Un tronson de 4,3 kilometri de drum judeţean a fost asfaltat. Drumul face legătura între satele Vârlezi, Corni, Măcişeni şi Valea Mărului

Un tronson de 4,3
kilometri de drum judeţean a fost asfaltat. Drumul face legătura între satele
Vârlezi, Corni, Măcişeni şi Valea Mărului

Aşa arată drumul judeţean proaspăt asfaltat Foto: CJ Galaţi

În cadrul programului de îmbunătăţire a infrastructurii rutiere judeţene, Consiliul Judeţean Galaţi a finalizat lucrările de asfaltare a unui porţiunide 4,3 kilometri de pe DJ 251G, între localităţile gălăţene Corni şi Măcişeni.

Ştiri pe aceeaşi temă

Au fost realizate lucrări de lărgire a platformei drumului, s-a turnat covor asfaltic, au fost amenajate drumurile laterale pe o lungime de 25 de metri, au fost montate indicatoare rutiere şi au fost făcute marcajele rutiere. De asemenea, pentru colectarea şi evacuarea apelor provenite din precipitaţii s-au amenajat şanturi si rigole. Proiectul a fost executat pe două segmente: între km 6+700 – km 8 +200 şi km 8 +800 – km 11+579.

“Odată cu finalizarea lucrărilor de reabilitare şi modernizare a acestui tronson,  traficul în zonă se desfăşoară mult mai uşor, rapid şi în condiţii de siguranţă, DJ 251 G  fiind una dintre principalele artere  prin care se realizează legătura între vestul şi estul  judeţului Galaţi. De asemenea, vom demara lucrări de asfaltare a încă 1,7 km pe acelaşi drum judeţean. În cel mai scurt timp va fi finalizată asfaltarea a încă 5,2 km de drum judeţean şi urmează să fie implementate alte proiecte de modernizare şi reabilitare a infrastructurii rutiere judeţene ”, a declarat Costel Fotea, preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi    

Valoarea totală a investiţiei este de 10.064.687,46 de lei, finanţarea fiind asigurată astfel:

 - finanţare de la bugetul de stat -9.880.339,87 lei;

- cofinanţare de la bugetul local -184.347,59 lei.

Drumul judeţean 251G face legătura între satele Vârlezi, Corni, Măcişeni şi Valea Mărului.

citeste totul despre: