FOTO Acum 88 de ani, Corneliu Zelea Codreanu şi Elena Ilinoiu şi-au jurat iubire în faţa lui Dumnezeu la Focşani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Elena şi Corneliu Codreanu
Elena şi Corneliu Codreanu

Căsătoria celor doi a avut loc pe data de 14 iunie 1925 la Crângul Petreşti, în prezenţa a peste 100.000 de oameni, organizator fiind generalul Macridescu, în calitate de naş al cuplului.

Focşaniul a fost în 1925 gazda unui eveniment de mare amploare, care cel puţin până în prezent,conform documentelor, nu a avut egal în urbea de pe Milcov.

Aici a avut loc căsătoria comandantului legionar Corneliu Zelea Codreanu cu Elena Ilinoiu, fiica unui funcţionar la Căile Ferate. Deşi nu avea legături cu zona Vrancea, cei doi au dorit să facă nunta la Focşani, evenimentul fiind considerat un exerciţiu de imagine al „Căpitanului” după ce în primăvare aceluiaşi an a fost judecat la Tribunalul Focşani şi achitat în procesul asasinării prefectului de poliţie Manciu.

În memoriile sale, cu titlul “Pentru legionari”, publicate de revista Historia, Corneliu Zelea Codreanu descrie nunta din 14 iunie 1925:

“Am plecat la Focşani cu mama mea, tatăl meu, fraţii, surorile, mireasa şi socrii. Ajunşi acolo, am fost găzduiţi de Generalul Macridescu. Acolo a venit, seara, comitetul de organizare al nunţii şi ne-a spus că totul este aranjat şi că din celelalte oraşe sosiseră peste 30.000 oameni, cari fuseseră încartiruiţi cu toţii, şi că vor mai sosi în timpul nopţii. Că toată lumea din Focşani primeşte cu plăcere să găzduiască pe oaspeţi.A doua zi dimineaţa, mi s-a adus un cal – aşa era programul – şi după ce am trecut călare pe la casa miresei, am pornit în capul unei coloane afară din oraş, la Crâng. Pe marginile şoselei, de o parte şi de alta, era lume, prin copaci erau copii, iar pe şosea veneau în urma mea naşii, în trăsuri ornate, în frunte cu profesorul Cuza şi Generalul Macridescu, Hristache Solomon, Col. Blezu, Col. Cambureanu, Tudoroncescu, Georgică Niculescu, Maior Băgulescu şi alţii. Venea apoi carul miresei cu şase boi, împodobit cu flori. Apoi alte care ale nuntaşilor. În total 2.300 care, trăsuri şi automobile, toate încărcate cu flori şi lume îmbrăcată în costume naţionale. Eu ajunsesem la 7 km. de oraş, în Crâng, şi coada coloanei încă nu ieşise din Focşani .În Crâng s-a oficiat nunta pe o estradă de scânduri, pregătită anume. Erau de faţă între 80-100.000 de oameni. După oficierea slujbei religioase, au început hora, jocurile şi petrecerea. Apoi a urmat masa întinsă pe iarbă verde. Fiecare îşi adusese de mâncare, iar focşănenii avuseseră grije şi pentru lumea venită din alte părţi. Toată această desfăşurare de costume naţionale, de care româneşti, de viaţă şi de entuziasm, a fost filmată”, povesteşte Corneliu Zelea Codreanu. Este de menţionat că la nuntă mirii au purtat costume naţionale albe şi pe cap pirostrii cu crucea în creştet şi svastica pe frunte.

La aproape două luni după nuntă, în cinstea evenimentului, A.C Cuza şi Codreanu au făcut apel la locuitorii din judeţul Putna să vină la Focşani să le boteze băieţii cu numele de Corneliu.

Documentele vremii spun că peste 200 de familii s-au înscris pentru eveniment, dar Guvernul a decretat stare de asediu în oraş şi a împiedicat evenimentul, familia Codreanu reuşind totuşi cu toate impedimentele puse de autorităţi să boteze 100 de copii la Slobozia Ciorăşti.


HISTORIA: "Nunta lui Zelea Codreanu: un exemplu de marketing politic"

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite