Suferinţele scriitoarei care a fost închisă de comunişti la 67 de ani şi care avea 39 de kilograme la eliberare

Autoare a unui apreciat jurnal al Primului Război Mondial şi fiică a unui mare proprietar funciar, avocat şi senator, Anella Robănescu a avut o viaţă demnă de un roman. A cunoscut foametea în timpul războiului, în timpul căruia casa i-a fost ocupată de un prinţ bavarez, iar la 67 de ani a fost întemniţată de comunişti, sub pretextul uneltirii împotriva regimului. La eliberare, după cinci ani la Jilava şi Miercurea Ciuc, avea doar 39 de kilograme.

Anella Robănescu s-a născut în 1891, la Câmpulung Muscel. A fost fiica lui Nicolae Crassan din Câmpulung, cel care a fost judecător de instrucţie, avocat, mare proprietar funciar, senator şi deputat conservator, fiul lui Costache Crasan şi a Irinei Gheorghescu-Protopopescu, originară din familie de moşieri din Buzău. În 1919 se căsătoreşte cu Mitiţă Robănescu din Bucureşti, inspector general silvic, originar din judeţul Dolj şi au avut doi copii: Nicolae (medic chirurg pediatru) şi Ana Irina, căsătorită cu Ruse Nedelea.

În 2015, la Editura Vremea din Bucureşti a apărut volumul semnat de Anella N. Robănescu, Jurnal de război (1916-1918). Amintiri din viaţa mea, ediţie îngrijită de Ruse Nedelea, ginerele autoarei. Acest volum aduce în prim-plan viaţa familiei Crassan din Câmpulung-Muscel prinsă în atmosfera Primului Război Mondial (1916-1918), refugiul în Moldova, la Iaşi şi apoi la Botoşani, revenirea după război la Câmpulung, date biografice/genealogice despre familiile Crasan din Câmpulung şi Gheorghescu-Protopopescu din Buzău.

Anella Robănescu notează în jurnalul său detaliile unei epoci sângeroase, dinamice şi tulburătoare, care a marcat spiritele românilor. În Moldova liberă, viaţa refugiaţilor chiar de condiţie bună nu a fost deloc roz, întreaga regiune fiind ameninţată de tifosul exantematic şi de o serie de lipsuri. „Viaţa e din ce în ce mai grea. Grija de boli, mai ales de tifosul exantematic, şi lipsa de alimente ne înfioară“, nota Anella în jurnalul său. Jurnalul este o consemnare sârguincioasă a evenimentelor politice şi militare, autoarea conspectându-le din presa vremii, foarte bine periată de cenzura militară, care permitea publicarea veştilor bune, cele negative fiind pur şi simplu inexistente. Interesantă şi plină de autenticitate este descrierea situaţiei încordate care a cuprins Moldova românească în vara anului 1917, când au avut loc celebrele lupte de la Mărăşeşti-Mărăşti-Oituz, incertitudinea care domnea în spatele frontului pe măsură ce toate trupele româneşti disponibile au fost trimise pe front pentru a suplini debandada celor ruse. În acest context, al nesiguranţei, şi în zona frontului rus din Bucovina, tatăl său a mutat familia de la Botoşani mai la sud, în aparent feritul Huşi.

Casa familiei, ocupată de un prinţ din Bavaria

Anul 1918 a fost unul plin de evenimente care sunt consemnate cu multe detalii. Anella Robănescu consemnează mersul negocierilor pentru armistiţiu şi apoi dureroasa Pace de la Buftea, care i-a permis familiei să revină acasă, la Câmpulung. La 8 martie 1918 consemnează şi începerea întoarcerii prizonierilor de război români din Germania care supravieţuiseră calvarului (mulţi fiind folosiţi la diverse lucrări de fortificare a Frontului de Vest, unii murind în condiţii oribile). Din nefericire, jurnalul se sfârşeşte abrupt în aprilie 1918, când s-a semnat Pacea de la Buftea, eludând partea cea mai interesantă a anului. Care este întregită doar parţial de partea a doua a volumului. Primind aprobarea autorităţilor germane de ocupaţie, familia autoarei a revenit la Câmpulung în august 1918, după ce trei luni a suferit de foame în Moldova, mâncând numai fasole.

După cum spune în Jurnal Anella Robănescu, casa era ocupată şi de un prinţ - ofiţer bavarez, ”care le trimitea fetelor din familie invitaţii la aperative, care constau în tartine cu pâine neagră, proaspătă şi slănină afumată, peste care se mai adăuga un strat de carne de conservă, bine condimentate cu piper şi mărar”. Când au aflat de semnarea armistiţiului, la 11 noiembrie 1918, bavarezii au fost foarte fericiţi, prinţul lăsându-le cheile înainte de plecare pentru a preîntâmpina jefuirea casei.

„E de necrezut cum au putut suferi oamenii de la... oameni!”

Anella Robănescu a avut o existenţă liniştită în perioada interbelică, cel puţin în prima parte, până în 1931, când i-a murit soţul, inspector silvic general, lăsând-o cu doi copii mici, fiind obligată să trăiască din pensie şi resursele pe care le genera o moşie din judeţul Buzău şi din chiria casei din Câmpulung, ea stabilindu-se definitiv cu copiii la Bucureşti. A vândut casa de la Câmpulung şi a cumpărat una de vacanţă la Balcic, În 1945 a pierdut moşia de 75 de hectare din Buzău, aceasta fiind naţionalizată. În 1958, la vârsta de 65 de ani, Anella Robănescu a fost arestată, fiind întemniţată sub des folositul pretext de uneltire contra regimului, fiind eliberată după cinci ani petrecuţi în închisorile Jilava şi Miercurea Ciuc. La eliberare, după ce fusese graţiată în 1963, cântarea doar 39 de kilograme. A avut totuşi o viaţă lungă, murind la 92 de ani în 1983.

Amintirile Anellei Robănescu, menite a întregi portretul jurnalului, au fost scrise în anul 1973 şi moştenitorii au avut noroc ca ele să nu fie descoperite de Securitate, care nu putea tolera astfel de păreri. „Noroc că aţi terminat studiile înainte de ocupaţia rusească“, scrie ea la final, „altfel nu aţi mai fi avut dreptul la învăţătură. Eu am plătit cu închisoarea o faptă creştinească, de ajutor moral şi material, oferind adăpost unui om care era fugărit şi fugea de urgia care se abătuse asupra noastră, a tuturor. Dumnezeu m-a ajutat să rezist groaznicului regim al închisorii, al umilinţei şi decăderii umane, despre care nu se va scrie niciodată aşa cum a fost şi cât este de necrezut cum au putut suferi oamenii de la... oameni!“.