Iustin Covei, beizadeaua de judecător care a băgat spaima în Craiova, beneficiar al legii recursului compensatoriu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Iustin Covei, fiul judecătorului Marin Covei, a fost eliberat condiţionat din Penitenciarul Pelendava din Craiova, printr-o decizie judecătorească aprobată pe data de 14 noiembrie.

Tânărul a fost arestat în 2009 pentru infracţiuni informatice şi condamnat în 2015 la 6 ani de închisoare. Covei a fost filmat în timp ce sustragea bani de la un bancomat amplasat lângă sediul Poliţiei Capitalei. Prourorii DIICOT au stabilit că fiul judecătorului Marin Covei, împreună cu alte 17 persoane, au sustras fraudulos din conturi suma de 1 milion de euro.

Iustin Covei este unul dintre beneficiarii Legii Recursului Compensatoriu, nr. 169/2017, care priveşte eliberarea deţinuţilor închişi în condiţii improprii. „Iustin Covei a fost eliberat condţionat înainte de termen din Penitenicarul Pelendava, pe data de 14 noiembrie 2017. A beneficiat de condiţiile Legii 169, dar a şi prestat muncă în cadrul unităţii“, a spus Carmen Urziceanu, purtătorul de cuvânt din cadrul Penitenciarului Pelendava.   

Zece dosare penale închise

Fiul judecătorului craiovean Marin Covei s-a ales cu primul dosar penal în anul 2003, la vârsta de 16 ani, atunci când a fost prins la volanul unui autoturism fără permis de conducere. Un an mai târziu a fost implicat într-un scandal într-un bar din Craiova, unde Covei şi prietenii lui erau înarmaţi cu bate şi cuţite.
Tot în 2004, a lovit cu pumnul un poliţist şi a fost reţinut, însă ulterior a fost eliberat de Judecătoria Craiova. Câteva luni mai târziu s-a urcat din nou la volanul unui autoturism fără a poseda permis de conducere şi a intrat în plin în trei persoane. Şeful Poliţiei Rutiere a fost demis atunci după ce a fost văzut în autoturismul judecătorului Marin Covei.

Doi ani mai târziu a dezbrăcat un tânăr în plină stradă şi a fost reţinut, dar a fost eliberat din nou ulterior. În anul 2006 aflat la o petrecere în Craiova a făut o glumă proastă şi a lăsat un cuţit cu lama în sus, iar o tânără care a vrut să se aşeze pe fotoliu a nimerit în el. Victima nu a vrut să depună plângere împotriva lui Iustin Covei, iar în faţa poliţiştilor i-a luat apărarea.
 

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite