Un elev din Argeş  a fost băgat în spital de colegi după o încăierare în clasă. Unul dintre minorii agresori s-a ales cu dosar penal

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un elev de 16 ani de la Liceul Agricol Constantin Dobrescu din Curtea de Argeş s-a ales cu o fractură şi mai multe vânătăi după ce a fost agresat de doi colegi. Poliţia a deschis dosar penal pentru lovire şi alte violenţe.

Incidentul a avut loc marţi, în pauza dintre ore, chiar în sala de clasă în care învăţau cei trei. Când spiritele s-au încins, băiatul a fost pus la podea de cei doi colegi.

"Poliţiştii din cadrul Poliţiei Curtea de Argeş au fost sesizaţi de cadrele didactice cu privire la un incident petrecut în urma unui conflict spontan între trei elevi. Unul dintre elevi a fost împins şi a căzut. Împreună cu mama sa, s-a deplasat la spital pentru investigaţii. În urma investigaţiilor, s-a stabilit că elevul are o fractură de os metacarpian (la unul dintre degete), a precizat, pentru Adevărul, Florin Popa, purtător de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Argeş.

Elevul care l-a împins pe băiat s-a ales cu dosar penal, deşi are doar 16 ani.  

 "Având în vedere existenţa unor vătămări s-a întocmit dosar penal, conform articololul 192, pentru infracţiunea de lovire şi alte violeţe pe numele elevului care l-a împins", a mai declarat purtătorul de cuvânt al IJP Argeş.

Conducerea şcolii a deschis o anchetă. "În privinţa unei eventuale răspunderi disciplinare a cadrelor didactice, aspectul acesta va fi stabilit în urma unei anchete interne. Dacă există ceva mai mult decât o abatere disciplinară ni se va comunica", a mai precizat Florin Popa.  

image

 Incidentul a avut loc la Liceul Agricol Constantin Dobrescu din Curtea de Argeş

Piteşti

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite