Ce reprezentau „republicile“ pentru Dimitrie Cantemir. „Toată munca lor este păstoritul oilor“
0
De-a lungul secolelor, obştile au însemnat o extraordinară formă de organizare juridico-administrativă a unui teritoriu şi a unei comunităţi, bazată pe dreptul colectiv şi indiviz asupra pământului din respectiva regiune.
Conform studiilor unui mare sociolog, Henri Stahl şi ale unui jurist strălucit, judecătorul Aurel Sava, obştile au însemnat cea mai strălucită formă de democraţie sătească, cu mult timp înainte ca această idee să se aplice la nivelul ţărilor Europei.
Obştea sătească a jucat un rol important în viaţa românilor încă din cele mai vechi timpuri. Ea asigura împlinirea tuturor îndeletnicirilor specifice comunităţilor străvechi. Practic, săteanul avea drept de folosinţă la toate părţile comune ale teritoriului, precum pădure, ape, păşuni, beneficiari fiind toţi membrii obşteni, în drepturi egale.
Aceste structuri s-au format încă de pe vremea geto-dacilor, au evoluat şi s-au dezvoltat până în epoca modernă, reprezentând motorul dezvoltării satelor. Marele cronicar Dimitrie Cantemir le-a numit Republici.
“Prima republică este Cimpulung, în ţinutul Sucevei, împresurat de piscurile unor munţi foarte înalţi. Acest ţinut are cam 15 sate, toate cu obiceiurile şi judecăţile lor deosebite. Uneori primesc şi doi vornici trimişi de la domnie; însă de multe ori îi gonesc afară din ţinut, la câmpie, când aceştia întărâtă cugetele locuitorilor şi se bizuie pe întăriturile ce le-a dat lor firea. Nu se pricep la meşteşugul lucrării pământului cu sapa, fiindcă în munţii lor nu au de fel ţarini; toată munca lor este păstoritul oilor. A doua republică, dar mai mică, din Moldova, este Vrancea, din ţinutul Putnei, la hotarul Valahiei, înconjurat din toate părţile de munţii cei mai sălbatici. Aici sunt douăsprezece sate şi două mii de case şi fiindcă se mulţumesc, ca şi cei din Cimpulung, cu păstoritul, locuitorii nu au ştiinţă despre plug. A treia este Tigheciul, în ţinutul Fălciului, un codru aflat la hotarul cu tătarii din Buceag. Este pavăza cea mai tare a Moldovei, între Prut şi Basarabia”, notează Dimitrie Cantemir în Descrierea Moldovei.
Legenda înfiinţării obştilor
Dacă pentru teoreticienii marxismului socialist obştile au însemnat un material elocvent de propagandă, pentru istorici şi sociologi acestea au reprezentat un veritabil studiu de caz. Legenda înfiinţării acestor obşti este ceva mai simpla, conform poveştilor relatate, timp de sute de ani, de către bătrânii Vrancei.
“Aceştia spuneau că după ce a pierdut o bătălie, Stefan cel Mare a venit în zonă şi a întâlnit o bătrână pe nume Vrâncioaia care l-a omenit şi l-a încurajat să nu se piardă cu firea în faţa duşmanilor. Pe deasupra şi-a chemat cei 7 feciori pe care i-a încredinţat domnului Moldovei. Aceşti 7 tineri au suflat dis-de-dimineaţă în buciume şi au adunat din întreaga Vrance mii de flăcăi curajoşi care au dat speranţă voievodului Stefan că lupta nu e pierdută. După ce a biruit pe vrăjmaşi, domnitorul a dăruit fiecărui fecior al Vrâncioaei câte un munte pe care să-l stăpânească cu familia şi satul lor”, potrivit istoricului Florin Dîrdală.
La rândul său, istoricul focşănean Cezar Cherciu susţine că "fiecare obşte dispunea de un statut juridic, cu drepturi şi îndatoriri pentru membri. Obştile au contribuit la ridicarea bisericilor, a şcolilor, a drumurilor şi dispensarelor".
Dacă sute de ani activitatea obştilor s-a desfăşurat fără nici un regulament, pentru prima dată în istorie statutul acestora a fost legiferat pe baza Codului Silvic din anul 1910, când toate aceste entităţi au fost obligate să-şi aprobe, în şedinţe colective, instrucţiuni şi un cadru oficial de funcţionare. Prin acesta se stabilea modul în care trebuia gestionată averea colectivă, alcătuită din pădure în special, dar şi din fâneţe-păşuni sau goluri de munte, dar şi să împiedice, cât de cât, abuzurile din interiorul lor, unde de multe ori se votau tranzacţii suspecte de material lemnos sau exploatări silvice iraţionale.
Codul Silvic din anul 1910 a încearcat să pună capăt jafului din munţi şi i-a obligat pe obşteni să dea o formă oficială, riguroasă, organizării lor arhaice, întemeiate pe drepturi tradiţionale şi obiceiul pământului. Practic se dorea prin acest cod silvic ca toate hotărârile obştenilor, pronunţate prin glasurile Consiliilor de Administraţie, să fie avizate de către persoane deasupra oricăror bănuieli şi influenţe, teorie care s-a dovedit mai greu de pus în practică, avutul obştilor, pădurile, scăzând an de an ca suprafaţă.
Astăzi, numai în Vrancea funcţionează 29 de obşti, care deţin 64.000 de hectare de pădure, adică o treime din suprafaţa forestieră a judeţului. Acestea funcţionează pe principiul unei societăţi comerciale, astfel încât dacă sunt administrate eficient la sfârşitul fiecărui an membrii obştii primesc o anumită cantitate de lemne şi chiar dividende din profitul obştii. De regulă, sumele de bani pe care le primesc obştenii nu se ridică la mai mult de 200 de lei pe an, iar cantitatea de lemne pentru folosinţă proprie ajunge la cel mult trei metri cubi.
Citiţi şi:
Se încarcă comentariile...
