Petrache Lupu şi miracolele care au zguduit România: ce i-a spus Dumnezeu, „moşul cu barbă albă până la brâu”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ciobanul Petrache Lupu a devenit în anii 1930 unul dintre cele mai populare personaje ale vremii. A fost cunoscut drept omul care l-ar fi văzut pe Dumnezeu, iar locul întâlnirii neobişnuite a atras milioane de români, încrezători în miracole. Ziarele interbelice se întreceau în a prezenta evenimentele neobişnuite al cărui erou a fost tânărul peltic cu care „defilau” mai marii bisericii şi oamenii politici.

Satul Maglavit din sudul Olteniei a devenit la sfârşitul anilor 1930 cel mai mare loc de pelerinaj al românilor, după ce un tânăr cioban, pe numele său Petrache Lupu, i-ar fi spus preotului că l-ar fi văzut pe Dumnezeu.

Întâmplarea s-a petrecut „La buturugi”, într-o pădurice din preajma Dunării şi a fost exploatată intens de presa interbelică, dar şi de autorităţile locale, politicieni şi reprezentanţii Bisericii. În prezent, în apropiere de locul cunoscut ca fiind cel al apariţiei divine a fost ridicată o mănăstire, în a cărei construcţie s-a implicat şi afaceristul George Becali.

Petrache Lupu îşi are locul de veci în curtea mănăstirii din Maglavit, însă nu îl depăşeşte în prezent, ca faimă, pe Arsenie Boca. În anii 1930, zona era un imens loc de pelerinaj, iar faima „minunilor” sale era neîntrecută. Iată câteva dintre miracolele care i-au fost atribuite:

Ar fi stat de vorbă cu Dumnezeu
Petrace Lupu avea 28 de ani când a fost martor al primei minuni din viaţa sa. Era peltic şi suferea de o formă de debilitate. „În ziua de 31 mai 1935, era într-o vineri, trecând Petrache Lupu în dreptul a trei buturugi din pădure, i-a ieşit în cale un moş cu barbă albă şi lungă până la brâu, cu mustăţi foarte lungi şi împreunate cu barba. În loc de îmbrăcăminte avea peste tot numai păr alb ca mătasea, care îi acoperea corpul până la degetele picioarelor, ca un fel de sarică ciobănească. Sta în aer, la vreo souă palme de pământ. De la el venea un miros aşa de frumos cum nu se întâlneşte la nicio floare pe câmp sau în grădină, ceva care aduce cu mirosul de smirnă”, scria medicul Gheorghe Marinescu, membru al Academiei Române, în cartea „Lourdes şi Maglavit”, publicată la Tipografia ziarului Universul în 1936. Petrache i-a povestit preotului din sat că personajul misterios care i-a apărut cu înfăţişarea diafană l-a avertizat că „va fi foc” dacă oamenii nu se îndreaptă în credinţă.

Ar fi început să vindece oameni
Mărturii ale unora dintre miile de oameni care ajungeau zilnic la Maglavit pentru a-l vedea pe ciobanul Petrache Lupu, a cărui faimă era exploatată la maximum de reprezentanţii Bisericii, de presă şi autorităţi, îl prezentau ca pe un om capabil să facă minuni. Bolnavii se vindecau după câteva zile petrecute în preajma sa, informa presa vremii. „Radu Manolescu din Ianca, judeţul Brăila, de 54 de ani, a venit cu mâna şi piciorul drept paralizate. După o şedere de şapte zile la buturugi a plecat vindecat. Costică Trandafir din Coşereni, judeţul Ialomiţa, mut şi surd de 17 ani, dormind o noapte la buturuga mare a început să vorbească perfect. Domnişoara Elena Constantinescu din Constanţa, bolnavă de epilepsie de şapte ani, stând două săptămâni la buturugi s-a făcut sănătoasă”, scria Gheorghe Marinescu.

Profeţiile lui Petrache
Prima profeţie relatată de tânărul cioban ar fi fost auzită la „întâlnirea” cu Dumnezeu. „Va fi foc” dacă oamenii nu se vor îndrepta spre credinţă. Altele au fost trecute de preoţi în contul său. „Nu-ţi fie frică. Să te duci să spui la lume, la părintele, că dacă oamenii nu se potolesc, dacă nu ţin sărbătorile, dacă nu se lasă de rele şi dacă nu vin la biserică, atunci, foc, atunci le rup muncile”, a fost una dintre ele, atribuită lui Petrache Lupu.

A devenit sfânt neoficial
Mulţi dintre pelerinii de la Maglavit au ajuns să îl considere pe Petrache Lupu un om sfânt. „El este numit prea sfântul, rugăciunile le face el, lumea se închină şi îl roagă pe el să intervină la Moşul”, afirma autorul volumului „Maglavit şi Lourdes”. Tânărul nu accepta bani pentru serviciile sale, însă de colectarea donaţiilor se ocupau unii preoţi. În perioada 1935 – 1938, circa două milioane de pelerini au ajuns la Maglavit, potrivit statisticilor vremii. După începerea războiului şi mai ales cu instaurarea comunismului, mitul lui Petrache Lupu s-a stins treptat. În Maglavit, o stradă îi poartă numele, iar în faţa primăriei i-a fost ridicată o statuie din bronz.

image

Vă recomandăm şi:

Cum a fost turnat Arsenie Boca la Securitate: „Se zvoneşte că are darul de a vedea viitorul. Lumea vine nebună la el“

Arsenie Boca a fost în atenţia Siguranţiei şi mai apoi a organelor de Securitate timp de trei decenii, potrivit documentelor din Arhivele CNSAS. Popularitatea şi suspiciunile că acesta ar fi fost un duşman al regimului comunist şi un susţinător al Mişcării Legionare i-au adus necazuri. Zeci de informatori au fost puşi pe urmele duhovnicului, iar notele date de aceştia au fost cuprinse în peste 1.000 de file de dosar.

Minunile făcute de părintele Arsenie Boca în închisoare: „Noaptea, când se ruga, uşile temniţei se deschideau“

Timp de un deceniu, între 1945 şi 1955, părintele Arsenie Boca, considerat în prezent una dintre marile personalităţi ale ortodoxiei, a trecut prin calvarul anchetelor şi al închisorilor comuniste. O serie de mărturii, ale unor foşti apropiaţi ai săi şi al celor care l-au întâlnit în detenţie, sunt păstrate până în prezent. În unele dintre ele, fostul călugăr este descris ca un personaj fabulos.

Suferinţele, explicate ştiinţific de Arsenie Boca: desfrânarea seacă izvorul de vlagă, curvia şi onanismul aduc sterilitate, soţul care nu vrea copii îşi ucide soţia

Părintele Arsenie Boca a devenit în ultimii ani una dintre marile personalităţi ale ortodoxiei române. Sfaturile sale de viaţă au fost publicate într-un număr impresionant de cărţi, iar mormântul său de la mănăstirea Prislop este loc de pelerinaj. Duhovnicul a studiat medicina şi a adăugat învăţăturilor sale despre organismul omului o serie de explicaţii ştiinţifice.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite