. De asemenea, au creat mortarul hidraulic, cimentul, iar realizările lor în acest domeniu au străbătut vremurile. Spre exemplu, cupola Panteonului din Roma a fost cea mai mare construcţie din beton existentă în lume până în secolul XX. Romanii au fost o civilizaţie preponderent urbană, cu locuinţe dotate cu toalete şi, frecvent, cu încălzire prin pardoseală. Cei care nu-şi permiteau toalete puteau merge gratuit la băile publice din oraşe, în terme. Au fost realizări izvorâte tot din necesitate. O concentraţie atât de mare de oameni în oraşe predispunea la boli, iar o igienă adecvată împiedica răspândirea acestora“, explică arheologul ploieştean.
De altfel, un mare merit al romanilor, recunoscut de istorici, a fost acela că au preluat, de la popoarele cu care au interacţionat, tot ce a fost mai bun şi apoi au îmbunătăţit aceste invenţii.
Dacii, în schimb, aveau o cu totul altă formă de organizare. În marea lor majoritate, trăiau în sate simple, nefortificate. Aveau locuinţe de suprafaţă, cu stâlpi de lemn şi vetre interioare, cu pereţi realizaţi din nuiele şi apă cu lut, ceea ce astăzi denumim drept paiantă. Descoperirile arheologice nu sunt foarte spectaculoase în privinţa inventarului arheologic al acestor locuinţe, iar cercetările de până acum nu au confirmat existenţa unor drumuri sistematizate.
Inventar dintr-o aşezare dacică, din Gura Vitioarei, Prahova, datat sec I î.Hr - sec I d.Hr
Mai complexe erau davele, aşezări fortificate, cu funcţii economice, politice şi militare, adevărate „puncte de observaţie“ ale unor teritorii anume. Superlativul ingineresc al dacilor a fost, la momentul ciocnirii cu romanii, Sarmizegetusa Regia, cea mai mare dintre fortificaţiile dacice şi cel mai important centru militar, religios şi politic al statului, centrul strategic al sistemului defensiv din Munţii Orăştiei.
Dacii erau cunoscători ai metalurgiei fierului, aveau arme din fier de bună calitate, pluguri, dar şi multe alte obiecte. Ocupaţiile de bază erau cele rurale: agricultura, cultivarea viei, albinăritul, iar stilul de viaţă era unul tradiţionalist şi conservator.
Armata profesionistă romană versus armata dacilor
Într-o epocă în care reglarea conflictelor se făcea, preponderent şi indiferent de popor, prin violenţă, constrângeri şi incursiuni de jaf, existenţa unei armate puternice era un argument de putere. A fost şi motivul pentru care Imperiul Roman a profesionalizat armata, având permanent la dispoziţie zeci de mii de oameni disciplinaţi, antrenaţi, bine echipaţi şi instruiţi. Pe timp de pace, soldaţii erau folosiţi pentru ridicarea construcţiilor, iar lor li se datorează, pe lângă formarea imperiului, marile poduri, porturi şi drumuri ale Antichităţii.
Erau atât de avansaţi încât fiecare legiune avea propria ştampilă pe care o aplicau pe cărămizile fiecărei construcţii şi care astăzi sunt izvoare arheologice extrem de precise.
Cărămidă cu ştampila unităţilor militare cantonate în castrul roman de la Drajna de Sus, Prahova. FOTO Dana Mihai / Muzeul de Istorie şi Arheologie Prahova
În lipsa unui stat centralizat, dar avantajaţi de condiţii geografice strategice, dacii nu aveau o armată permanentă. Exista un număr redus de oameni care formau un fel de gardă permanentă a al elitei politice. De aceea, sistemul prin care erau recrutaţi la luptă era oarecum similar celui din Evul Mediu când un boier era obligat să vină la luptă cu un anumit număr de oameni de pe pământurile sale. Luptătorii se antrenau între conflicte şi exista şi un fel de auto-antrenament, pentru că majoritatea dacilor practica vânătoarea, o ocupaţie solicitantă fizic, care le punea la încercare abilităţile şi îi călea pentru luptă.
„Erau viteji, foarte buni luptători şi i-au ridicat lui Traian numeroase probleme în cele două războaie. Confruntările au fost deosebit de violente, iar ambele tabere au înregistrat pierderi mari“, spune arheologul Bogdan Ciupercă.
Inclusiv împăratul Traian a glorificat vitejia dacilor. După victoriile din Dacia, acesta a poruncit 135 de zile de sărbătoare în întreg Imperiul şi a comandat execuţia a numeroase statui de daci care au fost amplasate la Roma şi în care aceştia sunt reprezentaţi extrem de viteji şi impunători. „În acest caz, putem vorbi despre un PR foarte bun al lui Traian. Statuile au o explicaţie ideologică, dacă glorifici inamicul, înseamnă că victoria împotriva lui a fost cu atât mai grea, iar meritul tău cu atât mai mare. Dar în mod clar putem vorbi despre o vitejie a dacilor până la sacrificiu dacă circumstanţele o cereau“, explică arheologul.
O moştenire valoroasă
Ulterior cuceririi romane, teritoriul locuit de daci a cunoscut o mare prosperitate, schimburile economice fiind deosebit de intense. Conflictul sângeros a fost urmat de o perioadă de acalmie, iar Dacia Traiană a fost cunoscută şi sub numele de Dacia Felix, perioada începerii formării poporului român.
„Practic, pe locul în care au trăit dacii şi peste care au venit romanii au apărut românii. Au fost două civilizaţii despre care mai avem multe de aflat, dar de la care ne-au rămas, în mod cert, câteva monumente importante, cu care ne mândrim oriunde în lume. Ca şi în cazul artizanilor acestora, nu le putem pune în balanţă. Despre care să spui că este mai valoros?“, concluzionează arheologul Bogdan Ciupercă.
Vă mai recomandăm
Se încarcă comentariile...
