Trei ilegalităţi, un singur şofer: alcool, lipsa permisului de conducere şi talon expirat de doi ani
0I s-a întâmplat aseară unui tânăr din comuna gălăţeană Lieşti. Acesta a intrat în atenţia organelor de cercetare penală
Ieri seară, în jurul orei 20.30, poliţiştii din cadrul Secţiei 3 Lieşti au oprit pentru control un autoturism condus de un tânăr de 26 ani, din Lieşti.
„Efectuând verificări în bazele de date poliţiştii au stabilit că numerele provizorii erau expirate din luna noiembrie 2011, iar tânărul nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. Mai mult, fiind testat cu aparatul Drager rezultatul a fost de 0.50 mg/l alcool pur în aerul expirat motiv pentru care tânărul a fost condus la Spitalul Municipal Tecuci în vederea recoltării probelor biologice pentru stabilirea alcoolemiei”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Galaţi, Bogdan Cojocaru.
Poliţiştii i-au întocmit tânărului dosar penal.