De luni, magistraţii intră în vacanţă judecătorească pentru două luni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
In aceasta perioada vor fi solutionate cauzele urgente
In aceasta perioada vor fi solutionate cauzele urgente

Potrivit dispoziţiilor legale în vigoare, în intervalul 1 iulie - 31 august este vacanţă judecătorească, ceea ce implică o restrângere a activităţii.

În perioada amintită vor fi judecate cauzele pentru care legea prevede soluţionarea de urgenţă şi cu celeritate şi cele în care s-a încheiat un acord de mediere, indiferent de obiectul judecăţii.

Cererile de chemare în judecată vor putea fi depuse la compartimentul Registratură al instanţei de luni până vineri, în intervalul orar 10.00 – 12.00.

Arhiva Tribunalului Vrancea va funcţiona potrivit aceluiaşi program de lucru cu publicul.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite