Preşedintele Societăţii Române de Pediatrie: „Cine este împotriva vaccinării nu este normal la cap. Toată lumea să-şi vaccineze copiii“

Publicat: 05.03.2016 15:49

Ultima actualizare: 06.08.2022 10:28

Profesorul doctor Marin Burlea, preşedintele Societăţii Române de Pediatrie şi şeful Clinicii de Gastroenterologie de la Spitalul de Copii „Sfânta Maria“ din Iaşi, vorbeşte despre cei mai firavi dintre pacienţi, copiii, şi despre nevoile lor.

Profesorul Marin Burlea, preşedintele Societăţii Române de Pediatrie şi şeful Clinicii de Gastroenterologie de la Spitalul de copii „Sfânta Maria” din Iaşi, a arătat pentru „Adevărul de Weekend” că toate patologiile întâlnite la copil sunt urgenţe pentru că ele pot evolua spre un sfârşit nefast. Pediatrul, medic primar gastroenterolog, a mai explicat că discuţia pro sau anti vaccinare este total greşită, întrucât niciun studiu bine întemeiat nu a arătat legătura dintre vaccinare şi apariţia unor boli. În opinia medicului, vaccinarea este cea mai bună metodă de prevenţie pe care părinţii trebuie să şi-o asume, astfel încât să nu-i refuze copilului un drept fundamental, cel la sănătate.

„Weekend Adevărul“: De ce aţi ales să practicaţi pediatria?

Prof. dr. Marin Burlea: În primul rând pentru că provin dintr-o familie cu patru copii. Ne-am crescut unul pe altul şi ne-am ajutat unul pe altul. Copilăria mea a fost marcată de doi medici. Primul era din comuna mea, din sectorul agricol Ilfov. Era un doctor de familie, Gutman se numea, care era tânăr, înalt, subţire, extrem de modest şi el m-a consultat pe mine. M-am uitat cât devotament punea, cât de sobru era şi cât de bine îşi făcea treaba. M-a impresionat şi am spus că asta vreau să fiu şi eu. Un doctor cu geantă care merge acasă la copii. Al doilea medic era fratele tatălui meu, un chirurg toracic eminent care lucra la Iaşi. Când venea pe la noi era o autoritate, avea un anumit prestigiu determinat de profesia de medic. Datorită lui am ajuns în Iaşi la un liceu foarte bun, Colegiul Naţional „Mihai Eminescu“, unde am avut profesori foarte buni care mi-au insuflat apropierea de oameni. De asta am ales pediatria, o profesie în care lucrezi cu cele mai gingaşe, inocente şi delicate fiinţe. Faptul că lucrezi zi de zi cu copii îţi menţine zâmbetul mai multă vreme pe chip, nu te deprimă, nu te întristează şi-ţi sădeşte un fel de optimism care te face să continui.

„Copilul este un organism incomplet“

Care sunt cele mai frecvente afecţiuni specifice copilului?

Dacă ar fi să ne luăm după statisticile realizate la nivel mondial, afecţiunile respiratorii sunt pe primul plan. După aceea, sunt unele boli infecţioase, o serie de afecţiuni gastrice, tumorile şi accidentele de joacă sau de circulaţie. La noi, fiind o clinică de gastroenterologie, întâlnim în proporţie de 60% boli digestive şi 40% – altă patologie de pediatrie generală.

Ce ne puteţi spune despre evoluţia bolilor întâlnite la copii?

Maestrul meu, profesorul Marcel Burdea, spunea de multe ori că pediatria este o mare urgenţă. Evoluţia oricărei boli întâlnite la copil poate fi imprevizibilă. Cine a practicat această profesie ştie că un copil acum se joacă şi peste două ore poate fi mort. Reactivitatea particulară a copilului face ca majoritatea bolilor, aparent medii sau uşoare, să aibă un potenţial de agravare. Copilul este un organism incomplet. Este un organism în care mecanismele diverse, inclusiv la nivelul sistemului nervos, nu sunt finisate. Un copil este caracterizat de hiporeactivitate. De exemplu, dacă un sugar prematur nu a mâncat un prânz la trei ore, poate face o hipoglicemie şi moare. Din acest punct de vedere, în pediatrie, nu se poate pune problema să facem planificări.

Nu putem spune că internăm atât cât avem capacitate şi pe restul îi chemăm după, pentru că, dacă trimiţi acasă un copil din categoria 0-1 an, îţi asumi o mare responsabilitate. Pe drum, mama poate să sară un prânz. Atunci, copilul poate face o hipoglicemie şi moare. Sau pot apărea crize legate de insuficienţa calciului în organism. Dereglările din cauza calciului sau a fosforului pot genera crize cu evoluţie fatală. Daca ar fi să definim ce înseamnă urgenţă maximă la sugar şi la copil mic, ea presupune coma, deshidratarea severă prin boala diareică acută sau prin vărsături, insuficienţă respiratorie severă. Laringita în sine este o mare urgenţă, pentru că, pe fondul prevalenţei vagale din timpul nopţii, copilul poate să facă un spasm laringian cu evoluţie către deces.

Care este rolul alimentaţiei la sân în creşterea unui copil?

Alimentaţia la sân este o datorie sacră a societăţii şi un drept sfânt al copilului. Dacă plecăm de la conceptul că în primele 1.000 de zile se construieşte destinul viitorului adult, în ceea ce priveşte calitatea lui biologică, fizică şi performanţele cognitive, atunci trebuie să avem în vedere tot ce se întâmplă cu femeia gravidă, cum este ea îngrijită, cum este asistată. Bineînţeles, naşterea pe cale naturală este infinit mai bună decât prin cezariană, iar alimentaţia la sân este cea mai bună alimentaţie din lume. Nu s-a descoperit niciun produs egal cu laptele matern şi, din acest punct de vedere, este obligatoriu să se hrănească bebeluşul la sân. La şase luni se face diversificarea prin introducerea unor alimente complementare, dar cu menţinerea alimentaţiei la sân până la 1 an. Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă pentru ţările în curs de dezvoltare, acolo unde ne plasăm şi noi, alimentaţia la sân până la 2 ani. Mamele trebuie să folosească puţine făinoase şi trebuie să urmărească cu atenţie greutatea copilului. Un copil de trei kilograme la naştere îşi dublează greutatea la 4 luni şi şi-o triplează la 1 an. Oamenii se bucură pentru că, în anumite zone din România, noţiunea de frumuseţe înseamnă copil gras, alb, bucălat, fălcos, cu pulpiţe. Este o prostie imensă. Copilul trebuie să fie suplu, să fie reactiv, să fie prezent în mediu. Mamele trebuie să mai aibă în vedere că până la 3 ani, peste 80% din creier, substanţa nobilă – cea cenuşie – şi neuronii sunt în dezvoltare. Dacă copilul până la această vârstă a avut disfuncţii, nu a fost hrănit bine, nu a fost îngrijit bine, a avut boli sau a suferit în timpul vieţii intrauterine, va avea complicaţii pe termen lung. Orice tulburare din această perioadă de 1.000 de zile are efecte devastatoare asupra dezvoltării fizice şi cognitive ulterioare fiecărui adult.

Efectul produselor de curăţat asupra copiilor

În aceşti 25 de ani de când profesaţi aţi pierdut copii?

Bineînţeles. Eu fac endoscopie digestivă şi fac chirurgie endoscopică. Am avut în 25 de ani două cazuri de perforaţii: unul de stomac şi unul de esofag, la copii care au înghiţit sodă caustică sau reziduuri de la producerea săpunului. Aceşti copii fac forme severe de stenoză, cu îngustarea esofagului, când se cicatrizează. Noi le facem dilataţii cu bujii de endoscopie digestivă şi sunt cazuri în care nu ai cum să prevezi, după cicatrizare, dacă peretele esofagian are toate straturile sau dacă este subţire ca foiţa de ţigară. Dacă este subţiat, rezistenţa acolo este mică şi în timpul manevrelor de dilataţie se poate perfora.

Accidentele de acest fel sunt adevărate drame care se consumă în mediul familial, în special în gospodăriile rurale, unde se mai practică producerea de săpunuri prin metode tradiţionale. Din nefericire, părinţii depozitează leşia care rămâne de la producerea săpunului în sticle de răcoritoare şi copilul de vârstă mică bea. Copilul între 1 şi 3 ani, când trece de la staţiunea patrupedă la cea bipedă, îşi modifică orizontul şi se numeşte copilul cercetător. El cotrobăie în sertare, în dulapuri, şi aşa găseşte sticla şi bea. Leşia produce arsuri pe diferite porţiuni ale esofagului şi ale cavităţii bucale, uneori la stomac şi la duoden, imprevizibil de estimat în prima fază. Leziunile interesează mucoasa, dar şi starturile musculare. Din păcate, în România mai sunt nişte zone în care se face acest săpun. În Moldova, pe malul Prutului, prin Teleorman şi prin vestul Olteniei. A mai apărut un produs folosit la curăţarea aragazului care conţine hidroxid de sodiu şi care are efect toxic, după cum la anumite populaţii ce produc căldări de aramă se foloseşte aşa numita apă-tare, care are, la fel, efect coroziv destul de dur.

Citește și: Aglomeraţie la cabinetele medicilor de familie. Vaccinurile primite cu o întârziere de două luni provoacă haos la uşile doctorilor

Ce înseamnă pentru un medic pierderea unui pacient?

Un dezastru. Este un motiv de mare tristeţe. Este un moment în care constaţi că în profesie există limite, că nu eşti tu un semi-zeu care rezolvă tot. Tu trebuie să pleci de la ideea că trebuie să înveţi din eşecuri, dar trebuie să încerci pe cât posibil să nu le ai. În general, trebuie să fii ezitant în ce priveşte diagnosticul şi decizia terapeutică, pentru că, tot maestrul meu spunea, în medicină cine nu are îndoieli este un om pierdut şi nu mai poate progresa. Medicul trebuie să-şi pună mereu problema: este adevărat sau nu. Când emiţi judecăţi cu valoare absolută, eşti un medic pierdut, nu mai poţi progresa. În pediatrie trebuie să fii foarte echilibrat, să măsori de cinci ori şi să tai o dată şi, bineînţeles, trebuie să tratezi fiecare copil de parcă ar fi al tău. Ca să pui diagnosticul corect trebuie să faci minimul necesar ca investigaţii. Eu nu sunt de acord cu cei care asaltează ilogic laboratoarele de analize cu tot felul de investigaţii imunologice sau non-imunologice pentru cazuri care nu necesită aceste investigaţii. Vorbim şi de o presiune din partea părinţilor, dar este şi o tendinţă investigaţionistă. Medicina modernă nu înseamnă numai tehnologie, nu însemană numai investigaţie. Ea mai înseamnă şi fler, şi talent, şi vocaţie. Medicina este o profesie vocaţională. Tu trebuie să poţi gândi, să poţi vedea un bolnav şi să ai abilitatea de a-ţi încărca sertarele minţii cu anumite cazuri şi să acţionezi pornind de la déjà-vu. Atunci tu ai deja în cap construit un diagnostic, pentru că ai mai văzut cazuri similar, şi ştii cum să acţionezi.

„La 18 ani, cântărea 16 kilograme”

Aţi tratat mai multe cazuri de malnutriţie. Cum au evoluat?

Unii pacienţi aflaţi în situaţii dramatice îmi provoacă o tristeţe imensă şi un sentiment de regret pentru că nu pot să fac mai mult pentru populaţia săracă din Moldova. În satele moldoveneşti se consumă adevărate drame. Moldovenii, conform comportamentului demografic ancestral, sunt iubitori de familie şi îşi întemeiază familii cu mulţi copii. Din păcate, foamea şi sărăcia le provoacă o dezumanizare, o înstrăinare. Relaţiile intrafamiliale sunt alterate şi uneori toxice. De exemplu, o fetiţă de la Câmpulung Moldovenesc a trăit într-un astfel de mediu toxic în care mama, cu o boală psihică gravă, nu-şi efectua tratamentul. Mama a făcut o fixaţie pe fetiţa aceasta care avea 18 ani şi o considera sugar, motiv pentru care o alimenta cu lapte de capră. Fata a ajuns la un grad de distrofie şi de denutriţie imens. La 18 ani, cântărea 16 kilograme, avea jumătate din cutia craniană fără păr şi dinţii distruşi complet. Copila avea o stare de somnolenţă şi depresie din cauza faptului că, din punct de vedere energetic, era sub orice nivel credibil, iar hemoglobina era de doar 2%, valoare incredibil de mică. Pacienta dezvoltase o anemie foarte severă pentru că laptele de capră facilitează anemia întrucât nu are acid folic. Adina a fost echilibrată la noi şi apoi a fost scoasă din mediul familial şi dusă într-un centru de plasament din judeţul Suceava. S-a ataşat foarte mult de acest centru. La început plângea să nu o ducem acasă din spital, iar recent, când a revenit la consultaţie, plângea să o ducem la centru pentru că-i place acolo.

La câteva luni după internarea Adinei, a ajuns la dumneavoastră şi Florentina. Ea în ce stare era?

Flori este o fetiţă din judeţul Vaslui, care provine dintr-o familie cu mai mulţi copii. Ea era hrănită cu pufuleţi şi apă. Când a ajuns la noi, avea 5 kilograme la 4 ani şi şapte luni, or asta înseamnă greutatea de la 3 luni. Noi nu-i acordam şanse de supravieţuire, dar organismul ei a luptat incredibil. După o perioadă de reechilibrare, de regim cu preparate hipercalorice de lapte, a crescut foarte repede. Flori a avut, practic, filmul vieţii rupt la 3-4 luni şi a intrat într-un soi de hibernare. Din fericire, în organismul ei nu s-a degradat nimic şi după 4 ani şi şapte luni, firul vieţii s-a reînnodat. Când a ajuns în spital, nu pronunţa niciun cuvânt, nu cunoştea pe nimeni, nu vorbea, nu făcea nimic. Era paralizată pe jumătate de corp. Prin proceduri de nutriţie, gimnastică, consiliere psihologică a început să aibă achiziţii cu un ritm ameţitor, iar acum merge la grădiniţă. Toată lumea o iubeşte pentru că este o fetiţă foarte deşteaptă. Are reactivitate perfectă şi nu este un copil cu handicap, deşi, practic, a fost aproape cinci ani în hibernare, într-o limitare metabolică în ceea ce priveşte adaptarea organismului pentru supravieţuire. Nici în literatura de specialitate nu există aşa ceva. De curând, tatăl natural şi-a dat semnătura pentru ca Flori să fie adoptată de un medic rezident de pe secţia noastră.

Mamele îşi dau interesul să-şi îngrijească adecvat copiii?

99% din părinţi îşi iubesc copiii. Este, pe de o parte, dragostea sângelui şi, pe de altă parte, evoluţia nefavorabilă a natalităţii, care face ca toată lumea care are unul sau doi copii să şi-i dorească cu adevărat şi să-i iubească pe măsură. În ultimii ani constat că părinţii nu se mai dezlipsesc de copii. Dacă vin cu ei în spital, ori vor să stea cu ei, ori vor să-i ia acasă, pe spitalizare de zi. În acelaşi timp, văd că se ocupă de copii, se informează. Eu cred că legătura dintre părinţi şi copil este în progres.

Faptul că părinţii se informează a provocat şi valul antivaccinare.

Este o prostie. Pe de o parte, nu tot ce este pe internet este în regulă, pentru că nu ştii sursa. Pe de altă parte, cine este împotriva vaccinării nu este normal la cap, pentru că au fost cazuri recente de difterie în Spania, cazuri de poliomielită, boli ce pot fi prevenite prin vaccinare. Nu poţi să te joci cu viaţa pentru că unii spun că, dom’le, dacă de la vaccin s-a produs nu ştiu ce tulburare, inclusiv autism? Pentru că aici ajunge discuţia. Nu are nicio legătură. Toată lumea trebuie să-şi vaccineze copiii. Schema naţională trebuie realizată integral şi, în plus, trebuie efectuată vaccinarea pentru rotavirus şi în mod foarte special cea antipneumococică cu tulpină polivalentă, pentru că aceasta scuteşte familiile de bolile sezonului rece. ;