Deputatul Secară îi face bilanţul premierului Ponta

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Florin Secară este deputat PDL
Florin Secară este deputat PDL

Potrivit acestuia, Guvernul USL nu a accesat nici un ban european în ultimele zece luni de când se află la putere.

Deputatul PDL de Vrancea, Florin Secară, are timp în opoziţie să monitorizeze actuala guvernare. Acesta a făcut un scurt bilanţ al celor zece luni de când primul ministru Victor Ponta a preluat frâiele executivului şi nu a găsit nico realizare în dreptul acestuia.

  "Suntem deja la bilanţul a zece luni de guvernare USL, în care putem afirma cu certitudine că TVA-ul şi CAS-ul nu au scăzut, ci, dimpotrivă, taxele locale s-au majorat, locurile noi de muncă nu au fost create, ci, dimpotrivă, putem să spunem că avem un număr mai mare de şomeri, iar din perspectiva absorbţiei fondurilor europene, "strălucita" guvernare USL a reuşit recordul să atragă zero euro.Mai mult, printr-o slabă acţiune guvernamentală, practic inexistentă, cea mai mare parte a programelor operaţionale derulate în România au fost presuspendate. În prima etapă, reprezentanţii Comisiei Europene au constatat diverse disfuncţionalităţi, au emis recomandări şi au acordat termene de graţie pe fiecare program, în care diversele nereguli să fie remediate. Ce a făcut "cel mai cinstit guvern din România" ca să înlăture disfuncţiile din programele operaţionale? Răspunsul îl ştim cu toţii: nimic!Programele operaţionale în cea mai mare parte sunt astăzi fie presuspendate, fie îngheţate din cauza unor probleme instituţionale grave, iar gradul de absorbţie pe toate componentele financiare postaderare este acelaşi ca în aprilie 2012, respectiv de 11,47%. În privinţa POS CCE, din cei 2,55 miliarde de euro disponibili, România rămâne la acelaşi nivel de 173 milioane de euro, adică 6,7%, iar la POSDRU proiectele derulate de universităţi, şcoli şi fundaţii, le-au adus pe acestea în pragul falimentului şi al imposibilităţii realizării proiectelor. Guvernarea USL nu a fost în stare nici măcar să continue cel mai performant program operaţional - POR - care, graţie Guvernului PDL, a reuşit să acceseze 921 de milioane de euro, din cei 3,7 miliarde, respectiv 25%”, a precizat deputaul Secară prin intermediul unui comunicat de presă.

Acesta i-a solicitat premierului Victor Ponta să nu se plângă de banii alocaţi României la ultimul Consiliu European, în condiţiile în care nu a fost eficient în atragerea fondurilor europene în ultimele luni.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite