Bărbat ridicat de poliţişti de la terasa unui bar după ce a refuzat carantinarea. S-a ales şi cu dosar penal

0
Publicat:
Ultima actualizare:
ARHIVĂ. Sindicatul Europol.
ARHIVĂ. Sindicatul Europol.

Un bărbat care trebuia să rămână în carantină instituţionalizată a fost ridicat de poliţişti de la terasa unui bar, după ce nu a respectat reglementările privind prevenirea răspândirii infecţiilor cu Covid 19.

Joi, în baza unei decizii Direcţiei de Sănătate Publică a judeţului Hunedoara, de confirmare a carantinării instituţionalizate a unui bărbat în vârstă de 39 de ani, din Petroşani, contact direct al unei persoane diagnosticate pozitiv Covid-19, poliţiştii din Petroşani, însoţiţi de echipaj al Ambulanţei, s-au deplasat la locuinţa acestuia, pentru a-l transporta la locul de carantinare.

Bărbatul nu a fost găsit la domiciliu, ci la terasa unui bar din Petroşani, de unde a declarat că refuză să intre în carantină instituţionalizată, motivând că a făcut două teste, iar rezultatul acestora este negativ.

„În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de zădărnicire a combaterii bolilor. În urmă cu două zile, bărbatul de 39 de ani (care ar fi trebuit să se afle în carantină la domiciliu), a fost găsit de poliţişti pe raza municipiului Petroşani şi sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 500 de lei pentru părăsirea carantinării (ocazie cu care a fost informată D.S.P. Hunedoara, pentru a dispune măsurile care se impun)”, a informat Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara.

Poliţiştii recomandă cetăţenilor să respecte măsurile de protecţie sanitară şi de distanţare fizică pentru a-şi proteja propria sănătate şi viaţă, dar şi pentru a-i proteja pe toţi cei din jur.


Mai puteţi citi şi:

Noul coronavirus, situaţia la zi în judeţul Hunedoara. A crescut numărul celor infectaţi cu COVID 19

Alertă COVID 19 în judeţul Hunedoara: ce localităţi riscă să intre în carantină după explozia de infectări

VIDEO Cartier „zguduit” de cheful maneliştilor care au ocupat o stradă din Hunedoara. Reacţia Poliţiei

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite